ZIUA A ŞASEA A „VACANŢELOR MUZICALE” 2016

Va debuta, ca şi cea precedentă, cu un recital muzical studenţesc. Protagonişti vor fi, în cadrul primului spectacol al serii (la T.T., ora 19,oo), cursanţii de la cursurile de măiestrie conduse de către Galina Buinovschi (vioară) şi Dorin Gliga (oboi), corepetitoare fiind pianistele Verona Maier şi Raluca Ouatu. Al doilea spectacol al serii de vineri, […]

ZIUA A CINCEA A VACANŢELOR MUZICALE 2016

Joi, 7 iulie, vor urca pe scena festivalului studenţii învăţământului muzical românesc. Pentru Ziua instituţiilor de învăţământ superior muzical au fost invitate să prezinte câte un recital Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Evenimentul va avea loc în sala mare de spectacole a Teatrului […]

ZIUA A PATRA A „VACANŢELOR MUZICALE”

… Va continua seria revenirilor acasă. De data aceasta va fi vorba de soprana ALEXANDRA TĂRNICERU, cea care, chiar dacă e născută la Galaţi, se consideră pietreancă. Miercuri, 6 iulie, în cadrul SERII TINERILOR MUZICIENI NEMŢENI (ora 19, la teatrul Tineretului), Alexandra Tărniceru se va prezenta în faţa rudelor, a colegilor şi a prietenilor din […]

VACANŢE MUZICALE 2016, ZIUA A TREIA

Programul ediţiei a XLIII-a a Vacanţelor Muzicale cuprinde, pentru ziua de marţi, 5 iulie 2016, două concerte speciale. Primul se adresează iubitorilor muzicii camerale, invitat fiind un valoros ansamblu, FAGOTISSIMO. Seara, sub turnul secular al măreţului voievod Ştefan va concerta LUIZA ZAN, pietreanca noastră care revine acasă pentru a ne propune un concert intitulat „Luiza […]

VACANŢE MUZICALE 2016, ZIUA A DOUA

Programul ediţiei a XLIII-a a Vacanţelor Muzicale cuprinde, pentru ziua de luni, 4 iulie 2016, două concerte speciale. Primul se adresează iubitorilor muzicii corale, invitat fiind cel mai valoros ansamblu coral al ţării, Corul Naţional de Cameră MADRIGAL! Al doilea eveniment al serii de luni se va constitui într-un regal folcloric oferit de Orchestra Fraţilor […]

VACANŢE MUZICALE 2016, PRIMA ZI

Duminică, 3 iulie, se va da startul ediţiei cu numărul 43 a Festivalului Internaţional VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ. Pentru deschiderea prestigioasei manifestări,  Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a invitat Filarmonica din Braşov, la pupitru dirijoral aflându-se, pentru acest eveniment, Nayden Todorov (Bulgaria), iar solist, viloncelistul Anton Niculescu. Programul va cuprinde uvertura operei „Nunta […]

VACANŢE MUZICALE 2016

Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ revine în actualitate. Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” va organiza, la începutul lunii iulie, când emoţiile examenelor studenţeşti au trecut, cea de a XLIII-a ediţie. Organizatorii au plăcerea de a anunţa prezenţa la festival a multor artişti de valoare, precum şi  a multor tineri talentaţi. Publicul meloman al oraşului […]

Irina Iordăchescu (soprană)

Soprana Irina Iordăchescu s-a născut la Bucureşti, într-o familie de artişti, tatăl său fiind baritonul Dan Iordăchescu. Este absolventă a Universităţii de Muzică Bucureşti. Palmaresul său cuprinde premii importante la concursuri naţionale şi internaţionale ca: „Ionel Perlea”, „Mihail Jora”, „G. B. Viotti” (Italia), „Maria Callas” (Grecia), „Sylvia Geszty” (Spania), „Vincenzo Bellini” (Italia), „I.V.C. – s’ […]

Valentin Doni

Valentin Doni, muzician complex, este cunoscut în triplă ipostază: de dirijor, compozitor şi interpret. A urmat cursurile Institutului de Arte „Gavriil Musicescu” din Chişinău, între 1973 şi 1978, la clasa de dirijat a profesorului Isai Alterman şi la cea de compoziţie a profesorului Pavel Rivilis. În calitate de instrumentist – contrabas şi vioară – a […]

