Constantin Andrei

Constantin Andrei va susţine la Vacanţele muzicale 2015 cursul de măiestrie dedicat chitarei clasice.
Constantin AndreiConstantin Andrei s-a născut la data de 13 iunie 1966 la Bucureşti.
Absolvent al Şcolii Populare de Artă Bucureşti în 1982 la clasa prof. Simion Sihota, iar apoi al Academiei de Arte “George Enescu” din Iaşi, la clasa conf. univ. Mihai Babii, face parte din prima promoţie (1995) din România de absolvenţi universitari cu specialitatea chitară clasică.
Din anul 2007 este Conferenţiar universitar doctor la catedra de chitară a Academiei de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca şi la Facultatea de Muzică din Piatra-Neamţ.
Deţine o bogată experienţă, dovadă fiind numeroasele participări la manifestări muzicale de prestigiu. Astfel, a susţinut recitaluri la: Atheneul Român, Castres, Albi, Mazamet în Franţa, Institut für Musik Osnabrück în Germania, Conservatorio di Musica di Cosenza în Italia; Sălile Radio din Bucureşti, Cluj, Iaşi; Filarmonicile din Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa, Sibiu, Craiova, Tg.-Mureş, Satu Mare, Botoşani, Oradea; la Piatra-Neamţ (cu ocazia “Vacanţelor muzicale”) şi la Castelul Corvinilor de la Hunedoara; Muzeele de Artă din: Iaşi, Cluj-Napoca, Oradea, Satu-Mare, Bistriţa, Biblioteca Judeţeană „G.T.Kirileanu” din Piatra-Neamţ, Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Oneşti.
Numele său este legat de realizarea unei prime audiţii absolute, cea a concertului pentru chitară şi orchestră de Dumitru Capoianu, prezentat mai întâi la Filarmonica din Târgu-Mureş, în 21 iunie 1989, sub bagheta lui Horia Andreescu, iar apoi sub cea a dirijorilor Ilarion Ionescu-Galaţi, Petre Sbârcea, Modest Cichirdan şi Robert Houlihan.
Din 1993, a participat la cursurile de master-class ale chitariştilor Costas Cotsiolis, John Duarte, Pablo Márquez, Michel Sadanowsky, Claire Stancu-Delerue, Roland Mueller şi de asemenea ale cvartetului de chitare din Champagne-Ardenne (Franţa), acest ultim curs desfăşurându-se la Vacanţele muzicale de la Piatra-Neamţ.
De asemenea a organizat cursuri de măiestrie în cadrul Academiei de Muzică “Gh. Dima”- Cluj-Napoca, cursuri suţinute de Claire Stancu-Delerue în 1997, R. Mueller în 1999, Ulrich Müller în 2005 şi Ennio Guerato în 2010.
Din 1996 este membru în juriile Festivalurilor Internaţionale de la Sinaia şi Craiova, precum şi în ale celor de la Iaşi şi Alba Iulia. În anul 2003 înfiinţează la Cluj-Napoca Festivalul Naţional de Chitară, iar din 2005 Festivalul Internaţional de Chitară TRANSILVANIA, de atunci şi până în prezent fiind directorul artistic al acestui festival.
În 30 aprilie 2004 îşi susţine teza de doctorat cu titlul : « Renaşterea şi Barocul Muzical – Epoci ale Lăutei şi Chitarei – Transcripţia pieselor vocale şi de dans de la Lăută la Chitară».
Din 27 martie până în 2 aprilie 2006 este invitat în Germania pentru a susţine cursuri de măiestrie şi două recitaluri la „ Institut für Musik Fachochule” din Osnabrück.
În luna februarie 2006 a luat fiinţă la Cluj-Napoca Asociaţia de Chitară Transilvania, instituţie nonguvernamentală, non profit, ce are ca obiectiv principal promovarea şi dezvoltarea şcolii interpretative româneşti de chitară atât în ţară cât şi peste hotare, al cărei preşedinte este.
Începând cu anul 2008 deţine funcţia de Decan al Facultăţii de Muzică din Piatra Neamţ, iar din anul 2011 este Director al Filialei Piatra Neamţ.
În perioada 05-08 aprile 2011 a fost invitatat la Conservatorio di Musica di Cosenza- Italia pentru a susține cursuri de măiestrie și un recital.
Desfăşurând o activitate de concert foarte bogată, au susţinut recitaluri şi concerte cu Activează, din 2000 ca membru al Trio-ului de chitare ANDREI, iar din 2004, împreună cu violonistul Titus Flueraş în formaţia camerală „Duo Melos”, iar împreună cu aceste formaţii a concertat în ţări ca: România, Ungaria, Austria, Italia, Spania, Belgia, Franţa, Germania, Olanda, China, SUA, Japonia etc. Agenda lor concertistică este bogată şi variată ca şi repertoriul pe care-l abordează: Fr.Biber, A.Vivaldi, B. Marcello,G. Fr. Händel, M. Giuliani, F. Carulli, F. Sor, A. Diabelli, E. Granados, I. Albeniz, N. Paganini, F. Margola, J. Nin, R. Di Marino, A. Andrei, B.Bartok, A. Piazzolla.
Singur, dar şi împreună cu alţi colegi artişti, a efectuat o serie de înregistrări, însumând până la momentul de faţă paisprezece albume.