„Cucul vine la Buna-Vestire (Blagoviștene) și cântă până la Sânziene. Atunci el mãnîncã cireșe și rãgușește, astfel că nu mai poate cânta.
«Legea ta de cuc balan,
Te-am nămit sã-mi cânți un an.
Tu ai simțit a Sânziene
Și ț-ai vârăt pliscu-n pene.» (la Ilișești)
«Cucușorule balan,
De ce nu-mi cânți câte-un an?
Ai cântat numai o lunã
Și ț-ai luat ziua bunã.» (la Broscăuți)
Dacã-ți cântă cucul întăi în față sau în dreapta, anul cela îți va merge bine. Dar dacă în spate sau în stânga, e a supărare, a boale sau moarte.
Când auzi cucul întâi cântând, sã te păzești sã nu fii flămând, cãci ești flămând tot anul; și să ai bani atunci la sine, ca sã te «cânte cucul cu bani», tot pentru ca sã ai tot anul.
«Mie cucul mi-a cântat
Nebăut și nemâncat,
La tabăra de plecat.
Mie cucul mi-a doinit
Nebăut și nehorit,
Toatã vara sunt scârbit.» (la Brăești)
«Pasere galbănă-n cioc,
Rău mi-ai cântat de noroc.
În toate zilele mele,
Mi-ai cântat sã fie rele
Și în toată viața mea,
Mi-ai cântat sã fie rea.» (la Corcești)
«Cuculean cu pana neagră,
Cântă-n codru să s-aleagă,
Să s-aleagă la voinici
Care-or mai vara pe-aici.
Că eu știu că n-oi vara,
Mi-a cântat cucul toamna.» (la Corcești)
«Cântã, cuce, limba-ți pice,
Corbii carnea ț-o mănânce,
Că bine mi-ai cântat mie,
Să-mi trăiesc fără soție,
Să lucru fără simbrie!» (la Șcheia)
«Auzi, lele, cucul cântă,
Ieși afară de-l ascultă.
Da’ asculte-l pustia,
Că mi-a mâncat soția.» (la Siret)
Cucul e cea mai întăi și cea mai iubită pasăre la români.
Cucul e de mare dragoste, se poate vedea la descântece. Cu cap de cuc își fac fetele de dragoste și de joc; îl poartă în sân:
«Cum nu stă cucul pe loc,
Așa să nu stau eu în joc.»” (Elena Niculiță-Voronca – „Datinile și credințele poporului român”, volulul I, Editura „Polirom”, Iași, 1998)