BUCURIA MUZICII DE ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR

Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” vă invită să participaţi la un recital cameral extraordinar susţinut de ARTES QUARTET, formaţie care propune sărbătorirea ZILEI UNIRII printr-un program de muzică românească.
ARTES QUARTET este o formaţie camerală înfiinţată la Iaşi de absolvente ale Academiei de Artă „George Enescu” – Sara Stroici – vioara I (masterandă), Ina Turcu – vioara II-a (cadru didactic la Colegiul Naţional „Octav Bancilă” din Iaşi), Luminiţa Ciobanu – violă (lector universitar dr. la Universitatea de Arte „George Enescu”) şi Alexandra Mihai – violoncel (Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi).
Ansamblul cameral ARTES QUARTET are o paletă largă de repertoriu, interpretând toate stilurile muzicale specifice oricărui eveniment monden. Muzicienele ieşene abordează profesionist orice gen muzical.
Cvartetul ARTES a susţinut numeroase concerte atât în ţară cât şi în străinătate.
Spectacolul va avea loc duminică, 24 ianuarie 2016, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, începând cu ora 17,oo.
Intrarea se va face pe baza invitaţiilor emise de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Relaţii la secretariatul instituţiei, strada Ştefan cel Mare, nr. 3A, sau la telefon 0233.21.40.26.
ARTES-QUARTET