Premii:
Trofeul Festivalului – Georgiana Păduraru, 19 ani, Buhuşi
Secţiunea I (8-15 ani)
Premiul I - Alexandru Săhlean, 15 ani, Pârteştii de Sus (Suceava)
Premiul II - Carmen Lorena Acaterinei, 10 ani, Tupilaţi (Neamţ)
Premiul III - Mădălina Lupupopi, 13 ani, Vama (Suceava)
Menţiuni: Dumitru Alin Băncescu, 13 ani, Sătucu (Prahova)
Emanuel Constantin Roşu, 10 ani, Piatra-Neamţ
Secţiunea II (16-25 ani)
Premiul I - Cristina Andrada Bârsăuan, 17 ani, Satu-Mare
Premiul II - Claudia Olariu, 19 ani, Cisnădie
Premiul III - Ionuţ Dănuţ Popescu, 25 de ani, Mozăceni (Argeş)
Menţiuni: Mădălina Pavăl, 17 ani, Fălticeni
Alexandra Ştefan, 18 ani, Gioseni (Bacău)
Menţiuni speciale Radio Iaşi: Sânziana Oşlobanu, 18 ani, Răuceşti (Neamţ)
Diana Ionela Prodaniuc, 19 ani, din Moara (Suceava)
Premiul special pentru costum autentic:
Georgiana Păduraru, 19 ani, Buhuşi
„Miracolul Eminescu”
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a organizat, pe 14 ianuarie, la Galleria Mall, un spectacol de muzică şi poezie, intitulat „Miracolul Eminescu”. Evenimentul a marcat aniversarea a 162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Ca şi în 2011, aniversarea poetului naţional s-a făcut într-un spaţiu mai puţin obişnuit pentru astfel de manifestări culturale, în încercarea de a veni în întâmpinarea unui public eterogen, de generaţii diferite, care a avut, astfel, posbilitatea reîntâlnirii cu opera eminesciană. Şi de această dată, literatura a coborât în mijlocul cititorilor ei, în încercarea de a le facilita accesul către capodoperele scriitorilor români.
Momentele poetice au fost susţinute de Teodora şi Dan Iacob, iar cele muzicale, interpretate la chitară, i-au aparţinut lui Ciprian Solomon.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Galleria Mall.
Citeste articole presă:
„Miracolul Eminescu” – spectacol de muzică şi poezie, Realitatea Media, 13 ianuarie 2012
Spectacol de muzică şi poezie la aniversarea lui Mihai Eminescu, Evenimentul, 13 ianuarie 2012
Spectacol de muzică şi poezie”Miracolul Eminescu” la Piatra Neamţ, Adevărul de Seară, 14 ianuarie 2012
162 de ani de la naşterea marelui Eminescu, Ceahlăul, 13 ianuarie 2012-01-31
Spectacol de Ziua Unirii la Centrul Social „Pietricica”
Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” a făcut o vizită de suflet, la Centrul Social „Pietricica”, în ziua de 24 ianuarie, zi istorică pentru naţia română. Persoanele de vârsta a treia au fost încântaţi să-i primească, mai ales că bucuria lor a fost dublată de frumuseţea şi autenticitatea costumelor populare, de cântecele şi dansurile moldoveneşti care le-au fost prezentate.
Artiştii de la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” au pregătit această vizită cu profesionalism, dar şi cu dragoste şi preţuire pentru cei de la care au oricând de învăţat câte ceva. Directorul instituţiei, Dana Macsim, explică iniţiativa: „suntem datori generaţiei care ne-a motivat devenirea. Există printre oamenii de acolo exemple de istorie vie pe care n-avem voie să o uităm. 24 ianuarie este un prilej ideal de unire a generaţiilor. Aceşti oameni au nevoie să simtă că nu sunt singuri. Dacă au avut sărbători triste, măcar începutul de an să le redea zâmbetul şi încrederea. Sărbătoarea e în sufletul fiecăruia. Depinde de noi să o scoatem la lumină.” La rândul său, directorul Centrului Social „Pietricica”, domnul Gheorghe Munteanu, a adăugat: „Suntem mereu bucuroşi de oaspeţi, mai ales că acum e şi o zi specială. Oamenii noştri merită atenţia celor care vor să ne treacă pragul şi sper să avem musafiri nu doar în zile de sărbători. Uşa noastră este mereu deschisă”.
Citeste articole presă:
„Floricică de la munte” la Centrul Social „Pietricica”, Ceahlăul, 24 ianuarie 2012
Spectacol pentru bătrânii de la Centrul Social „Pietricica”, Evenimentul, 24 ianuarie 2012
Întâlnire între generaţii la Centrul Social „Pietricia”, Realitatea Media, 21 ianuarie 2012
Concert Rock Simfonic
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” vă invită miercuri, 14 decembrie, de la ora 17.00, în Sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Neamţ, la un nou concert în cadrul stagiunii muzicale. De data aceasta, muzica simfonică se va îmbina cu sonorităţile rock într-un „Rock Simfonic” în care protagonişti sunt Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău şi Corul „Armonia” al Colegiului Naţional de Artă „George Apostu” Bacău.
