CALENDAR POPULAR – VINERI, ZIUA ZEIŢEI VENERA ŞI A PLANETEI VENUS

Vineri, personificare feminină a celei de a cincea zi a săptămânii, era dedicată de Zeiţei Venera şi planetei Venus. Exceptând duminica, ziua de vineri era considerată cea mai importantă zi a săptămânii. Dintre zilele-surori ale acesteia, vineri este cea mai bătrână. Ea ajută călătorii plecaţi la drum lung şi bolnavii cărora le spune în vis cum să se vindece. Copiii ei sunt animalele sălbatice şi păsările cărora le poartă de grijă.

În Calendarul popular apare ca o femeie bună, o bătrână schivnică, zgâriată şi sângerată pentru că lucrează femeile în ziua ei. Sfânta Vineri este protectoarea femeilor căsătorite pe care le ajută la naştere şi le căsătoreşte fetele.

O importantă zi din Calendarul popular, 14 octombrie, se numeşte Vinerea Mare sau Nunta Oilor. Sfânta Vineri ar umbla îmbrăcată în alb sau în negru şi ar locui în munţi (Argeş, Suceava), în păduri (Argeş, Buzău, Neamţ, Tecuci), în pustiu (Neamţ, Iaşi), în ostroavele mării, în cer, în lumea cealaltă.

Ea este invocată în rugăciuni, vrăji şi descântece pentru căsătoria fetelor, pentru prosperitatea vitelor şi holdelor, pentru sănătate şi respectată prin post sever.