Principalele criterii de ierarhizare a reprezentărilor mitice în Panteonul românesc sunt puterea şi atribuţiile lor: unele dezleagă ploile, altele le leagă; unele căsătoresc fetele şi ajută femeile la naştere, altele îmbolnăvesc şi iau sufletele oamenilor; unele păzesc sau transportă Soarele pe bolta Cerului, altele îl devorează în timpul eclipsele.

Astfel, în unele legende şi credinţe Sfântul Nicolae, patron al corăbierilor, salvează oamenii de la înec, Maica Domnului îi îneacă: „Cei înecaţi sunt ai Maicii; Domnului, sunt norodul ei pe cea lume. Ea se bucură când cineva se îneacă; pe cei în pericol îi trage în apă să se înece. Niciodată când mergi pe la o apă să nu te rogi la Maica Domnului ca să-ţi ajute, că-i rău: să te rogi la Sfântul Nicolae. Un om trecea odată, înotând, o apă mare şi tot se ruga la Maica Domnului să-l ajute. Dar, cu cât se ruga, tot mai tare se scufunda, pentru că ea îl trăgea. Atunci, deodată strigă «- Sfinte Neculai, nu mă lăsa!» Şi pe loc a fost deasupra apei”.

Câteva ziceri populare confirm cele arătate mai sus: „Sfântul Nicolae e pe ape; de ce fac corăbierii praznice de ziua lui?!”; „Sf. Nicolae a oprit apele când a fost potopul, altfel îneca corabia lui Noe”; „Sf. Nicolae e podar mare” (Moldova, Bucovina).