Programul cuprinde melodii cunoscute care aparţin unor formaţii precum Rolling Stones, Blues Brothers, Queen, Deep Purple, Led Zeppelin sau Beatles în orchestraţia simfonică, respectiv vocal-simfonică a dirijorului şi compozitorului Horst-Hans Bäcker.
Horst-Hans Bäcker a început să studieze pianul cu profesorul Tamas Vesmas la Bucureşti şi a susţinut primul său concert la vârsta de opt ani. S-a stabilit în Germania la începutul anilor ‘70 şi a studiat compoziţia sub îndrumarea profesorului Ludwig Werner Weiand la Hochschule für Musik Rheinland din Köln. În 1982, începe cursuri de dirijat cu maestrul Constantin Bugeanu. În 1990, devine directorul şcolii de muzică din Langenhagen şi dirijor al Kammerorchester Langenhagen. Horst-Hans Bäcker a dirijat numeroase orchestre din Europa (Danemarca, Germania, Olanda, Suedia, Ungaria) şi America de Sud. În România, a fost invitat de Filarmonicile din Cluj, Arad, Timişoara sau Bacău.
Programul concertului de la Piatra-Neamţ cuprinde melodii cunoscute precum Michelle, Ob-La-Di, Ob-La-Da, Let it Be, All You Need Is Love, A Hard Day’s Night, Hey Jude, Yesterday, Yellow Submarine (Beatles), Satisfaction (Rolling Stones), Everybody Needs Somebody to Love, Peter Gunn Theme, Gimme Some Lovin’ (Blues Brothers), Smoke on the Water (Deep Purple), Stairway to Heaven (Led Zeppelin), Flash, Friends Will Be Friends, Bicycle Race, Killer Queen, Love of My Life, A Kind of Magic, Bohemian Rhapsody, We Are the Champions (Queen).
Citeste articole presă:
“Rock-Simfonic”, Evenimentul, 13 decembrie 2011
Concert rock-simfonic: Filarmonica “Mihail Jora” din Bacău şi Corul “Armonia”, news-roman.ro, 12 decembrie 2011
Ansamblul „Floricică de la munte”, la Spectacolul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun „Iată, vin colindători!” de la Sibiu
Ansamblul „Floricică de la munte” a participat duminică, 11 decembrie, la Spectacolul de Datini şi Obiceiuri de Crăciun „Iată, vin colindători!” de la Sibiu.
Formula în care a evoluat Ansamblul „Floricică de la munte” a fost una inedită pentru că a reunit generaţii diferite de dansatori, de la tineri până la seniori. Grupa seniorilor cuprinde dansatori care au făcut parte atât din Ansamblul „Floricică de la munte” sau din alte ansambluri folclorice nemţene, precum „Doina Bistriţei” sau „Firicelul”, constituite în jurul anilor ’70, cât şi dansatori care nu au activat într-o formaţie organizată. S-au alăturat mai tinerilor membri ai Ansamblului „Floricică de la munte” într-un spectacol care a propus o incursiune în lumea satului românesc de odinioară în vremea sărbătorilor de iarnă.
Repertoriul pe care Ansamblul l-a susţinut pe scena de la Sibiu a cuprins atât jocuri, cât şi datini şi obiceiuri de iarnă specifice zonei Neamţ: hora, jocul căiuţilor, „Capra mută de la Dumbrava”, sorcova sau colinde. Pe lângă Ansamblul „Floricică de la munte”, în spectacol au mai participat grupuri tradiţionale de colindători din comunele Alţâna, Dumbrăveni şi Tilişca, precum şi Ansamblul folcloric profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”. În recital au fost invitaţi interpreţii Mariana Anghel şi Cristian Pomohaci. Manifestarea de la Sibiu a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.
Citeste articole presă:
„Floricică de la munte” va „colinda” la Sibiu, Ceahlăul, 9 decembrie 2011
Ansamblul „Floricică de la munte” cântă la Sibiu, Evenimentul, 10 decembrie 2011
Ansamblul „Floricică de la munte”, la Spectacolul de Datini şi Obiceiuri de la Sibiu, news-roman.ro, 8 decembrie 2011
Concert de Ziua Românilor
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca - Filiala Neamţ au organizat joi, 1 decembrie, de la ora 17.00, în Sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Neamţ, un Concert extraordinar de Ziua Românilor.
