Elena Niculiţã-Voronca s-a născut la Bârlad la 5 mai 1862. Tatăl ei, Gheorghe Niculiţă, publicist şi poet, colaborator al unor publicaţii din Cernăuţi şi Botoşani, provenea dintr-o familie aromână, originară din localitatea Niculiţa din Macedonia. Această familie a ajuns în Moldova pe la 1777 şi s-a stabilit în oraşul Suceava.
Gheorghe Niculiţă a învăţat la gimnaziul din Cernăuţi, formându-şi o bună cultură: cunoştea limba latină, colecţiona şi citea cu pasiune opere clasice şi tot ce apăruse în limba română, poseda o bibliotecã vastă şi era la curent cu evenimentele culturale din epocă. S-a stabilit, un timp, la Botoşani, unde se va căsători cu Ruxanda Schipor, din familia Pantazi, o altă veche familie aromână stabilită în Moldova de pe vremea lui Vasile Lupu (1600-1661). De la Botoşani s-a mutat la Bârlad, unde s-a născut viitoarea folcloristă şi unde tatãl a îndeplinit diverse funcţii administrative: administrator de moşii, inspector financiar, subprefect în plasa Siret. A fost şi primar de Hârlău.
După îmbolnăvirea lui Gh. Niculiţă şi retragerea sa din slujbă, familia s-a mutat din nou la Botoşani. Încă din copilărie, Elena Niculiţă-Voronca, unicul copil al familiei, a rămas fãră mamã, întreaga ei educaţie revenind tatãlui. În „Amintiri din copilãrie şi tinereţe” folclorista evocă figura tatălui, un om „foarte strict”, care şi-a obişnuit fiica cu un program riguros de studiu, trezindu-i dragostea de cărţi („Mai ales cu hrana aceasta am crescut”). Şi-a fãcut primele studii în Botoşani, după care a intrat, la Iaşi, în pensionul doamnei Humpel, sora lui Titu Maiorescu.
Pasiunea ei de mai târziu pentru poveşti şi mitologie nu este întâmplătoare. Din copilărie a auzit poveşti, unele transmise de tatăl său, În casa din Hârlău l-a cunoscut pe Zaharia Voronca, student la teologie în Cernăuţi, vicepreşedintele societăţii studenţeşti „Arboroasa”, agreat de Gheorghe Niculiţă, pentru patriotismul său militant (din care cauză fusese şi închis trei luni de zile). Elena Niculiţă s-a căsătorit, la Suceava, cu Zaharia Voronca şi, după mutarea părintelui folclorist Simion Florea Marian la Suceava, cei doi s-au mutat în oraşul Siret (în casa în care locuise Marian), unde Zaharia Voronca obţinuse un post de preot.
Elena Niculiţă-Voronca colaborase în tinereţe la revista transilvanã „Familia” a lui Iosif Vulcan cu versuri, mai ales patriotice. Sub influenţa lui Simion Florea Marian, către 1888, se orientează spre strângerea şi publicarea poveştilor, credinţelor şi datinilor populare din Bucovina.
Elena Niculiţă-Voronca a aparţinut unei direcţii de cercetare pe care şi-a creat-o pornind de la propriile pasiuni (cum au mai fãcut şi alţii în epocă), pasiune, dublată însă de solide cunoştinţe de cultură clasică. Şi-a îmbogăţit această metodă sub influenţa lucrărilor lui At. M. Marienescu, N. Densuşianu, S. Fl. Marian, dar şi a lucrărilor de mitologie care se publicau în străinătate în acel timp, într-o vreme când folcloristica românească îşi căuta metodele şi instrumentele de lucru.
Şi ea, ca toţi culegptorii de folclor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, a susţinut ideea culegerii neîntârziate, cât mai este posibil: „E timpul să ne punem cu toţii pe lucru, să ne scoatem hrana sufletului chiar din pământul nostrum. (…) Ne trebuie culegeri multe, căci, deşi în timpul din urmă se ocupă mai mulţi de folcloristică, dar totuşi e prea puţin. (… ) Trebuiesc scotocite de prin toate colţurile ţării şi bordeie fiecare zicală şi fărmăturică, pe cât mai sunt bătrâni în viţăã, căci şi aşa destule s-au trecut cu vederea şi s-au uitat”, spunea Elena Niculiţă-Voronca la final de veac XIX. Autoarea e conştientăă că „numai dupã strângerea unor date suficiente am putea să purcedem la temelia de frumoase şi măreţe zidiri”, de importanţa studiilor folclorice care „sunt aşa de instructive, aşa de interesante şi adânci, încât din vîrful lor ai putea să priveşti în omenirea întreagă”, dar şi de dificultatea unor asemenea încercări: „… te duce ca şi «fata morgana» prin ţări şi locuri frumoase… De aceea trebuie să fii cu băgare de seamă, domeniul lor e vast ca lumea şi gândirea din veci şi până acum, şi greu vei putea zice cu siguranţă de un lucru: aşa e precum spun!”
Lucrarea care a consacrat-o pe Elena Niculiţă-Voronca şi a trecut-o în rândul folcloriştilor clasici a fost „Datinele şi credinţele poporului român, adunate şi aşezate în ordine mitologică”, Cernăuţi, 1903, proiectată de autoare în trei volume, din care nu a apărut decât un masiv volum în cinci părţi. Imensul material adunat a fost ordonat după criteriul mitologic şi al filosofiei antice despre cele patru elemente cosmice primordiale: pământ, apă, aer şi foc.
Volumului I al lucrării amintite, singurul volum care a fost tipărit, în 1903 (la Tipografia „Isidor Wiegler” din Cernăuţi), a fost reeditat în anul 1998, la Iaşi, de Editura „Polirom”.
