DEBUT DISCOGRAFIC PENTRU CURSANŢII CLASEI DE CANTO POPULAR

Ziua de 26 noiembrie 2017 va fi una de referinţă pentru toţi cursanţii clasei de canto a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ, parte componentă a Centrului pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare”. Ei, împreună cu profesoara lor, îndrăgita interpretă a folclorului reprezentativ ţinutului Neamţ, Georgiana Şerban-Axinte, vor lansa către publicul larg primul lor album. Fiecare […]

RECITAL CORAL AL CLASEI DE CANTO RELIGIOS LA MĂNĂSTIRE

Duminică, 19 noiembrie, grupul vocal al clasei de canto religios al Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ, coordonat de prof. Daniela Iacob, a oferit, în timpul Sfintei liturghii, un recital de muzică religioasă la mănăstirea din Ţibucani. Programul oferit enoriaşilor acestui lăcaş de rugăciune a fost dedicat cinstirii Maicii Domnului.

VERNISAJ AL ŞCOLII POPULARE

Patru doamne, cursante ale claselor de artă plastică din cadrul Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ – Vianora Climescu, Rodica Filip, Ana Ivanov şi Edith Necula – expun cele mai noi creaţii personale în cadrul unei expoziţii de grup. Vernisajul, care va avea loc vineri, 28 iulie, începând cu ora 17:00, este găzduit de Galeria C.A.R. […]

EXPOZIŢIE DE SFÂRŞIT DE AN ŞCOLAR A CLASELOR DE ARTE PLASTICE

După cursurile de instrumente (percuţie, orgă, acordeon), canto – muzică uşoară, actorie, e rândul claselor de arte plastice să iasă în public, expunându-şi cele mai noi creaţii. Astfel, marţi, 20 iunie, pe simezele Galeriei ERA din cadrul Hotelului Central Plaza, ora 17:00, cursanţii de la pictură şi grafică, coordonaţi de pictorii Radu Macavei, Arcadie Răileanu […]

ŞCOALA DE VARĂ, EDIŢIA A IX-A

În perioada 26 iunie – 28 iulie 2017, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” va desfăşura, prin Şcoala Populară de Artă Piatra-Neamţ, cea de a IX-a ediţie a Şcolii de vară. Pentru a răspunde cererilor tot mai numeroase din ultimii ani, organizatorii au gândit un calendar complex, folosind ca spaţii de desfăşurare a orelor […]

SPECTACOLE DE PRODUCŢIE ALE CLASEI DE ACTORIE

Marţi, 13 iunie, clasa de actorie a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ va evolua în faţa publicului pentru ultima oară în anul şcolar 2016 – 2017. Începând cu ora 17:00, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, elevii coordonaţi de actriţa Maria Hibovski vor prezenta trei dintre cele mai noi producţii ale lor. Este […]

ELEVII ŞCOLII POPULARE IES LA RAMPĂ

Finalul de an şcolar aduce, ca de obicei, un şir de ieşiri la rampă al elevilor Şcolii. Pentru a demonstra public abilităţile practice şi artistice dobândite în ultimele opt luni de zile, perioadă cuprinsă între octobmrie 2016 şi mai 2017, fiecare clasă din cadrul Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ va prezenta în perioada imediat următoare […]

RĂZBOIULUI DE ŢESUT DE LA GHERĂEŞTI NU I SE DĂ… PACE!

Clasa de ţesut – cusut de la Gherăeşti, înfiinţată în parteneriat cu Şcoala gimnazială din localitate, şi cu sprijinul meşterului popular Maria Bereşoaie, are o activitate susţinută. Săptămână de săptămână, coordonatoarea activităţii cursului, prof. Laura Bârgăoanu, ne ţine la curent cu munca micilor viitori meşteşugari.

CREATIVITATE ŞI ÎN CADRUL SĂPTĂMÂNII ŞCOALA ALTFEL

Aflaţi în Săptămâna ŞCOALA ALTFEL, o parte dintre cursanţii clasei de Artă populară a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ s-au deplasat, alături de coordonatoarea activităţii clasei, Mădălina Mariuţac, la Târgu Neamţ. Acolo, la Școala Gimnazială Domnească „Grigore Ghica Vodă”, s-au întâlnit cu colegii lor de la clasa a III-a, învăţătoare Diana Negru. În cadrul unei […]

PREMIANŢI AI ŞCOLII POPULARE LA „,MĂRUL DE AUR”

Peste o sută optzeci de copii, de toate vârstele, s-au întrecut duminică, 14 mai, pe scena Teatrului de Vară “Radu Beligan”, în cadrul Festivalului internaţional de interpretare vocală “Mărul de Aur”, ediţia a VII-a. Evenimentul, organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău, care a făcut parte din proiectul Bacău – Capitala Tineretului din România, s-a soldat […]