Încheiem astăzi ciclul de șapte episoade închinat semnificației zilelor săptămânii. Am luat drept ghid, în această incursiune lucrarea etnologului și folcloristului Ion Ghinoiu, “Mică enciclopedie de tradiții românești” (Editura “Agora”, București, 2008).

DUMINICĂ
Zi a săptămânii care poartă un nume creştin (Dies Dominica – Ziua Domnului), dedicată celui mai îndrăgit astru de către pământeni, Soarelui. Este un personaj mitic binevoitor: femeie sfântă (Covurlui, Iaşi, Vaslui, Dolj), fiinţă omenească (Neamţ,Caraş-Severin), cea mai mare Maică Sfântă (Tutova, Botoşani), călugăriţă (Iaşi, Sălaj), doamnă mare la care se închină toate zilele săptămânii şi de la care primesc ordine, ce să facă fiecare (Fălciu), Zeiţă vie (Tecuci), soră mai mare a celorlalte zile (Iaşi, Neamţ, Vaslui).
Sfânta Duminică ar locui dincolo de Apa Sâmbetei, în palate de aur (Neamţ), în păduri neumblate de oameni (Botoşani, Vaslui) şi este îmbrăcată în haine albe. Ea s-ar arăta oamenilor, în vis sau în realitate, pentru a-i sfătui cum să alunge bolile şi să prevină pagubele (Vaslui). Poate să apară, însă, cu chip de femeie, cu picioare de găină dacă oamenii mănâncă de dulce în zilele de post (Neamţ), zgâriată şi sângerată, dacă femeile au spălat rufe şi au tors sau au cusut de ziua ei (Romanaţi). Duminica îşi serbează ziua fără să lucreze (Făgăraş), se roagă şi mănâncă o dată la şapte zile (Tecuci), e făcătoare de minuni aduce numai bine oamenilor. Adesea, apare ca un râu care înconjoară Raiul, spre deosebire de Apa Sâmbetei care înconjoară Iadul. În zile de Duminică sunt interzise descântecele, cu excepţia celor de dragoste şi de aflare a ursitei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Vitele fătate în această zi se numesc Duman, Dumaia.