CREDINŢE ŞI PRACTICI POPULARE – OMUL ŞI POMUL

În anumite contexte rituale şi ceremoniale, omul şi pomul sunt termeni obişnuiţi de comparaţie. Pomul îl poate înlocui şi adăposti simbolic pe om, îi poate deveni frate, soră, soţie. Răspunsul la ghicitoarea megleno-românilor „Pom cu picioarele în sus” este omul. Dacă se înlocuieşte cuvântul picior cu sinonimul său popular crac, atunci textul ghicitoarei ar deveni „Pom cu crăcile în sus”. Ghicitoarea megleno-română este unul dintre argumentele care trimite etimologia zeului Crăciun la cuvântul crac, de butuc de Crăciun tăiat dintr-o pădure pentru a fi incinerat pe vatră în noaptea de 24/25 decembrie. Obiceiul incinerării divinităţii în ipostază fitomorfă în noaptea de Crăciun a fost practicat până în secolul al XlX-lea, când a fost înlocuit cu bradul împodobit, obicei de origine occidentală.

Iată ce spunea Petru Ispirescu într-o conferinţă despre Pomul de Crăciun: „Eram copil, şi văzând pe la o casă un pom gătit, am stat şi am căscat şi eu gura acolo. Pasă-mi-te era pomul Crăciunului. Nu mai văzusem, până atunci, decât la morţi un aşa pom împodobit, fiindcă pe la noi de POMUL Crăciunului nici pomeneală nu era …”

Din punct de vedere spiritual, între pădurile de foioase şi cele de conifere există mari deosebiri: pomul exprimă, prin înfrunzitul şi desfrunzitul anual al codrului, ideea nemuririi prin moarte şi renaştere perpetuă, bradul, prin cetina în permanenţ verde; pomul este simbolul veacului de om, bradul al veacului de veci; pomul, în special mărul, domină obiceiurile de la naştere şi căsătorie, bradul devine prioritar obiceiurile de înmormântare.

Un alt amănunt legat de pomi ar fi faptul că locurile sacre ale voievozilor Ştefan cel Mare şi Mire cel Bătrân, ale Craiului Munţilor Apuseni, Avram Iancu sunt marcate de stejari seculari, nu de brazi. (Ion Ghinoiu)