Pentru a marca deschiderea şi închiderea ciclului vegetal într-un an calendaristic prin înflorirea unei plante, românii au asimilat sub aceeaşi denumire două specii: brânduşa de primăvară  şi brânduşa de toamnă (sau ceapa ciorii). Prima înfloreşte primăvara şi vesteşte sfârşitul iernii, a doua înfloreşte toamna şi vesteşte începutul iernii. Singura asemănare dintre ele este culoarea liliachie a florilor. Înflorirea brânduşei de primăvară chiar înainte de topirea zăpezii este pusă pe seama răutăţii mamei vitrege a Pământului care o scoate cu forţa afară să înflorească.

În Bucovina circulă zicala atribuită mamelor cu copii vitregi: „Nu fi aşa de rea ca maştera (mamă vitregă) Pământului”, care a dat brânduşa afară în luna lui martie. Numele brânduşei este purtat şi de unii colaci antropomorfi preparaţi şi daţi de pomană prin Banat la Moşii de Mărţişor.

Poporul face distincţie între brânduşa de primăvară, floare a celor vii, şi brânduşa de toamnă, floare a celor morţi. Se spune că „Toamna, când apar brânduşele, acelea-s bucuria morţilor. Întocmai cum noi ne bucurăm de brânduşe primăvara, când le vedem întâi, tot astfel se bucură morţii de ele toamna. Brânduşa de toamnă e păcat s-o rupi.”

Spre deosebire brânduşa de primăvară, care închide anotimpul friguros şi deschide anotimpul călduros, brânduşa de toamnă îl închide pe cel călduros şi îl deschide pe cel friguros. Determinativele de primăvară şi de toamnă indică sfârşitul şi începutul celor două anotimpuri de bază ale anului: vara şi iarna.