CENTRUL PENTRU CULTURĂ ŞI ARTE „CARMEN SAECULARE” A REPREZENTAT CU CINSTE ŢINUTUL NEAMŢ LA LONDRA

La invitaţia Ambasadei României la Londra, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamț a participat, în capitala Marii Britanii la un amplu eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României.

Astfel, Ansamblul „Floricică de la munte” a susţinut, timp de trei zile, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, spectacole folclorice care au pus în valoare obiceiurile și tradițiile zonei Neamțului. Pe scenele londoneze au răsunat acordurile celor mai cântate melodii patriotice ale căror versuri i-au însufleţit acum un veac pe făuritorii Marii Uniri, printre ele Hai, români, la hora mare, Mândră Românie, Din Moldova lui Ştefan, Doamne, ocroteşte-i pe români, Balada Iancului. Acestea au însoţit suite de dansuri populare din toate provinciile istorice româneşti.

De asemenea, în spectacolele care s-au desfăşurat la Londra, au  fost prezentate datini şi obiceiuri de iarnă practicate şi azi, precum odinioară, în întreg ţinutul Neamţ – colinde, cântece de Stea, jocul măştilor, al caprei, al ursului, Pluguşorul şi Sorcova.

În locurile în care s-au desfăşurat spectacolele au fost organizate şi demonstrații ale meșterilor populari, elementele de cultură tradițională fiind prezentate comunității de români și misiunilor diplomatice străine acreditate în Marea Britanie. Printre aceste activităţi s-au regăsit şi expoziţiile meşterului popular Ionela Lungu, coordonatoarea activităţii clasei externe de la Târgu Neamţ a Şcolii Populare de Artă Piatra-Neamţ. Ea a facut demonstraţii practice în faţa copiilor români (şi nu numai), în cadrul Atelierului olarului, de modelare a lutului.

Ecourile întregului eveniment desfăşurat la Londra de Ziua Naţională au fost pozitive, numeroşii spectatori vizitatori fiind fascinaţi de farmecul folclorului şi tradiţiilor româneşti.