Filarmonica „Mihail Jora” Bacău

De la înfiinţarea sa, consfinţită în 16 octombrie 1956, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău a realizat un continuu crescendo, graţie activităţii muzicale desfăşurate la început sub îndrumarea dirijorilor Eugen Pricope şi Igor Ciornei, dar şi a calităţii profesionale a membrilor orchestrei. Astăzi, orchestra reuneşte un grup de şaptezeci şi cinci de muzicieni talentaţi. Majoritatea instrumentiştilor […]

Trupa „Taxi”

Având la activ peste o mie de concerte, o participare la Eurovision, şapte albume, numeroase videoclipuri, zeci de premii, „Taxi” este una dintre cele mai iubite trupe din România. „Taxi” s-a lansat în 1999, venind direct cu o soluţie: „Criogenia lansează România”. Cântând despre „Luna” (”The Moon”), a ajuns să reprezinte România la Eurovision, la […]

Verona Maier

Verona Maier îndeplineşte, la ediţia a XLII-a a Vacanţelor muzicale, sarcina de corepetitor al festivalului. Pianistă cu o experienţă artistică şi pedagogică bogată, Verona Maier este o prezenţă constantă la Vacanţe, răspunzând cu amabilitate de fiecare dată când a fost solicitată. Începe studiul pianului la vârsta de şase ani, la Şcoala de Muzică şi Arte […]

Dorel Baicu Simon

Dorel Baicu Simon va susţine, în cadrul ediţiei curente a Vacanţelor muzicale, cursul de măiestrie destinat studenţilor care studiază flautul. Născut în 1959 la Constanţa, Dorel Baicu studiază flautul în Bucureşti cu profesorii Virgil Opriţoiu şi Virgil Frâncu. Absolvent al Conservatorului “C. Porumbescu” în 1982, se dedică unei cariere instrumentale cu veleităţi solistice, camerale şi […]

Constantin Andrei

Constantin Andrei va susţine la Vacanţele muzicale 2015 cursul de măiestrie dedicat chitarei clasice. Constantin Andrei s-a născut la data de 13 iunie 1966 la Bucureşti. Absolvent al Şcolii Populare de Artă Bucureşti în 1982 la clasa prof. Simion Sihota, iar apoi al Academiei de Arte “George Enescu” din Iaşi, la clasa conf. univ. Mihai […]

Formaţia de muzică veche „Anton Pann”

  Înfiinţată în anul 2004, sub coordonarea lui Constantin Răileanu,  formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann”  reuneşte o echipă de muzicieni care au în comun pasiunea pentru cultura româneasca veche şi pentru readucerea la lumină a universului sonor specific acestui spaţiu în urma cu câteva veacuri. Strădania echipei  „Anton Pann” se concentrează pe a […]

Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”

Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”  este o componentă a vieţii muzicale româneşti, cu iniţiative şi realizări profesionale care au depăşit sfera militară, înscriindu-se în circuitul artei noastre naţionale. Prima menţionare a muzicii militare în Iaşi, capitala culturală a României, a apărut în anul 1830 când, prin condeiul înflăcăratului cărturar Gheorghe Asachi, ziarul […]

Daniel Ciobanu

Pianistul Daniel Petrică Ciobanu , s-a născut în anul 1991 în Piatra-Neamţ. A început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a doamnei profesor Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu doamna profesor Delia Bălan, la Bacău. Ulterior a devenit elevul doamnei conf. univ. dr. Mihaela Spiridon, cu care […]

„Tudy Zaharescu jazz&soul project”

„Tudy Zaharescu jazz&soul project” are următoarea componenţă: Cătălin Milea (Olanda, saxofon alto), Silviu Albei (trompetă), Sorin Zlat (pian), Laurenţiu Horjea (bass), Jean Stoian (Germania, chitară), Ana Mardare (vocal), Tudy Zaharescu (baterie). Tudy Zaharescu: a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti, la clasa de percuţie, iar apoi Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Spiru Haret” […]

Cvartetul „Gaudeamus”