Solişti au fost profesori şi studenţi ai Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca - Filiala Neamţ: prof. univ. dr. Grigore Pop, conf. univ. dr. Radu Oţel, lect. univ. dr. Titus Flueraş, asist. univ. drd. Cristina Moroi, asist. univ. drd. Alexandru Veleşcu şi studenţii Maria Dascălu (anul IV), Lenora Ion (anul IV), Tudor Demeter (anul IV), Andra Lungu (anul III), Tamara Boghiu (anul I).
Programul artistic a fost unul integral românesc: „Balada” lui Ciprian Porumbescu, lied-uri pe versuri de Mihai Eminescu, lucrări semnate de compozitorii Cristian Misievici, Gheorghe Dima, Constantin Dumitrescu, Tiberiu Brediceanu, Nicolae Bretan, Constantin Rîpă.
Citeste articole presă:
Concert cameral cu ocazia Zilei Naţionale, Realitatea Media, 30 noiembrie 2011
Concert de Ziua Românilor, www.descopera-judetul-neamt.ro, 29 noiembrie 2011
Ziua Naţională sărbătorită la Piatra Neamţ cu paradă militară, spectacole şi meci de Europa League, Adevărul de Seară, 30 noiembrie 2011
Deschiderea stagiunii muzicale 2011-2012
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a reluat tradiţia organizării unei stagiuni muzicale permanente la Piatra-Neamţ cu un concert care a avut loc sâmbătă, 29 octombrie, în sala de festivităţi a Consiliului Judeţean Neamţ.
Invitaţii primului concert al noii stagiuni au fost Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, dirijată de Roberto Salvalaio (Italia) şi flautista Ana-Maria Cioroparu. Programul a fost unul integral Mozart: „Mica serenadă”, Concertul pentru flaut şi orchestră în Sol major, KV 313 şi Simfonia nr. 29 în La major, KV 201. Intrarea spectatorilor a fost liberă.
Citeste articole presă:
Sîmbătă se deschide o nouă stagiune simfonică, Monitorul de Neamţ, 28 octombrie 2011
Concert simfonic în deschiderea stagiunii muzicale la Piatra Neamţ, Adevărul de Seară, 29 octombrie 2011
Se deschide stagiunea muzicală 2011-2012, Ceahlăul, 27 octombrie 2011
Gala Şcolii Populare de Arte
Şcoala Populară de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” va marca finalul acestui an de învăţământ prin mai multe evenimente. Astfel, miercuri, 15 iunie, de la ora 15.30, la Liceul de Artă „Victor Brauner”, va avea loc Gala Şcolii Populare de Arte, în care protagonişti vor fi cei mai talentaţi elevi ai claselor de pian, orgă, chitară şi canto popular.
Clasa de pian, coordonată de prof. Daniela Iacob, vine în faţa publicului cu două tinere pianiste, Ruxandra Negruş (anul II) şi Roxana Prisecaru (anul III), care vor interpreta lucrări semnate de M. Clementi, G.W. Glück, Fr. Cutting şi J. S. Bach. Clasa de chitară a profesorului Florentin Blănaru va fi reprezentată de două eleve din anul I, Ilinca Rusu şi Cristina Tapalagă, care vor interpreta două lucrări semnate de Marc Lamberg. Elevii clasei de orgă, coordonată de prof. Liviu Bitere, Cristian Călugăru, Ioan Vasiliu şi Ciprian Corfu, vor aduce pe scenă câteva dintre cele mai frumoase piese instrumentale inspirate din folclor. Gala Şcolii Populare de Arte se va încheia cu recitalul clasei de canto popular coordonată de prof. Giorgiana Axinte-Şerban. Patru eleve din anul I, Miruna Negură, Nicoleta Andrei, Patricia Blaj şi Carmen Sava vor interpreta piese cunoscute din repertoriul folcloric.
Joi, 16 iunie, de la ora 16.00, va fi rândul tinerilor plasticieni îndrumaţi de Arcadie Răileanu, Ciprian Istrate şi Lăcrămioara Gheghici să-şi prezinte munca din ultimul an, în cadrul unei expoziţii de pictură, grafică, artă decorativă, iconografie şi ceramică. Expoziţia va fi vernisată în cadrul Galeriei Şcolii Populare de Arte din Piaţa Mihail Kogălniceanu, bl. H4, parter.
Pe 20 şi 21 iunie, începând cu ora 17.00, în sala Teatrului de Joacă din cadrul Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu”, clasa de teatru coordonată de actriţa Maria Hibovski va aduce pe scenă reprezentaţiile „Extratereştrii din pernă”, „Moştenirea din America” sau „Ipochmenii”, o adaptare a lui Bogdan Ulmu după „Prostia omenească”.
Intrarea la toate evenimentele Şcolii Populare de Arte este liberă.
