Ziua solară are două miezuri (al zilei şi al nopţii) şi două hotare (răsăritul şi apusul). În credinţa populară, miezurile timpului diurn erau momente critice în derularea şi împlinirea vieţii omului. La miezul sau puterea nopţii binele şi răul se confruntau cu putere. Treptat, spaţiul şi timpul nocturn se purificau, iar forţele binelui atingeau puterea maximă la ivirea zorilor. Miezul nopţii şi răsăritul Soarelui erau momente opuse pentru împlinirea sau anularea actelor magice. Miezurile nopţii şi zilei aveau, însă, şi o valoare pozitivă: erau momente de odihnă pentru aştrii nemuritori, Soarele şi Luna, şi pentru oamenii de pe Pământ: „Soarele numai la amiază drept se odihneşte, muta cât ai clipi din ochi. Atâta e odihna lui şi apoi cât e ziua şi noaptea de mare tot merge şi merge. De aceea când e Soarele drept amiază, trebuie şi omul atunci să se odihnească, e păcat să lucreze.” (Niculiţă-Voronca).