Cvartetul „Gaudeamus” s-a înfiinţat în anul 1987 la Iaşi. După absolvirea studiilor, membrii componenţi (Lucia Neagoe – vioara I, Raluca Irimia – vioara a II-a, Leona Varvarichi – violă, Ştefan Neagoe – violoncel) devin solişti ai Filarmonicii din Braşov. De atunci susţin o bogată activitate concertistică în numeroase oraşe din România şi din străinătate, în […]

Corul de cameră „Preludiu”

    De la apariţia sa şi până în prezent, formaţia a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului […]

Ansamblul folcloric „Maria Tănase”

Instituţie de prestigiu în peisajul muzical românesc, Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” a fost constituit în 1992, obţinând de-a lungul anilor un binemeritat succes şi renume atât în ţară, cât şi în străinătate. Dacă la început Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” avea ca obiect de activitate doar susţinerea, dezvoltarea şi promovarea folclorului din Oltenia, de-a lungul timpului […]

Cristina Anghelescu

Cristina Anghelescu a început studiul viorii la vârsta de şase ani cu tatăl său, violonistul Aurelian Anghelescu, cel care i-a îndrumat cu atenţie şi profesionalism formarea artistică. Ulterior, Cristina Anghelescu a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, la clasa Maestrului Ştefan Gheorghiu (discipol al lui David Oistrakh). În prezent este solista Orchestrelor “Radio” – Bucureşti. […]

Cristian Oroşanu

Cristian Oroşanu „Contrastul, lirismul, culorile şi stilurile sunt cele care animă personalitatea dirijorului şi explică de ce auditorii şi orchestrele îl iubesc pe Cristian [Oroşanu].” (muzicolog Grigore Constantinescu) Construită cu grijă şi seriozitate, reputaţia profesională a dirijorului Cristian Oroşanu a determinat prezenţa sa pe multe scene ale Europei în compania unor ansambluri celebre: Orchestre de […]

Kamerata Kronstadt

Kamerata Kronstadt este o nouă orchestră de cameră, tânără şi dinamică, care a luat fiinţă la Braşov în luna februarie 2014, din dragoste şi dăruire pentru muzică, dezvoltând un ambiţios proiect cultural, plin de energie şi dragoste pentru public. Reprezentând încă de la primele sale apariţii pe scenă o orchestră de cameră de elită, capătă […]

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XLII-a, 5 – 11 iulie 2015

    Cursuri Master Class în perioada 5 – 11 iulie 2015 Chitară – conf. univ. dr. Constantin ANDREI Flaut – conf. univ. dr. Dorel BAICU   Duminică, 5 iulie 2015, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ Festivitatea de deschidere CONCERT SIMFONIC Orchestra „Kamerata Kronstadt” Braşov Dirijor – Cristian OROŞANU Solistă: Cristina ANGHELESCU (vioară) În program: […]

Ediţia a XLI-a 6 – 12 iulie 2014

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XIL-a 6 – 12 iulie 2014 Cursuri Master Class în perioada 6 – 12 iulie 2014 Canto – Iulia ISAEV, soprană Violoncel – Marin CAZACU Duminică, 6 iulie 2014, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ Festivitatea de deschidere CONCERT SIMFONIC Orchestra „Camerata Regală” Bucureşti Dirijor – Constantin Adrian GRIGORE Solistă: […]

Ediţia a XL-a 17 – 24 iulie 2011

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XL-a 17 – 24 iulie 2011 Cursuri Master Class în perioada 18 – 22 iulie 2011 Canto – dr. Felicia Filip, soprană Vioară – conf. univ. dr. Valeriu Maior Percuţie – prof. univ. dr. Grigore Pop Duminică, 17 iulie 2011, ora 2030, Baza Hipică, Piatra-Neamţ Duminică 17 iulie, Festivitatea […]

Ediţia a XXXIX-a 29 iunie – 4 iulie 2010

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XXXIX-a 29 iunie – 4 iulie 2010 Vineri, 2 iulie 2010, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ Festivitatea de deschidere CONCERT “Pagini celebre din opere” cu participarea Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău Dirijor Iurie Florea (Bucureşti) În program: Wolfgang Amadeus Mozart – Uvertura operei Nunta lui Figaro Gioachino Rossini – Uvertura […]

