CREDINŢE POPULARE – CICOAREA, ZÂNĂ A FLORILOR

Cicoarea este o plantă care creşte prin fâneţe, locuri virane şi pe marginea drumurilor, fiind invocată în farmece de către fetele necăsătorite ca să pună pe jar inima peţitorilor. Se credea că tinerele care o puneau sub căpătâi, împreună cu cămaşa celor doriţi, îi vedeau pe aceştia în vis, iar cele care se afumau sau se spălau cu floare de cicoare, scăpau de urât şi de farmecele vrăjitoarelor.

Într-o frumoasă legendă transilvăneană, cicoarea este asociată cu Zâna Florilor, care se spăla cu rouă înainte de răsăritul soarelui pentru a nu fi văzută de cineva. Fiind zărită într-o dimineaţă de Soare, acesta s-a îndrăgostit de ea şi a trimis doi luceferi s-o peţească. Zâna pământeană îi refuză, spunându-le: „Soare, soţior,/ E tot călător,/ Ziua peste sate,/ Noaptea peste ape!”

Supărat, astrul zilei o trasformă în floare de cicoare: „Lăsaţi-mi-o în pace,/ Că mi-o voi preface,/ Floare de cicoare/ Cu ochii după Soare./ Când oi răsări,/ Ea s-o-nveseli!/ Când oi asfinţi,/ Ea s-a ofili./ Când oi scăpăta,/ Ea s-a aduna.”

De atunci se spune că cicoarea stă tot cu ochii după Soare până toamna târziu, iar  florile ei se strâng seara, la apus, şi se desfac dimineaţa, la răsărit.

Planta are unele întrebuinţări în medicina populară, în obţinerea unor coloranţi vegetali, de pildă.