Corul de cameră „Preludiu”

 

Preludiu mai 2006  De la apariţia sa şi până în prezent, formaţia a parcurs un drum ascendent, care a consolidat cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei. Mereu primenit, trecând de la statutul de cor de amatori la cel de formaţie profesionistă, „Preludiu” îşi aduce o deosebită contribuţie la transmiterea actului artistic în rândurile publicului meloman din România şi din străinătate, remarcându-se prin măiestria sa interpretativă prin prospeţimea şi, în acelaşi timp, prin maturitatea sa.

Secretul rezidă, desigur, în talentul şi muzicalitatea nativă a coriştilor, dublate de aprofundate studii muzicale, dar, fără îndoială, trebuie căutat şi în muzicalitatea, rafinamentul şi deosebitul simţ artistic al dirijorului. Repertoriul Corului de cameră „Preludiu” este vast, cuprinzând peste trei sute de lucrări de muzică preclasică, clasică şi romantică, colinde de Crăciun şi cântece religioase, muzică românească şi cântece din muzica popoarelor, lucrări din literatura contemporană, lucrări vocal-simfonice. Trebuie menţionat că toate aceste piese sunt interpretate în limba lor originară.

Preludiu-0049În cei patruzeci şi doi de ani de activitate, „Preludiu” a realizat peste trei sute cincizeci de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. („Colinde şi cântece de Crăciun”, „Muzica bizantină în cultura românească”, „Maeştri ai artei corale româneşti”). De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de două mii cinci sute de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste nouăzeci de turnee efectuate în treizeci de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră „Preludiu” şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România.

Anul 2012, a însemnat încă o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră „Preludiu”: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok (Polonia), Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi Premiul pentru cel mai bun dirijor primit de maestrul Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing (China).

Corul de Cameră „Preludiu” a mai fost prezent în programele Vacanţelor muzicale în anul 2005, atunci când a susţinut două concerte, unul în Piatra-Neamţ şi celălalt la Roman, în interiorul bisericii Mitropoliei.

Voicu Enăchescu a adunat peste patruzeci şi cinic de ani vechime în funcţia de dirijor, conducând corul Universităţii Bucureşti, corul Casei de Cultură a Studenţilor, Corul de camera „Preludiu”.Voicu Enachescu

A fost recunoscut ca fiind unul dintre cei mai înzestraţi dirijori de cor din România. Astfel, în luna mai a anului 2006 a fost reales preşedinte al Asociaţiei Naţionale Corale din România, organizaţie neguvernamentală ce reuneşte peste optzeci de formaţii corale din ţară şi aproximativ o sută douăzeci de dirijori de cor, organizaţie afiliată la Federaţia internaţională „EUROPA CANTAT”.

După studiile liceale pe care le-a absolvit la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, a urmat facultatea de pedagogie muzicală şi dirijat coral la conservatorul „Ciprian Porumbescu”, unde s-a bucurat de îndrumarea unor distinşi profesori şi muzicieni: Zeno Vancea (contrapunct), Alexandru Paşcanu (armonie), Ştefan Niculescu (forme muzicale), Petre Crăciun (dirijat coral).

După o perioadă de patru ani pe care i-a petrecut ca dirijor al renumitului cor al Universităţii bucureştene, cor cu care a obţinut numai premiul I la toate competiţiile artistice studenţeşti, înfiinţează la Casa de cultură studenţească, în anul 1972, Corul de cameră „Preludiu”, formaţie care şi acum se numără printre corurile de elită din Europa.

A fost prezent, împreună cu corul de cameră „Preludiu”, la toate ediţiile Festivalului Internaţional „George Enescu” organizate la Bucureşti după anul 1989.

A fost invitat în numeroase jurii naţionale şi internaţionale şi a lucrat în sistem „atelier” cu formaţii din Franţa, Olanda, Germania, Spania, S.U.A.

A participat la numeroase concursuri şi festivaluri internaţionale impunându-se cu formaţia „Preludiu” cu deosebită autoritate profesională.

Din 1991, vreme de mai mulţi ani, a condus Centrul Naţional de Artă „Tinerimea Română” din Bucureşti, instituţie profesională de spectacole şi turnee artistice aflate sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor.

A fost membru al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radio (1999 – 2001) şi de televiziune (2002-2004).

Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.