Din lucrarea Elenei Niculiţă-Voronca, „DATINILE ŞI CREDINŢELE POPORULUI ROMÂN – adunate şi aşezate în ordine mitologică” – gândită şi realizată acum un veac –, desprindem astăzi mitul „DE CÂND E TOACA”, legendă culeasă de la un anume Grigoraşciuc din satul Mahala de lângă Cernăuţi.
Elena Niculiţă-Voronca a fost o scriitoare şi folcloristă originară din Nordul Moldovei. Aplecarea sa către folclorul strămoşesc (moştenire genetică de la tatăl său) a determinat-o ca, la finalul veacului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea, să cutreiere satele din zona ei natală şi să culeagă pentru posteritate credinţe, legende, mituri ale românilor din vechime.
„Dumnezeu a dat în vis lui Noe ca să facă corabie şi să ia de toate legumiile* păreche, că are să prăpădeascã lumea, are să deie potop. Noe a lucrat nouă ani de zile la corabie, că numai oleacă mai avea şi era gata. Dar Iuda (Dracul) nu ştia ce face Noe. S-a apucat ş-a făcut rachiu – atuncea l-a făcut întâi – ş-a mers la femeia lui Noe, zicând că-i nişte apă, nişte zamă de sacară, să-i dea lui Noe să bea şi să-l întrebe la ce face el lucrul acela. Femeia a luat rachiul şi, când a venit Noe seara acasă, i-a dat un păhăruţ. Lui i s-a fãcut a mânca şi a mâncat. „Mai dă-mi unul!” A mai băut şi i-a venit chef, gust de vorbă. Atunci ea l-a întrebat, iar el i-a spus că Dumnezeu i-a poruncit că are să fie potop şi are să înece toată lumea, numai atâta va rămânea cât va lua el în corabie. Femeia s-a dus şi-a spus diavolului. Când merge Noe a doua zi în pădure, găseşte corabia sfarmată. Să pune jos şi plânge, şi plânge, căci amu ştia că vremea se apropie. Vine îngerul la dânsul: „Ce plângi, Noe?” Iaca cum şi iaca cum, „Ştii din care lemn ai început-o întâi?” „Ştiu.” „Ia şi fă o scândurică şi două ciocănaşe şi te du pe rădăcina ceea şi toacă.” El a făcut aşa şi, când a prins a toca, toate lemnişoarele au început a se rădica şi a se pune unul lângă altul repede, pânãă s-a făcut corabia gata la loc. Şi de atunci e toaca.
Amu, dracul vede că n-are ce face, merge şi zice femeiei: „Tu să nu te duci în corabie, până nu m-a pomeni pe mine!” Până ce-a venit ziua ceea, Noe a chemat toate legumiile păreche, toată legumia: că şerpe, că pasere, că vită – toate au venit. Ş-a chemat şi pe femeia lui: „Vină mai degrabă, că iată amuşi începe!” Ea nu vinea. „Vină, îţi zic, că iată te îneci!” Ea tot nu vinea. „Da’ ce dracu, zice Noe, că nu mai vii?” Atunci ea a întrat, da’ dracul: ţup şi el după dânsa, că l-a fost chemat. Acolo s-a fãcut şoarec ş-a fãcut o bortã să între apă. Însã şerpele a pus coada şi-a oprit apa. Un om avea o mâţă, i-a dat drumul şi-a mâncat şoarecul şi aşa a scăpat Noe cu corabia. (Grigoraşciuc, Mahala)”
Explicaţie (*): În Mahala, un sat foarte mare, românesc, lângă Cernăuţi, vietăţile de tot felul se exprimă prin cuvântul „leguniă”, „legumă”.