Ediţia a XXXVIII-a 8 – 12 iulie 2009

VACANŢE MUZICALE LA PIATRA-NEAMŢ, ediţia a XXXVIII-a 8 – 12 iulie 2009 Miercuri, 8 iulie 2009, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ CONCERT VIENEZ cu participarea Filarmonicii „Moldova” Iaşi Dirijor, José Aréan (Mexic) Solişti: Catarina Coresi (Austria), Heinrich Schopf (Austria), Vigh Julia Ibolya (România), Orest Pîslariu-Ranghilof (România) În program: Johann Strauss – Kaierwalzer, Voci de primăvară […]

Ediţia a XXXVII-a 5 – 12 iulie 2008

5 iulie 2008, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ Festivitatea de deschidere CONCERT SIMFONIC cu orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Dirijor, Valentin Doni Solist: RĂZVAN SUMA – violoncel Programul cuprinde compoziţii ale lui Antonin Dvoŕák: Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor op.104 şi Simfonia a IX-a în mi minor op.95 “Din lumea […]

Ediţia a XXXVI-a, 30 iunie – 7 iulie 2007

Sâmbătă, 30 iunie 2007, ora 1900, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ Deschiderea festivalului CONCERT SIMFONIC susţinut de orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Dirijor, Ovidiu Bălan Duminică, 1 iulie 2007, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ PORTRET DE ARTIST – CELIA CATERINA COSTEA Duminică, 1 iulie, ora 2100, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ CONCERT DE JAZZ – LUCIAN DARIE Luni, 2 […]

Ediţia a XXXV-a, 1 – 9 iulie 2006

Sâmbătă, 1 iulie 2006, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ Deschiderea festivalului CONCERT SIMFONIC Solist, Gabriel Amiraş În program: Wolfgang Amadeus Mozart – Concert pentru pian şi orchestră în La major, KV 488 Serghei Prokofiev – Concert pentru pian şi orchestră nr. 3 în Do major Cu participarea orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Dirijor, Ovidiu Bălan […]

Ediţia a XXXIV-a, 3 – 17 iulie 2005

Duminică, 3 iulie 2005, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT VOCAL SIMFONIC Solist, Marian Someşan – tenor Cu participarea orchestrei Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău şi a corului „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” Iaşi Dirijori: Ovidiu Bălan Doru Morariu În program: George Enescu – Rapsodia română nr. 2 Reinhold Glier – Concert pentru corn şi orchestră […]

Ediţia a XXXIII-a, 5 – 17 iulie 2004

Luni, 5 iulie 2004, ora 1100, Teatrul Tineretului Deschiderea festivă a cursurilor de măiestrie artistică Gernot Winischhofer – vioară (Austria) Vicenzo Balzani – pian (Italia) Theodore Coresi – canto (Austria) Alfredo Mariotti – canto (Italia) Anton Niculescu – violoncel (Germania) Joi, 8 iulie 2004, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT SIMFONIC – Centenar DVOŘÁK Solist, […]

Ediţia a XXXII-a, 3 – 13 iulie 2003

Duminică, 6 iulie 2003, ora 1100, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT SIMFONIC Susţinut de Filarmonica “Mihail Jora” Bacău Dirijor, Ovidiu Bălan Solişti: Vicenzo Balzani (Italia) – pian Raluca Elena Ouatu – pian În program: Karl Maria von Weber – Uvertura “Oberon”, Edvard Grieg – Concertul pentru pian în la minor, Felix Mendhelsson Bartholdy – Concertul pentru […]

Ediţia a XXXI-a, 22 – 30 iunie 2002

Sâmbătă, 22 iunie 2002, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ RECITAL DE MUZICĂ DE CAMERĂ Solişti: Caterina Cellia Costea – soprană Ciprian Costea – clarinet Mihai Murariu – pian În program: Franz Liszt – Rapsodia ungară nr.6, Serghei Rachmaninov – Preludiu în do diez minor, op. 32 nr. 12, Richard Strauss – Nacht op. 10 nr. […]

