Săptămâna trecută vă prezentam câteva generalități despre meșteșugul plutăritului din urmă cu două veacuri. Astfel, am putut afla împreună și cum era construită o plută.
Pentru astăzi, îl luăm martor pe învățătorul și cărturarul Teoctist Galinescu, din Hangu, cel care are pregătită în tolba sa cu amintiri câteva întâmplări povestite de un înaintaș de-al său. Totodată, vom afla și ce înseamnă o “închisoare” a plutașilor.
Lectură plăcută!
“Una din preocupările la o parte din locuitorii Ţării Hangului a fost plutăritul pe Bistriţa. Ceva din această îndeletnicire am cunoscut şi eu, însă, pentru a completa cunoştinţele, am apelat la bătrânul Sava Petroaia din Chiriţeni, născut la 28 noiembrie 1891, la Hangu, iar consultarea am avut-o între 14 şi 18 ianuane 1983.
Pluta era condusă, de obicei, de doi plutaşi care, uneori, erau ajutaţi de dălcăuş, în persoana unui copil, a unei fete sau femei sau a unui matur mai slab, mai puţin priceput, care, întâmplător, nu avea de lucru. Sava Petroaia mărturisea că adesea se folosea ca dălcăuş de sora sa, Elisabeta Iosub, înainte, în timpul şi du¬pă Primul Război Mondial.
Moş Sava a plutărit încă de la vârsta de 16 ani. Ducea plute de la Tulgheş la Piatra-Neamţ, pe Bistricioara şi Bistriţa, destinate pentru Turcia. Treceau vama la Prisecani, cu paşaport, şi luau pluta în primire la Tulgheş, apoi opreau la fronti¬eră la Pintec. Vameşii verificau lemnul, punând ştampila CONTROLAT, şi erau predate antreprenorilor turci, Hemdi şi Ali, care cumpărau lemnul.
Hanganii, de obicei, plutăreau numai până la Piatra-Neamţ. Turcii aveau aici omul lor, Ariş, care era numit comision. Acesta lua în primire plutele şi plătea plutaşilor transportul.
Moş Sava Petroaia a plutărit şi pe Bistriţa, de la Broşteni, rar de la Doma, iar în jos de Piatra-Nemţ a fost de câteva ori cu plute luate de la Grinţieş, Buşmei ori de la Fârţâgi-Hangu, ajungând, pe Bistriţa şi Siret, până la Cozmeşti, unde era o fabrică de cherestea.
Plutaşii din sus de Piatra-Neamţ, de obicei, erau numiţi „hangani”, deoare¬ce din Hangu erau cei mai vestiţi plutaşi, iar cei din jos de Piatra-Neamţ, de la Vânători, Dumbrava Roşie, Roznov, Zăneşti, erau numiţi „gălăţeni” fiindcă erau specializaţi în plutăritul, mai dificil, pe Siret şi duceau plutele alcătuite din lemn pentru catarge de nave, până la Galaţi.
Tot moş Sava mi-a povestit că munca la plutărit era foarte grea, totuşi o practica cu plăcere. De multe ori avea noroc (acesta stând în priceperea şi isteţi¬mea lui) să ducă plute cu bine şi cu vreme bună. Mai greu era pe timp ploios şi fri¬guros sau când se făceau aşa-zisele „închisori” de plute, fie din nepriceperea unor plutaşi, mai puţin experimentaţi sau când plutele mai grele ajungeau plutele mai uşoare şi le îngrămădeau prin poduri sau grinduri, neputând trece mai departe şi venind altele peste ele. Atunci „închisoarea” era gata. în această situaţie, trime¬teau un plutaş mai sprinten, care fugea în susul apei şi anunţa plutaşii care veneau că s-a făcut „închisoare”, iar aceştia îşi legau plutele la mal, unde apa era dolie (mai băltită), dar şi acolo, uneori, când legau mai multe plute, se închidea valea, formându-se „închisori”, cu plute sfărâmate, lemne încălecate. Până le descur¬cau, dura câteva zile, uneori şi săptămâni, cu timp pierdut în contul plutaşului.” (“Plutașii pe Bistrița”, antologie de Teoctist Galinescu, Editura “Cetatea Doamnei”, Piatra-Neamț, 2006)
