CREDINŢE POPULARE ARHAICE – UNELTE ALE MORŢII: SECERA ŞI COASA

În imaginarul popular Moartea este o femeie fioroasă cu coasa pe umăr sau cu secera în mână, cu care seceră, precum spicele de grâu, vieţile oamenilor. Simboluri ale morţii vegetale, coasa şi secera au devenit, treptat, unelte ale morţii omului, în vremurile preistorice cultura grâului a fost asemuită cu lacunara formulă a vieţii omului: naşterea, căsătoria şi moartea. Ciclul vegetal al grâului care se deschide cu sămânţa semănată (rit de înhumare), se continuă cu încolţitul (naşterea) şi cu înspicatul şi fructificatul (nunta vegetală) şi se încheie cu seceratul (moartea plantei). Conform gândirii magice, spiritul grâului locuieşte în corpul plantei-mamă până la înspicat când se retrage în adăpostul impenetrabil al bobului. La bătrâneţe planta îngălbenită şi uscată este jertfită de seceră, fiară cu dinţi de piatră în gură în epoca neolitică şi din metal în epocile bronzului şi fierului. După descoperirea coasei în Evul Mediu, această nouă unealtă funestă este purtată şi de Moarte pe umăr. De altfel, pentru români, care numesc tăişul coasei gură, iar zimţii secerei dinţi, verbul a secera este sinonim, în contexte funerare, cu verbul a muri.

(Ion Ghinoiu – „Calendarul ţăranului român – Zile şi mituri”, Editura Univers Encicloptedic Gold, Bucureşti, 2019)

Foto: Arthur Verona (1867 – 1946) – „Cosaşii”.