Ediţia a XXX-a, 1 – 9 iunie 2001

  Vineri, 1 iunie 2001, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ RECITAL DE OBOI Solist, Aurel Marc La pian, Cristina Mureşan Sâmbătă, 2 iunie 2001, ora 1900, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT DE PERCUŢIE Cu participarea Ansamblului de percuţie al Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” condus de Grigore Pop Şi-au dat concursul Aurel Marc şi Codruţa Oancea […]

Ediţia a XXIX-a, 10 – 17 iunie 2000

  Sâmbătă, 10 iunie 2000, ora 1830, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ CONCERT CAMERAL cu Orchestra de cameră a Colegiului Universitar de Muzică Dirijor, Kallo Ildiko În program: Antonio Vivaldi – Concert pentru două viori şi orchestră în La major Solişti: Diana Stoica Ionuţ Cataramă Wolfgang Amadeus Mozart – Mic divertisment în Do major Antonio Vivaldi […]

Ediţia a XXVIII-a, 4 – 10 iunie 1999

  Vineri, 4 iunie 1999, ora 1800, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ RECITAL DE CLARINET Flavius Trif – clarinet La pian, Adina Mureşan În program, Johannes Brahms – Sonatele op. 120 nr. 1 şi 2 Sâmbătă, 5 iunie 1999, ora 1800, Liceul de Artă, Piatra-Neamţ RECITAL DE CHITARĂ Solişti: Constantin Andrei Aurelian Andrei În program: Enrique […]

Ediţia a XXVII-a, 18 iunie – 3 iulie 1998

  Joi, 18 iunie 1998, ora 1800, Liceul de Artă, Piatra Neamţ CONCERT CORAL INSTRUMENTAL al studenţilor Academiei de Muzică “Gavriil Musicescu” Chişinău Şi-au dat concursul corul de cameră Musical Feast Conducător artistic şi dirijor Eugenia Enachi Vineri, 19 iunie 1998, ora 1830, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT CAMERAL cu Orchestra de cameră a Academiei de […]

Ediţia a XXVI-a, 15 – 27 iunie 1997

  15 iunie 1997, ora 1100, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT CORAL Susţinut de Cantores Amicitiae de la Academia de Arte „George Enescu” Iaşi Dirijor, Nicolae Gâscă În program lucrări de Corneliu Cezar, Cristian Misievici, Alexandru Paşcanu, Vasile Spătărelu, Adrian Pop, Dariu Pop, Tudor Jarda, Miriam Marbé, Nicolae Gâscă, E. Fabrez, Franz Schogge, R. Gene, H. […]

Ediţia a XXV-a, 28 iunie – 13 iulie 1996

  Vineri, 28 iunie 1996, ora 1830, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT EXTRAORDINAR VOCES Bujor Prelipcean – vioara I Anton Diaconu – vioara a II-a Constantin Stanciu – violă Dan Prelipcean – violoncel În program: Joseph Haydn – Cvartetul op. 76 nr.3 în Do major, “Kaiserquartett” Dmitri Şostakovici – Cvartetul op.108, nr.7 Franz Schubert – Cvartetul […]

Ediţia a XXIV-a, 17 – 29 iunie 1995

  Sâmbătă, 17 iunie 1995, ora 1830, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT CAMERAL Deschiderea celei de a XXIV-a ediţii a “Vacanţelor Muzicale la Piatra Neamţ” Cu participarea orchestrei de cameră Concerto a Academiei de Muzică Bucureşti Dirijor, Dorel Paşcu Rădulescu În program: Dmitri Şostakovici – Simfonia op. 10 bis Arnold Schoenberg – “Verklärte Nacht” Sâmbătă, 18 […]

Ediţia a XXIII-a, 19 – 30 iunie 1994

  19 iunie 1994, ora 1100, Muzeul de Artă, Sala Tapiseriilor EXPOZIŢIE DE GRAFICĂ ŞI PICTURĂ cu lucrări ale studenţilor de la Facultatea de Arte Vizuale a Academiei de Arte „George Enescu” A prezentat Dumitru Alexoaie 19 iunie 1994, ora 1800, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ “HAI SĂ NE JUCĂM DE-A CLOVNII!” Spectacol pentru păpuşi, măşti şi […]

