Pentru astăzi ne-am propus a vă descreţi frunţile apelând la două scurte texte ale preotului Gheorghe Verşescu, culese din cartea semnată de domnia sa, „Monografia comunei Tarcău, judeţul Neamţ”. Lucrarea cu pricina a fost editată pentru prima dată în anul 1942 la Tipografia Românească „Gheorghe Asachi”, Societate Cooperatistă, Piatra-Neamţ. În anul 2005, Editura „Nona” şi-a făcut datoria de onoare de a scoate din anonimat această importantă trudă a părintelui Verşescu, scoţând pe piaţa cărţii ediţia a doua a cărţii.
Înainte de a vă lăsa să vă delectaţi cu două dintre credinţele populare locale, mai facem menţiunea că autorul nu este altul decât tatăl Doamnei acuarelei româneşti, pictoriţa Iulia Hălăucescu.

“LEGATUL PLOILOR. În Lunca Strâmbului, mai în trecut unul, mai încoace doi gospodari fac cărămidă din pământurile lor. O clădesc în cuptoare, o ard şi o comercializează. Se întâmplă uneori vara secetă. Nu plouă două, trei, patru săptămâni. Cine credeţi că sunt de vină? Cărămidarii! Ei au legat ploile, ca să aibă timp uscat la lucrul lor. Cărămida şi ploile sunt două noţiuni care se ciocnesc. Îi ştiu ei vecinii, că farmezonii aceştia sunt mari giambaşi la opritul ploilor. Unor oameni muritori îi atribuiesc puterile Sf. Ilie. Şi ei, păcatele lor, nici un cuvânt nu se pricep la toate vrăjile acestea presupuse. Da aşa-i omul. Todeauna caută ţapi de ispăşire.

MANA VACILOR. Se întâmplă câte odată unei vaci să-i scadă laptele. Mâncarea proastă, iarba uscată, sau cine ştie ce altă cauză produce această turbare. Şi vitele au necazurile lor. Poporul nu crede altfel decât că i s’a luat mana. Cutare vecină este meşteră la descântece. Ea este pricina. Uite cum rage vaca la poarta ei. Certe, învinuiri. Preotul şi aici este chemat să facă rugăciuni, să alunge duhurile necurate.”