Citeste articole presă:
Gala Scolii Populare de Arte, Ceahlăul, 15 iunie 2011
Gala Şcolii Populare de Arte, Realitatea Media, 15 iunie 2011
Final de an la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, news-roman.ro, 15 iunie 2011
Festivalul-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”, ediţia 23, 5-6 martie, Piatra Neamţ
Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează, pe 5 şi 6 martie, cea de-a 23-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”. Concursul se adresează tinerilor interpreţi cu vârste între 8 şi 25 de ani. La ediţia din acest an, s-au înscris 40 de concurenţi din 16 judeţe: Suceava, Bacău, Iaşi, Botoşani, Vrancea, Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Cluj, Galaţi, Maramureş, Buzău, Argeş şi Neamţ. Juriul, alcătuit din specialişti în domeniu - prof. Dana Macsim, director, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, Oana Petrică, director adjunct, Centrul Naţional pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Bucureşti, Adrian Ardeleanu, director, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Dedilia Popovici, coordonatoarea Ansamblului Folcloric “Floricică de la Munte”, dr. Elena Florescu, etnolog, prof. Mihăiţă Albu, director al Liceului de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamţ şi Laurenţiu Ursache, realizator de emisiuni radio şi TV – va evalua concurenţii în funcţie de calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea repertoriului, autenticitatea costumului popular şi ţinuta scenică.
Intrarea spectatorilor este liberă în ambele zile ale festivalului.
Program:
Sâmbătă, 5 martie:
Ora15.00 – Preselecţia naţională;
Ora 19.00 – Recital Maria Şalaru; Recital al câştigătorilor ediţiei 2010, Sorina Asofroniei şi Sergiu Chirileasa.
Duminică, 6 martie:
Ora 18.00 – Finala;
Ora 19.30 – Spectacol al Ansamblului folcloric „Floricică de la munte”;
Ora 20.00 – Recital Matilda Pascal-Cojocăriţa şi Ştefan Cigu;
Ora 20.30 – Decernarea premiilor; Gala laureaţilor.
Cinci tineri interpreţi nemţeni în finala Festivalului „Florile Ceahlăului”
Cinci tineri interpreţi nemţeni de muzică populară vor reprezenta judeţul nostru la cea de-a 23-a ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”. Preselecţia pentru judeţul Neamţ organizată sâmbătă, 26 februarie, la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, a fost câştigată, la secţiunea I (concurenţi între 8 şi 15 ani), de Ana Dragu şi Elena Pădurariu, ambele din Târgu Neamţ, Sergiu Chirileasa, din Bodeşti şi Nicoleta Andrei, din Mărgineni, iar la secţiunea a II-a (concurenţi între 16 şi 25 ani), de Simona Elena Manolache, din Târgu Neamţ.
Sâmbătă, 5 martie, de la ora 15.00, în Sala de festivităţi a Consiliului Judeţean, va avea loc preselecţia concurenţilor din celelate judeţe ale ţării. Pentru un loc în finala concursului care va desemna câştigătorul Trofeului „Florile Ceahlăului” se vor bate peste 30 de concurenţi din Suceava, Bacău, Iaşi, Botoşani, Vrancea, Vaslui, Dâmboviţa, Prahova, Bistriţa Năsăud, Sibiu, Cluj, Galaţi, Maramureş, Buzău şi Argeş.
Festivalul „Florile Ceahlăului” este organizat de Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Citeste articole presă:
Preselecţie naţională pentru Florile Ceahlăului, Evenimentul, 1 martie 2011
Festivalul „Florile Ceahlăului” la Piatra Neamţ 2011, www.viziteazaneamt.ro, 28 februarie 2011
Invitaţie la Festivalul-concurs naţional „Florile Ceahlăului”, news-roman.ro, 28 februarie 2011
Spectacol folcloric de Dragobete - „Sărbătoarea dragostei în grai românesc”
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” organizează vineri, 25 februarie, de la ora 15.00, la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, spectacolul „Sărbătoarea dragostei în grai românesc”.
Spectacolul va fi susţinut de grupul vocal al Colegiului „Calistrat Hogaş” şi grupul vocal „Dumbrăvioara” al Şcolii Dumbrava Roşie, îndrumate de Giorgiana Şerban, precum şi de ansamblurile folclorice ale şcolilor Vânători şi Mărgineni, formaţii coordonate de Ioan şi Claudiu Luchian.
Giorgiana Şerban şi Ioan şi Claudiu Luchian îndrumă clasele de canto popular, respectiv dans popular ale Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Programul specacolului, care consemnează debutul pe scenă al celor patru formaţii, va fi completat de recitaluri ale solistelor Ana Dragu, Nicoleta Andrei, Paula Andrei şi Miruna Negură, de asemenea, eleve ale Şcolii Populare de Arte.