Ediţia a XXII-a, 20 iunie – 1 iulie 1993

  Duminică 20 iunie 1993, ora 1000, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ EXPOZIŢIE DE GRAFICĂ a studenţilor din anii II şi III de la Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design A prezentat Valentin Ciucă – critic de artă Duminică 20 iunie 1993, ora 1100,Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ CONCERT SIMFONIC Susţinut de Orchestra Academiei de Arte “George […]

Ediţia a XXI-a, 21 – 29 iunie 1992

  Duminică, 21 iunie 1992, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT SIMFONIC Solişti: Pavlos Yallourakis – pian (Ludwig van Beethoven – Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră) Filip Papa – violoncel (Camille Saint-Säens – Concertul pentru violoncel şi orchestră) Cristina Avram – xilofon (Camille Saint-Säens – „Rondo capricioso”) Cu participarea Orchestrei simfonice studenţeşti aparţinând Conservatorului ieşean […]

Ediţia a XX-a, 30 iunie – 7 iulie 1991

  Duminică, 30 iunie 1991, ora 1100, Muzeul de Artă, Sala Tapiseriilor VERNISAJ AL EXPOZIŢIEI PLASTICE Prezentată de studenţii anului I de la Secţia de Arte a Universităţii “George Enescu” Duminică, 30 iunie la ora 1200, Piaţa Turnului, Piatra-Neamţ CONCERT CORAL al Ansamblului “Cantores Amicitiae” Dirijor, Nicolae Gâscă Duminică, 30 iunie 1991, ora 1800, Muzeul […]

Ediţia a XIX-a, 22 – 30 iunie 1990

  Vineri, 22 iunie 1990, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ VERNISAJ AL EXPOZIŢIEI PLASTICE Prezentată de studenţii de la secţia de Arte a Universităţii “George Enescu” Coordonator, prof. Gheorghe Macarie Sâmbătă, 23 iunie 1990, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ RECITAL DE PIAN ŞI CLARINET Solişti: Samir Golescu – pian (student în anul III la Universitatea ieşeană) Dumitru Sîpcu […]

Ediţia a XVIII-a, 25 iunie – 9 iulie 1989

  Duminică, 25 iunie 1989, ora 1100, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ CONCERT SIMFONIC Solist, Ionuţ Măzăreanu – vioară În program, Wolfgang Amadeus Mozart – Concertul nr. 4 pentru vioară şi orchestră în Re major Cu participarera Orchestrei Filarmonicii „Moldova” din Iaşi Dirijor, Gheorghe Costin Tiberiu Brediceanu – Patru dansuri româneşti Franz Schubert – Simfonia a VIII-a, […]

Ediţia a XVII-a, 25 iunie – 10 iulie 1988

  Sâmbătă, 25 iunie 1988, ora 1800, Muzeul de Artă – Sala Tapiseriilor RECITAL DE VIOARĂ Solistă, Otilia Aliţei La pian, Gabriela Marcovici În program: Rodolfo Lipizer: Studiul nr. 18 Johann Sebastian Bach – Adagio şi Fuga din Sonata I pentru vioară solo Duminică, 26 iunie 1988, ora 1100, Muzeul de Artă – Sala Tapiseriilor […]

Ediţia a XVI-a, 28 iunie – 11 iulie 1987

  28 iunie 1987, ora 1000, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ VERNISAJUL EXPOZIŢIEI DE ARTĂ PLASTICĂ a studenţilor plasticieni din Conservatorul „George Enescu” Iaşi A prezentat criticul de artă Valentin Ciucă 28 iunie 1987, ora 1100, Muzeul de Artă, Sala Tapiseriilor RECITAL DE MUZICĂ DE CAMERĂ Solişti: asist. univ. Dumitru Sîpcu – clarinet, lect. univ. Vasile […]

Ediţia a XV-a, 27 iunie – 11 iulie 1986

Vineri, 27 iunie 1986, ora 1800, Muzeul de Artă, Sala Tapiseriilor RECITAL DE CAMERĂ Solişti: Dora Udilă, Denisa Smeu, Dan Costea, Mihăiţă Albu, Mihaela Grecu-Ţerban, Corneliu Gheorghiţă, Radu Oţel, Cristi­na Popa, Ada Beatris Chicu În program lucrări de: Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Sebastian Bach, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan, A. Eliade […]

