Editura „Nona” a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț vă propune pentru astăzi o carte și rememorarea unei personalități din arta plastică nemțeană – pictorul Petru Petrescu.
În paralel cu creația plastică, Petru Petrescu lansa în 2007 pe piața de carte un volum de poezie, „Lacrima domnițelor – grafii lirice”, ilustrat cu creații grafice proprii.

În prefaţa cărţii („Melancolie şi sonorităţi de suflet”) semnată de criticul literar Cristian Livescu, se afirmă: „Lumea de azi, în sfera artelor, e una ametisajelor, a amestecurilor (de stiluri, de materiale, de tendinţe), a impurităţilor. Nu miră, de aceea, un volum de poezie cu «suport» grafic, datorat pictorului Petru Petrescu, aflat la a doua sa realizare de acest fel, după «Culoare şi cuvânt», cartea sa din 2005, un veritabil album însoţit de comentarii lirice. De data aceasta «Lacrima domniţelor» are cel puţin două elemente de noutate; unitatea tematică în jurul unui orfism apăsat, de bună condiţie, şi expresivitatea subsumata integral gestului grafic.

Comentariile care completează grafismul, aduc arome, parfumuri, frânturi melodice, senzualităţii acele elixiruri consumate în trecerea vremii, necondiţionate existenţial şi actualizate de memoria vizionară. Place în această paradă de chipuri incerte oferite dintr-o vârstă apusă, place aerul intimist, discret, «des-vrăjit» de mişcări de unduiri de mici provocări, care livrează poeziei şoapta fiecărei tresăriri. Ceva vine mereu din urmă, ceva «trăieşte», ceva nu se pierde şi se cufundă în vers, spre a căpăta suport de efigie.

«Sunt chipurile femeilor care mi-au marcat într-un fel sau altul viaţa» – susţine artistul aflat la senectute, în subsidiarul acestor pagini, deşi mai de fiecare dată proiectul retrospectiv e depăşit prin chiar fiorul transfigurării. Orfismul de care aminteam, această privire «înapoi» interzisă de proba imaginii, plus o melancolie în stare genuină, conferă ambientul necesar de autenticitate acestei îngemănări între linii şi sonorităţi de suflet.”

PETRU VIRGILIU PETRESCU s-a născut la 15 iunie 1929, la Piatra-Neamț.

A dovedit de foarte tânăr talent pentru artele plastice, domeniu din care avea să abordeze o paletă largă de stiluri, de la pictura în ulei, sgrafitto, până la mozaicul în culori, de la grafica color (considerată o amprentă personală, un stil „marca Petru Petrescu”), la ceramica pictată, fresca şi vitraliul, fixându-se şi specializându-se în arta xilogravurii color. Încă din anul 1966 a devenit membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

„Mă trag dintr-o familie săracă, dar muncitoare. Tatăl meu a fost electrician, iar mama era învăţătoare. La începutul vieţii mele, îmi amintesc, au dus-o destul de greu. Un episod dramatic care mi-a rămas întipărit în memorie este acela petrecut în anii de la începutul celui de-al doilea război mondial, 1940 sau 1941. Era un obicei, în iunie, toţi învăţătorii primeau salariul anticipat, pe trei luni de zile, pentru perioada verii, a vacanţei. În acel an mama nu a primit bani, ci i s-au dat bonuri de stat, bonuri pe care nu le-a putut valorifica. Norocul nostru, al familiei, a fost o colegă a mamei, doamna Hoisescu, care, în calitate de preşedintă a Uniunii Frontului Femeilor din România, ne-a ajutat cu primirea unei raţii săptămânale de ovăz. Astfel că mama ne gătea acasă nişte pârjoluţe din ovăz de care-mi aduc aminte şi astăzi.”