Spectacolul dedicat sărbătorii Dragobetelui reprezintă materializarea unui parteneriat încheiat între Colegiul nemţean şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
Citeste articole presă:
Evenimente culturale de Dragobete, Ceahlăul, 24 februarie 2011
Expoziţie şi spectacol folcloric de Dragobete, Evenimentul, 23 februarie 2011
Sărbătoarea Dragobetelui în judeţul Neamţ, www.viziteazaneamt.ro, 24 februarie 2011
Dragobetele la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, www.piatra-neamt-cultural.ro, 23 februarie 2011
Spectacol al Ansamblului folcloric „Floricică de la Munte”, joi, 6 ianuarie 2010, Fundaţia „Drept Credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Piatra Neamţ.
Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a susţinut un spectacol joi, 6 ianuarie, de la ora 19.00, la sediul Fundaţiei „Drept Credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Piatra Neamţ etc. Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a susţinut un spectacol joi, 6 ianuarie, de la ora 19.00, la sediul Fundaţiei „Drept Credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Piatra Neamţ. Spectacolul a avut loc în cadrul unui eveniment mai larg care s-a centrat pe o serie de prelegeri ale psihologului Niculina Gheorghiţă din Iaşi.
Dansatorii au susţinut un program alcătuit din două suite folclorice, una de Neamţ, care a inclus dansuri specifice precum Ciobănaşul, Brâul de la Gârcina, Hora fetelor de la Dămuc, Hangu, Floricica, Sârba şi o suită de Bacău cu dansuri precum Fata mamii, Hora, Joc de doi, Corăgheasca, Cazarma sau Berzunţi. Câteva dintre cele mai frumoase cântece populare din zona Neamţului au fost interpretate de un tânăr colaborator al Ansamblului, Sergiu Chirileasa.
În final, membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” au fost răsplătiţi cu titlul de răzeşi. Fundaţia şi-a făcut un crez din promovarea urmaşilor lui Ştefan cel Mare şi chiar vrea să reconstituie un întreg sat de răzeşi.
Membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” au mai fost invitaţii fundaţiei chiar în a treia zi de Crăciun, atunci când au susţinut un program inspirat din tradiţiile şi obiceiurile specifice sfârşitului de an.
Membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” au primit titlul de răzeşi – Realitatea Media, 8 ianuarie
2011
Membrii Ansamblului „Floricică de la Munte” au primit titlul de răzeşi – Evenimentul, 10 ianuarie 2011
„Floricică de la munte”, spectacol la Fundaţia „Drept credinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” – www.news-roman.ro, 8 ianuarie 2011
Miracolul eminescian, sâmbătă, 15 ianuarie 2011, ora 16.00, Galleria Mall
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a organizat pe 15 ianuarie o întâlnire cu versurile eminesciene într-un spaţiu mai puţin convenţional, în incinta Galleria Mall. Spectacolul şi-a propus să vină în întâmpinarea publicului de toate genurile şi de toate vârstele, provocându-l să participe activ la o manifestare care a ieşit din tiparele clasice ale unui spectacol de poezie şi muzică organizat într-un spaţiu consacrat special manifestărilor literar-artistice. De data aceasta, poezia a fost cea care a ieşit în căutarea cititorilor ei, rămaşi, din păcate, tot mai puţini.
Versurile eminesciene au fost puse pe note de o formaţie ieşeană de muzică folk, „Emidor”, care a interpretat live 12 piese inspirate din creaţia marelui poet. Invitat al spectacolului a fost Dan Iacob care a recitat câteva poeme eminesciene.
Spectacolul a fost organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Galleria Mall.
Citeste articole presă:
Miracolul eminescian - Realitatea media, 14 ianuarie 2011
„Miracolul eminescian” la mall - Adevărul de Seară, 15 ianuarie 2011
Spectacol “Miracolul Eminescian” la Piatra Neamţ – www.viziteazaneamt.ro
Miracolul eminescian @ Galleria Mall - www.1doi3.ro
Eminescu la Galleria Mall - www.piatra-neamt-cultural.ro, 14 ianuarie 2011
„Hora Unirii” – Spectacol al Ansamblului folcloric „Floricică de la Munte” dedicat Unirii Principatelor, 24 ianuarie 2011, sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” Neamţ, a organizat luni, 24 ianuarie, de la ora 14.00, spectacolul „Hora Unirii”.
Manifestarea, dedicată sărbătoririi a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, a avut loc la sediul ISU „Petrodava”.
Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” a prezentat mai multe suite de dansuri din Moldova şi Muntenia iar solistele Brânduşa Diaconu-Chiriţă şi Georgiana Axinte-Şerban, acompaniate de taraful Ansamblului „Floricică de la Munte”, au interpretat melodii reprezentative pentru cele două zone etnofolclorice. Spectacolul s-a încheiat cu tradiţionala Horă a Unirii.