Ediţia a XIV-a, 28 iunie – 11 iulie 1985

  Vineri, 28 iunie 1985, ora 1800, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ LANSARE DE CARTE “Urme sub cupola lumii” de Valentin Ciucă şi Dan Hatmanu Cu participarea autorilor. Vineri, 28 iunie 1985, ora 1830, Muzeul de Artă, Sala Tapiseriilor,Piatra-Neamţ RECITAL DE VIOLONCEL Solist, Laurenţiu Gherman La pian, Tatiana Moroşanu În program: Sebastien Breval – Sonata în […]

Ediţia a XIII-a, 29 iunie – 10 iulie 1984

Vineri, 29 iunie 1984, ora 1800, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ RECITAL DE PlAN Solistă, Alina Pavalache În program: Johann Sebastian Bach – Partita a II-a în do minor Fredéric Chopin – Fantezia în fa minor Serghei Prokofiev – Sonata a II-a în re minor Sâmbătă, 30 iunie 1984, ora 1800, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ RECITAL […]

Ediţia a XII-a, 26 iunie – 10 iulie 1983

26 iunie 1983, ora 1100, Muzeul de Artă, Piatra-Neamţ RECITAL “ROBERT SCHUMANN” Ciclu de lieduri ,,Dragoste de poet” Solist, Dieter Hell – bariton La pian, Tatiana Moroşanu Ciclul de lieduri ,,Dragoste şi viaţă de femeie” Solistă, Adriana Mesteş – soprană, laureată a Festivalului artei studenteşti, 1983 La pian, Adriana Bera 26 iunie 1983, ora 1800, […]

Ediţia a XI-a, 28 iunie – 11 iulie 1982

  28 iunie 1982, ora 1830, Biblioteca Judeţeană, Piatra-Neamţ RECITAL DE SONATE pentru vioară solo Solist, Daniel Manasi Mendelssohn – Partita Johann Sebastian Bach – Sonata nr. 1 în sol minor Eugene Ysaye – Sonata nr. 1 Serghei Prokofiev – Sonata 29 iunie 1982, ora 1830, Biblioteca Judeţeană, Piatra-Neamţ RECITAL DE VIOARĂ Integrala sonatelor pentru […]

Ediţia a X-a, 28 iunie – 12 iulie 1981

  28 iunie 1981, ora 1100, Teatrul Tineretului, Piatra-Neamţ Deschiderea festivă CONCERT SIMFONIC susţinut de Orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi Program: George Enescu – Rapsodia I, Piotr Ilici Ceaikovschi – Variaţiuni rococo pentru violoncel şi orchestră, Ludwig van Beethoven – Simfonia a V-a Dirijor, Ion Baciu Solistă, Alexandru Guţu 28 iunie 1981, ora 1830, Biblioteca […]

Ediţia a IX-a, 30 iunie – 12 iulie 1980

  30 iunie 1980, ora 1800, Biblioteca Judeţeană, Piatra-Neamţ VERNISAJ DE ARTĂ PLASTICĂ al studenţilor de la secţia de Artă a Conservatorului „George Enescu” din Iaşi 30 iunie 1980, ora 1830, Biblioteca Judeţeană, Piatra-Neamţ INTEGRALA SONATELOR PENTRU PIAN ŞI VIOARĂ GEORGE ENESCU Au interpretat: Lenuţa Negoiţă – vioară Gabriela Marcovici – pian Program: Sonata nr.1, […]

Ediţia a VIII-a, 29 iunie – 13 iulie 1979

  29 iunie 1979, ora 1900, Biblioteca Judeţeană, Piatra-Neamţ RECITAL DE FLAUT Au interpretat: Cezar Horez – flaut Gabriela Marcovici – pian Program: Johann Sebastian Bach – Sonata nr. 4 în Do major, Sonata nr. 5 în mi minor Sonata nr. 6 în Mi major 30 iunie 1979, ora 1900, Muzeul “Calistrat Hogaş“, Piatra-Neamţ RECITAL […]