Momentul favorabil la naşterea copilului, când se crede că ar apărea pe cer o stea care îi va călăuzi viaţa până la moarte, este numit de popor ceas bun. La venirea şi plecarea omului prin naştere şi moarte participă, prin schimbări spectaculoase (apariţia şi căderea stelelor), întregul Univers. Măreţia astrală a existenţei româneşti este exprimată de versul mioritic „Şi la moartea mea/ Va cădea o stea!”, de credinţa ţăranilor din Bărăgan care, la vederea pe cer a traiectoriei luminoase a unei comete, spune că a mai murit un om. Românul leagă viitorul copilului nu numai de ceea ce i-a prezis Ursitoarea, ci şi de împrejurările naşterii: timpul nocturn sau diurn, poziţia zilei de naştere în timpul săptămânal, lunar, sezonal şi anual. Cercetările de medicină şi astrobiologie modernă confirmă existenţa unor raporturi între manifestarea proceselor biologice, inclusiv cele intrauterine, şi ritmurile terestre şi cosmice. Zilele săptămânii şi ale anului favorabile pentru naştere se considerau duminicile şi marile sărbători. În ceea ce priveşte timpul diurn, se prefera începutul zilei, după primul cântat al cocoşilor. (Ion Ghinoiu)