Unul dintre scriitorii importanți ai Europei veacului XX este nemțean. S-a născut la Valea Albă – Războieni, a făcut studii universitare la București, a fost diplomat în Croația, reprezentând interesele României la Zagreb, apoi, după Al Doilea Război Mondial și după sovietizarea României, în 1948, a luat calea exilului, stabilinsu-se la Paris. Acolo avea să scrie, în 1950, capodopera „Ora 25”, roman considerat, alături de „Minunata lume nouă” a lui Aldous Huxley, „Procesul” lui Franz Kafka și „1984” creat de George Orwell, una dintre cărțile de primă mărime ale secolului al XX-lea.
„Ora 25” a avut un așa mare succes încât s-a ajuns și la ecranizarea sa. Regizorul filmului omonim, Henri Verneuil, l-a ales pentru rolul principal pe celebrul actor Anthony Quinn, cel care avea să îi dea viață țăranului român Johan, considerat evreu și ajuns, în timpul celei de a doua conflagrații mondiale, prizonier la nemți, apoi la ruși și, în cele din urmă, la americani.
Însuși Mircea Eliade aprecia acest roman, adresându-i-se autorului: : „N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personajele Dumitale. Consider «Ora 25» una dintre cele mai mari cărți ale generației noastre, din toate țările.”
Constantin Virgil Gheorghiu (căci despre el este vorba) s-a născut la 15 septembrie 1916, ca fiu și nepot al preoților care slujeau în comunitatea satelor comunei Războieni. A absolvit Liceul Militar „Regele Ferdinand” din Chișinău, apoi a urmat studii universitare în Litere și Filosofie, la București, și în Teologie, la Heidelberg (Germania).
A debutat cu versuri în revista lui Tudor Arghezi, „Bilete de papagal”, apoi, editorial, în 1937, cu „Viața de toate zilele” (Editura Cartea Românească, București).
Parcursul scriitoricesc de tinerețe cuprinde lucrările: „Caligrafie pe zăpadă” (pentru care a primit Premiul Fundației Regale) și „Armand Călinescu” (Editura Socec, București, 1940), „Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite” (Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940), „Cu submarinul la asediul Sevastopolului” (Editura Națională, București, 1942), „Am luptat în Crimeea” (Editura Națională, București, 1942), „Ceasul de rugăciune”, poezie (Editura Națională, București, 1942), „Ultima oră” (Editura Națională, București, 1943).
În 1943, a fost numit atașat de presă al Ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând, prin Austria, în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța. Experiența aceasta este prezentată pe larg în „Ispita libertății”, cartea în care doi apatrizi (autorul și soția sa) străbat, în mijlocul valului de refugiați, Croația, Austria și Germania, întâmpinând primejdii fără seamăn.
În cei patruzeci și nouă de ani pe care i-a trăit departe de pământul țării, Constantin Virgil Gheorghiu a fost mereu cu gândul la locurile natale. Așa se explică că o parte din creația sa din perioada franceză (patruzeci de titluri) se referă la locurile ținutului Neamț: „Nemuritorii de la Agapia, „Casa de la Petrodava”, „Poporul nemuritorilor” și „Tatăl meu, preotul care s-a urcat la Cer”.
Un alt titlu de succes al lui Constantin Virgil Gheorghiu este romanul „Cravașa” (1960), scris sub influența filosofiei absurdului, dominantă în Franța anilor ’50-’60. El transferă în paginile cărții o serie de motive de reflexie din gândirea filosofului Albert Camus, pe care l-a cunoscut în 1949 și făță de care a nutrit o mare admirație. Personajele din „Cravașa” se lovesc de sentimentul absurdității. Este pusă în discuție dilema dacă nedreptatea făcută omului vine dintr-o greșeală (păcat) a(l) comunității în care trăiește sau se datorează istoriei, care se prăvălește uneori cu furie oarbă, irațională asupra sa.
În 1963 a fost hirotonit ca preot al Bisericii Ortodoxe Române din Paris.
Dintre toate cărțile scrise de Constantin Virgil Gheorghiu după momentul hirotoniei, „Spioana” rămâne, în viziunea criticii literare franceze, romanul cel mai izbutit.
Activând deja ca preot la Biserica „Sfinții Arhangheli” din Paris, în 1971 primește rangul de iconom stavrofor, aflându-se sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.
Până la trecerea sa în veșnicie, petrecută la 22 iunie 1992, la Paris, Constantin Virgil Gheorghiu a continuat să scrie, trimițând mereu gândul său asupra țării de origine.
După moartea scriitorului, familia a donat Bibliotecii Academiei Române arhiva lui în limba franceză. Referindu-se la această donație, ca și la opera în întregime a lui Constantin Virgil Gheorghiu, academicianul Eugen Simion, reputat critic literar, consideră că „merită cu prisosință a fi cercetată.”
Valentin ANDREI