În cadrul manifestării au mai susţinut comunicări legate de importanţa acestui eveniment în istoria României profesorul Gheorghe Radu, ofiţer activ cpt. Bogdan Jinga şi colonelul în rezervă Mircea Mihail.
Două premiere ale clasei de teatru
Clasa de actorie a Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a prezentat luni, 7 februarie, de la ora 17.00, în sala Teatrului de Joacă de la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu”, două premiere teatrale ale celor mai tineri actori nemţeni.
Prima dintre acestea, „Fetiţa cu chibrituri”, a mai fost pusă în scenă de clasa de actorie, dar, acum, grupa elevilor mici (5-12 ani) a venit în faţa publicului cu o distribuţie şi o viziune scenică nouă. Printre cei care au dat viaţă personajelor lui Andersen se numără Teodora Răucă, Octav Grumăzescu, Mircea Creţu, Matei Irimia şi Armand Popa.
Cea de-a doua premieră, „Visul”, o adaptare semnată de Maria Hibovski, după texte ale copiilor publicate în „Caietele de dramaturgie”, i-a avut în distribuţie pe cei din grupa elevilor mari: Andreea Bucur, Diana Irimia, Ana Maria Trenchea, George Coşuba, Alexandra Ionescu, Raul Măzăreanu, Lorena Milea, Teodora Rusu, Şerban Alexandru, Tudor Uţă, Cristina Costea, Maria Zama.
Clasa de actorie, îndrumată de actriţa Maria Hibovski, pregăteşte alte două premiere, „Prostia omenească”, o dramatizare semnată de Bogdan Ulmu, după Ion Creangă şi „Aventurile lui Habarnam”, după Nikolai Nosov.
Citeste articole presă:
La Teatrul de Joacă: „Fetiţa cu chibrituri” şi „Visul” -, Realitatea Media, 5 februarie 2011;
Premiere la Teatrul de Joacă - http://www.evenimentul.ro/articol/premiere-la-teatrul-de-joaca.html, Evenimentul, 5 februarie 2011;
„Fetiţa cu chibrituri” şi „Visul” la Biblioteca Judeţeană - , www.piatra-neamt-cultural.ro, 3 februarie 2011.
Festivalul-concurs de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”, ediţia 24, 2-3 martie 2012
În perioada 2-3 martie, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, a organizat cea de-a 24-a ediţie a Festivalului-concurs de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului”.
În concurs s-au înscris 37 de tineri interpreţi din Bacău, Suceva, Vrancea, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Iaşi, Argeş, Bistriţa-Năsăud şi Neamţ, care au evoluat în două secţiuni, una dedicată celor între 8 şi 15 ani, iar cealaltă, concurenţilor între 16 şi 25 de ani. În finală, au rămas 20 de concurenţi, care s-au întrecut pentru Trofeul Festivalului, în valoare de 1000 de lei.
Câştigătoarea premiului cel mare a fost Georgiana Păduraru, 19 ani, din Buhuşi, judeţul Bacău.
Iată şi celelalte premii:
Secţiunea I (8-15 ani)
Premiul I (700 lei) - Alexandru Săhlean, 15 ani, Pârteştii de Sus (Suceava)
Premiul II (500 lei) - Carmen Lorena Acaterinei, 10 ani, Tupilaţi (Neamţ)
Premiul III (300 lei) - Mădălina Lupupopi, 13 ani, Vama (Suceava)
Menţiuni (în valoare de 100 de lei fiecare): Dumitru Alin Băncescu, 13 ani, Sătucu (Prahova) şi Emanuel Constantin Roşu, 10 ani, Piatra-Neamţ
Secţiunea II (16-25 ani)
Premiul I (700 lei)- Cristina Andrada Bârsăuan, 17 ani, Satu-Mare
Premiul II (500 lei) - Claudia Olariu, 19 ani, Cisnădie (Sibiu)
Premiul III (300 lei)- Ionuţ Dănuţ Popescu, 25 de ani, Mozăceni (Argeş)
Menţiuni (în valoare de 100 de lei fiecare): Mădălina Pavăl, 17 ani, Fălticeni (Suceava) şi Alexandra Ştefan, 18 ani, Gioseni (Bacău)
Menţiuni speciale oferite de Radio Iaşi: Sânziana Oşlobanu, 18 ani, Răuceşti (Neamţ) şi Diana Ionela Prodaniuc, 19 ani, din Moara (Suceava).
