În textele de Zori, cântate la înmormântările oamenilor din unele sate din Oltenia, Banat şi sudul Transilvaniei, Zeiţa morţii apare în ipostaza unei păsări de pradă de zi sau de noapte: corboaica, gaia, vulturul. În sprijinul ipotezei existenţei unei zeiţe-pasăre a Morţii, Gaia (Gaea!?), în Panteonul carpato-dunărenilor sunt textele funerare din Cartea românească a morţilor, expresiile populare (a da de Gaia, sinonimă cu a da de dracu, sau vezi că te ia Gaia, sperietoare pentru copiii neascultători), jocul copiilor De-a Mama Gaia.

Gaia este o pasăre misterioasă, feroce răpitoare de zi, care face parte, alături de vulturi, acvile, uli şi şoimi, din ordinul Falconiformes. Are statură robustă şi aerodinamică, gheare ascuţite şi tăioase, cioc puţin curbat şi turtit lateral, penaj colorat care variază cu vârsta. Simţul său cel mai dezvoltat este văzul şi prevesteşte ploaia în verile secetoase. Este puternică, invincibilă şi, dintre răpitoare, cea mai frumoasă, aleasă de altfel ca model de Brâncuşi pentru Măiestrele sale. Numele, pe care şi-l strigă cu propriul ei glas (ga! = gaia) când anunţă ploaia în zilele caniculare, este puţin probabil să i-1 fi schimbat oamenii de-a lungul timpului (Ion Ghinoiu)