Dracul este cel mai periculos demon al Panteonului românesc, mare zeu indo-european uzurpat de creştinism. malefică („un drac de fată” este o tânără deşteaptă, descurcăreaţă; „a face pe dracul în patru” înseamnă o realizare, o reuşită a unei persoane în viaţă etc.). El se metamorfozează în numeroase vietăţi sau obiecte de pe Pământ. Nu se poate preface însă în oaie, albină, miel, porumbel şi măgar. El are mamă (Mama Dracului), tată (Scaraoschi, Satan, Tartorul), fraţi mai mici (Aghiuţă).

Dracii sunt de două feluri: văzuţi, care au coarne, coadă şi gheare lungi, şi nevăzuţi, cei care au fost îngeri izgoniţi de Dumnezeu din cer.

Reşedinţa dracului este Iadul sau tărâmurile pustii, menţionate adesea în descântece. Uneori îşi ia numele de la locul unde stă de obicei: Ducă-se pe pustii, Ăl din baltă, Bălţatul. Originea lui htoniană (subpământească) este confirmată de înfăţişarea fizică şi comportamentală: este negru şi urât (Întunecilă), handicapat (Şchiopul, Slutul), are coadă (Codică) şi coarne (Cornilă, Cornea, Împieliţatul), este necinstit faţă de Dumnezeu (Nefârtate), poartă tichiuţă care îl face nevăzut (Tichiuţă, Cel cu şapca roşie), este respingător (Bălosul, Bală spurcată, Dihanie), se metamorfozează în animale, păsări, balauri.

Poate fi alungat de semnul crucii făcută cu mâna pe corp şi cu limba în gură, de agheasmă, de mirosul tămâii, de bătutul clopotului şi toacei, de unde şi unele nume eufemistice (Ucigă-1 Crucea, Bată-1 Crucea, Ucigă-1 Toaca). Ingenios şi neastâmpărat, inventează, din joacă sau din întâmplare.