Săptămâna dinaintea Floriilor este numită Săptămâna Floriilor. Sâmbăta acestei săptămâni, ca orice sâmbătă din preajma marilor sărbători aşezate la praguri de timp, stă sub semnul morţilor şi al strămoşilor. În această zi, numită Sâmbăta Floriilor sau Sâmbăta lui Lazăr, se practica datina Lăzărelului, practică care amintea de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri. În aceeaşi zi erau şi Moşii de Florii, acum obişnuindu-se să se dea de pomană plăcinte, în amintirea unui Lazăr care ar fi murit de pofta plăcintelor.
Prin Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate. Înspre miezul nopţii, aceleaşi fete fierbeau apă cu busuioc, introducând în fiertură şi canafi de la prapurile ce serviseră la înmormântarea unei fete mari; dimineaţa se spălau cu această apă pe cap „ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri”, restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele „precum se uită oamenii la un păr înflorit”.