Până să ajungă în lumea plasticienilor din România vremurilor tinereţii sale, viitorul artist a trebuit să facă faţă în continuare greutăţilor. A trecut cu bine peste vremuri şi datorită constituţiei fizice, dar, mai ales, datorită firii sale optimiste şi energice. „Eu am fost şi brigadier. Am «făcut» Salva-Vişeu din proprie iniţiativă. Nu m-a îndemnat nimeni. Nu regret nimic din tot ceea ce am făcut pentru că am făcut cu plăcere. Dacă ar fi să iau viaţa de la capăt aş face la fel. Pentru că am trăit în mijlocul oamenilor care, în vremea aceea, erau generoşi, politicoşi, mult mai apropiaţi sufleteşte de semenii lor.”
La mijlocul anilor şaizeci, după câţiva ani în care a deprins gustul şi secretele de bază ale artei, pictorul şi poetul Vasile Dobrian având aici merite deosebite, tânărul artist plastic trece prin furcile caudine ale primelor experienţe profesioniste.

După o primă „personală” pe care Petru Petrescu a avut-o în 1964 pe simezele din Piatra-Neamţ, plasticianul este invitat să expună, un an mai târziu, şi în Capitală. „Furat” de arta demonstrată de gravorul pietrean, Petru Comarnescu transmitea ţării întregi, prin intermediul unui articol scris în „România Liberă” la 12 august 1965, că „o atmosferă plină de măreţie şi adevăr are imaginea în monotip «Săvineştii noaptea».” Era una dintre primele aprecieri naţionale cucerite de Petru Petrescu.
Anii trec, iar Petru Petrescu, aflat în febra creaţiei, iese la rampă cu alte lucrări.
Sfârşitul deceniului şapte al secolului trecut îl găseşte pe artistul Petru Petrescu trecând hotarele patriei. Astfel, cu prilejul unui schimb cultural România – Israel, gravorul nemţean face parte din delegaţia românească deplasată la Tel Aviv şi în împrejurimi.

Cel mai mare succes intern din perioada „epocii de aur” avea să se consume în anul 1988. Aureolat cu multe distincţii, apreciat pe multe meridiane ale Globului, artistul pietrean este apreciat şi de către colegii de breaslă prin organizarea unei mari expoziţii. Şi nu oriunde, ci la prestigioasa galerie de artă bucureşteană, Sălile Dalles.

Iubitorii de artă, fie ei amatori ori profesionişti, au avut ocazia ca săptămâni întregi să poată admira o paletă variată a operei semnată de Petru Petrescu.

Era vremea în care Dan Grigorescu, în prefaţa Catalogului acestei retrospective îl elogia pe plastician. „Aspiraţia lui Petru Petrescu e aceea de a cuprinde, în imagini concentrate până la metaforă, o întreagă lume ale cărei sensuri le investighează cu o privire necontenit fermecată de frumuseţea lucrurilor care i se înfăţişează. Artistul notează datele unei realităţi spirituale la care e părtaş.”
Păşind, ca noi toţi după decembrie 1989, într-o nouă viaţă socială, maestrul Petrescu a continuat să creeze. În ciuda piedicilor care se iveau de pretutindeni. Munca din atelierul său a fost mereu apreciată. Astfel că în 2006, la invitaţia Ministerului Culturii din Taiwan, Petru Petrescu călătoreşte, mii de kilometri, împreună cu arta sa pe care o etalează la cea de a XII-a ediţie a Bienalei de Artă Taiwaneză. A fost un alt prilej în care Petru Petrescu s-a întâlnit şi s-a confruntat cu alte stiluri şi cu alţi artişti plastici din lumea largă.

Sufletul său de artist a pătruns în ultimii ani de viață, precum odinioară mentorul său, Vasile Dobrian, şi pe tărâmul poeziei. Având destule de comunicat oamenilor care au venit să-i admire opera, Petru Petrescu a găsit o nouă cale de comunicare cu publicul său. Aşa se face că în 2005 debutează ca poet cu volumul „Culoare şi cuvînt”. Urmînd să recidiveze doi ani mai târziu, cu „Lacrima domniţelor”.
S-a stins din viață la 15 septembrie 2011, lăsând în urma sa o operă plastică vastă.