Asemănător românilor, popoarele de origine celtică din nord-vestul Europei (scoţienii, irlandezii) au avut un calendar pastoral structurat tot pe două anotimpuri: vara între Arminden (1 mai) şi Ziua Tuturor Sfinţilor (1 noiembrie), iarna, între 1 noiembrie şi 1 mai. Diferenţa de numai câteva zile între cele două importante arii culturale ale Europei, dacică şi celtică, în ceea ce priveşte începutul verii pastorale (23 aprilie – 1 mai) şi începutul iernii (26 octombrie – 1 noiembrie) se explică prin diferenţa de latitudine geografică şi de condiţiile locale de climă în care trăiesc urmaşii actuali ai celţilor şi geto-dacilor.

În insula Man, redută în care limba şi civilizaţia celţilor au rezistat mai bine invadatorilor saxoni, în ziua de 1 noiembrie (stil vechi), cete de colindători cântau o melodie numită Hogmany, care începea cu cuvintele „Noaptea asta este noaptea Anului Nou, Hogunaaa!”. Mult mai multe obiceiuri specifice Anului Nou pastoral le-au păstrat românii la Vinerea Mare (14 octombrie) şi Sâmedru (26 octombrie).