Lucrarea de faţă (Editura „Nona”, Piatra-Neamţ, 2004) este o aducere la zi, o actualizare, cu date noi, a unei ample monografii scrisă în anii 70 ai veacului trecut de către învăţătorul din satul Talpa (Bârgăoani), Alexandru Dabija. Autorii acestei trude, deopotrivă literară şi socială, sunt Alexandrina Camelia Mancaş (fiica învăţătorului amintit) şi Ion Sandu (născut în satul Talpa, cadru didactic, până la pensionare).

„Cartea se pre­zintă într-un format 17,50/23,50 cm, cu o copertă su­gestivă (reproduce harta ţinutului cunoscut sub denu­mirea Valea Mare şi împrejurimile acesteia) şi structu­rată în mai multe părţi care, chiar dacă nu sunt menţi­onate de autori, le vom denumi şi numerota convenţi­onal: 1. — Texte preliminare (Omagiu în loc de prefaţă de Ioan Sandu; citate: dintr-un hrisov datat 20 decem­brie 1414, Suceava, din Amintiri din copilărie de Ion Creangă, din Domnu Trandafir de Mihail Sadoveanu, din Apostol de Cezar Petrescu şi din trei rapoarte în­tocmite de înv. Vasile Amilca şi înv. Ecaterina Dabija, la sfârşitul anilor şcolari 1871, 1877 şi 1942; un text intitulat De ce? al Alexandrinei-Camelia Mancaş, care explică motivele ce au determinat hotărârea de a publica această carte (pentru că celebrul pârâu Valea Mare /…/ deseori a fost confundat de cercetători cu celebrul pârâu Valea Albă – Războieni, pentru că Serbeştii lui Talpă, Talpa de azi, exista încă înainte de domnia lui Alexandru cel Bun, pentru că o altă nefericită confuzie, aceea dintre Serbeştii lui Talpă şi Şerbeştii lui Cantacuzino, per­sistă ca un ghinion în cercetările multor istorici, pen­tru că biserica ortodoxă, zidită înainte de anul 1700, nu figurează nici acum (2004) între monumentele is­torice ale judeţului Neamţ, pentru că începând din 1865 comuna, apoi satul Talpa, a avut neîntrerupt şcoală primară de stat şi, nu în ultimul rând, pentru că au existat aici învăţători care, ducându-şi viaţa între săteni, au reuşit să ţină aprinsă lumina şcolii neîntre­rupt, pînă azi)’, 2. – Monografia propriu-zisă (care conţine textele lui Alexandru şi ale Ecaterinei Dabija, la care se adaugă texte semnate, cele mai multe de Alexandrina-Camelia Mancaş, cea care a şi coordonat şi stilizat întreaga lucrare, apoi texte semnate de Ioan Sandu şi de Elvira şi Gheorghe Ciupercă, Domnica Sandu, D. Onu şi alte cadre didactice care au funcţio­nat la Şcolile din comuna Talpa – Chilia, Breaza, Homiceni şi Arămoaia -, precum şi despre bisericile ortodoxe din Hlăpeşti (M. Solomon şi V. Popa), din Talpa şi despre biserica romano-catolică din Talpa (Alexandrina-Camelia Mancaş); 3. – Note biografice (cu textele: Ultimii moşieri, Câţiva dintre oamenii şcolii: Vasile Dimitriu, Alexandru Dabija, Ecaterina Dabija, Gheorghe Mancaş, Domnica şi Ioan Sandu şi Dragoş-Livius Dabija, personalitate ştiinţifică, absol­vent al Şcolii din Talpa); 4. – Anexe: Din arhiva Revizoratului şi a Inspectoratului Şcolar Neamţ; Docu­mente istorice preluate din Arhivele Naţionale; Eroii satelor din comuna Talpa căzuţi în războaie); 5. – Ico­nografia cărţii (alta decât cea răspândită în paginile volumului), 44 de pagini cu nouăzeci de imagini – adevărată cronică foto; 6. – Bibliografia generală cu peste 35 de repere; Rezumatul lucrării (şi ca nişte au­tori ce se respectă, acest rezumat este realizat în limbi­le română şi franceză); Cuvânt de încheiere şi pomel­nic (semnate de Alexandrina-Camelia Mancaş).

Intenţionat am lăsat la urmă o parte însemnată a acestei cărţi pe care o consider ca putând face obiectul unei alte cărţi şi pe care autorii, nu ştim din ce raţiuni, au aşezat-o între Anexe şi partea compactă de icono­grafie. Este vorba despre Povestirile din Şerbeştii lui Talpa şi Amintiri din Şerbeştii lui Talpa, în total, şais­prezece bijuterii literare ale învăţătorului Alexandru Dabija, apreciate în urmă cu trei decenii de redactorii ziarului Ceahlăul.

Cartea aceasta, pe lângă valoarea ei documentară – mărturie vie despre învăţământul românesc, aşa cum a fost el în secolul al XX-lea, cu lipsurile, cu gre­utăţile pe care le-a înfruntat întreaga dăscălime din România, dar şi cu rezultatele, nu de puţine ori, ex­cepţionale pe care slujitorii devotaţi meseriei lor nobi­le le-au obţinut -, cartea aceasta este un omagiu adus celor nominalizaţi în cele aproximativ 250 de pagini de text şi, prin ei, cum spune în prefaţă Ioan Sandu, omului de la catedră, uman prin dimensiunea sa şi aplecat continuu asupra omenescului din fiecare elev. (prof. Constantin Tomşa, „Împătimit de lectură”)