Calendarul popular păstrează în zona echinocţiului de toamnă amintirea celebrării unui străvechi început de an. Părinţii Bisericii creştine au suprapus aici, peste moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă de origine neolitică, sărbătorile Adormirii (morţii) şi Naşterii Fecioarei Maria. Fixând mai întâi moartea (15 august) şi, după o lună lunară, naşterea (8 septembrie), Biserica creştină a păstrat modelul precreştin: moare mai întâi divinitatea ajunsă la vârsta senectuţii, popular numită Sântămăria Mare sau Precista Mare, şi apoi se naşte Sântămăria Mică sau Precista Mică. Unele dintre obiceiurile echinocţiale, specifice Sântămăriei Mici, au fost preluate de sărbătoarea vecină, înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), numită popular Ziua Crucii şi, local, Ziua Şarpelui.