Premiul special al juriului pentru costum autentic: Georgiana Păduraru, 19 ani, Buhuşi (Bacău)
Prestaţiile concurenţilor au fost apreciate de un juriu format din prof. Viorel Bârleanu, etnomuzicolog, Iaşi (preşedintele juriului), prof. Dana Macsim, director al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, Silvia Zagoreanu, şef Secţie cultură tradiţională şi arte contemporane - Centrul Naţional de Conservare şi Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial Chişinău, dr. Elena Florescu, etnolog, Piatra-Neamţ, Adrian Ardeleanu, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, conf. univ. dr. Radu Oţel, Aademia de Muzică „Gheorghe Dima-Cluj-Napoca – Filiala Piatra-Neamţ, Laurenţiu Ursache, redactor muzical, Radio Iaşi.
Citeste articole presă:
Trofeul Festivalului de muzică populară „Florile Ceahlăului” merge la Buhuşi, Adevărul de Seară, 4 martie 2012
37 de concurenţi pe-un trofeu,portal.radioiasi.ro, 1 martie 2012
Concurenţi din 10 judeţe se vor întrece la Festivalul „Florile Ceahlăului”, Realitatea Media, 1 martie 2010
Concurenţă acerbă la preselecţia Festivalului „Florile Ceahlăului”, Realitatea Media, 28 februarie 2012
„Florile Ceahlăului”, portal.radioiasi.ro, 17 februarie
Festivalul de datini şi obiceiuri „Steaua sus răsare”, ediţia 43
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ organizează, pe 23 decembrie, începând cu ora 10.00, cea de-a 43-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri „Steaua sus răsare”.
Manifestare devenită tradiţională, Festivalul de datini şi obicieuri „Steaua sus răsare” evocă obiceiuri străvechi legate de perioada sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou. Festivalul nemţean reuneşte, de peste patru decenii, cele mai importante formaţii din zone cu tradiţie folclorică îndelungată. În acest an, la Piatra Neamţ, vor veni 16 formaţii din judeţele Neamţ, Iaşi, Suceava, Botoşani şi Argeş care aduc repertoriul tradiţional specific acestei perioade de reînnoire a timpului: „Căiuţii” din Tudora–Botoşani, „Sumanarii” de la Trifeşti-Neamţ, „Cerbul şi ursul” din Cepleniţa–Iaşi, „Urşii giroveni” din Girov-Neamţ, „Datina” de la Breaza–Suceava, „Alaiul de datini şi obiceiuri” din Taşca–Neamţ, Ansamblul de dansuri şi obiceiuri tradiţionale din Tazlău–Neamţ, „Alaiul de datini şi obiceiuri” din Răuceşti–Neamţ, Alaiul de datini şi obiceiuri „Mioriţa” din Piatra Şoimului-Neamţ, „Izvoarele Borcutului” din Borca-Neamţ, „Arnăuţii” din Văratec-Neamţ, Ansamblul folcloric „Bratia” din Vlădeşti-Argeş, Ansamblul de datini şi obiceiuri din Ştefan cel Mare-Neamţ, „Muguraşii Mărginenilor” din Mărgineni-Neamţ, Grupul de datini şi obiceiuri din Târgu-Frumos-Iaşi şi Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Ediţia 43 a Festivalului va cuprinde tradiţionala paradă a formaţiilor, care va începe de la ora 10.00 şi se va desfăşura pe traseul Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Bulevardul Mihai Eminescu - Hotelul Ceahlău – Piaţa Ştefan cel Mare. După paradă, formaţiile vor susţine un spectacol în Piaţa Ştefan cel Mare.
Festivalul interjudeţean al tradiţiilor populare „Sărbătoare pe Ceahlău”, ediţia a II-a, 7 august, comuna Ceahlău
Duminică, 7 august, de la ora 13.00, în comuna Ceahlău, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Festivalului interjudeţean al tradiţiilor populare „Sărbătoare pe Ceahlău”, organizat de Primăra comunei Ceahlău şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț. Festivalul este destinat ansamblurilor folclorice din mediul rural, iar la ediţia din acest an vor participa nouă formaţii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava, Vaslui şi Neamţ: Cununiţa (Ilva Mare, Bistriţa-Năsăud), Cetina Călimanilor (Şaru Dornei, Suceava), Brăduleţul (Dorna Arini, Suceava), Iustinaşii (Fereşti, Vaslui), Soleştenii (Soleşti, Vaslui), Muntenarii (Munteni, Vaslui), Ozana (Tg. Neamţ), Drumul Baltagului (Borca, Neamţ), Muguraşii Mărginenilor (Mărgineni, Neamţ).
Invitaţi speciali ai manifestării vor fi Ansamblul „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi soliştii Brânduşa Diaconu-Chiriţă, Giorgiana Axinte-Şerban, Maria Pelin şi Ioan Hongu.
Seara se va încheia cu recitalurile extraordinare ale soliştilor Matilda Pascal-Cojocăriţa, Ştefan Cigu şi Narcis Precup.
Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a 40-a, la final
Ediţia 2011 a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” s-a încheiat, duminică, 24 iulie, cu un concert susţinut de formaţia K1 şi soprana Felicia Filip. Invitat al spectacolului Balade din Carpaţi a fost actorul Vlad Rădescu. În deschiderea concertului, au susţinut un recital o parte a câştigătorilor Concursului de Canto organizat în cadrul „Vacanţelor Muzicale” şi tânărul percuţionist Alexandru Veleşcu, discipol al lui Grigore Pop.
Balade din Carpaţi a pus punct unei ediţii aniversare, a 40-a, care i-a avut ca invitaţi pe soprana Felicia Filip, dirijorul Valentin Doni şi Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, Mike Godoroja&The Blue Spirit, ţambalistul Marius Mihalache, formaţia K1, Cristian Pomohaci, Gelu Voicu şi „Lăutarii din Teleorman”, Grigore Pop şi Ansamblul său de percuţie, Grupul vocal „Anatoly”, soprana Nadejda Cerchez, tenorul Hector Lopez, mezzosoprana Gabriela Hazarian, baritonii Adrian Mărcan şi Mihail Frunză, Cvartetul de corni şi Cvartetul „Alhambra” al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, tenorul Răzvan Săraru, Trio „Cantabile”, Corpul de balet al Colegiului „Octav Băncilă” din Iaşi, soprana Veronica Anuşca, pianiştii Anca Preda, Cristina Buga, Mihai Murariu, Daniel Dascălu şi Emil Răileanu, violonista Anca Pârlea, flautistul Csongor Papp, actorii Vlad Rădescu şi Alex Vlad.
În fiecare seară, publicul s-a putut bucura de genuri diverse de muzică: simfonică, de cameră, operă, religioasă, corală, jazz sau folclor.
Au avut loc trei cursuri de masterclass coordonate de unii dintre cei mai mari interpreţi români, soprana Felicia Filip, violonistul Valeriu Maior şi percuţionistul Grigore Pop, cursuri finalizate cu un concert la Sala Consiliului Judeţean Neamţ, vineri, 22 iulie.
Concursul de Canto organizat, pe 23 iulie, în cadrul Festivalului „Vacanţe Muzicale” a reunit la Piatra-Neamţ tineri interpreţi de valoare din ţară, dar şi din China, Ucraina sau Republica Modova. Premiile au fost împărţite între Alexandru Aghenie (România) şi Yelizaveta Kadelnik (Ucraina) - premiul I, Fang Shuang (China) şi Cristina Maria Oltean (România) – premiul II, Cristina Grigoraş (România) şi Natalia Tanasiiciuc (Republica Moldova) – premiul III. Menţiuni au primit Nicoleta Corina Maier şi Nicola Marinela, iar premii speciale, Alexandra Ghelase, Elize Draşovean, Ştefania Daniela Ciocan şi Cristine Razec. Juriul Concursului a fost alcătuit din soprana Felicia Filip, regizorul Cristian Mihăilescu, directorul Operei Braşov, soprana Anastasia Buruian, conf. univ.dr. Kalló Ildikó, prof. Elena Botez, conf. univ. dr. Radu Oţel.
Au avut loc întâlniri pe tema celor 40 de ani de „Vacanţe Muzicale” şi s-a lansat şi o lucrare semnată de Valentin Andrei, chiar cu acest titlu: Patruzeci de ani de „Vacanţe Muzicale” la Piatra Neamţ.
Ediţia a 40-a nu se putea încheia fără concertul devenit tradiţional de la Roman, In memoriam Sergiu Celibidache, în care romaşcanii au putut asculta Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, dirijată de Valentin Doni, pe soprana Nadejda Cerchez şi baritonul Mihail Frunză, precum şi pe Cristian Pomohaci.
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ nu ar fi putut realiza manifestarea fără aportul finanţatorilor - Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul local Piatra-Neamţ şi Consiliul local Roman, partenerilor - Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Facultatea de Muzică Braşov, Facultatea de Muzică Piatra-Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Grupul Şcolar Economic Administrativ Piatra-Neamţ, Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” Piatra-Neamţ, Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra-Neamţ, Hidroelectrica S.A. şi al sponsorilor - Compania Judeţeană Apa Serv S.A., Autograf, Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, Image Media, Lucris Serv.
Citeste articole presă:
Vacanţele Muzicale, la a 40-a ediţie, Ceahlăul, 14 iulie 2011
Soprana Felicia Filip va cânta la „Vacanţele Muzicale la Piatra-Neamţ”, Adevărul de Seară, 10 iulie 2011
„Ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte”, interviu realizat cu soprana Felicia Filip, Monitorul de Neamţ, 21 iulie 2011
A 40-a ediţie a Festivalului Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, Flacăra Iaşului, 11 iulie 2011
Festivalul „Vacanţe Muzicale” se deschide astăzi la Piatra-Neamţ, Radio România Muzical, 17 iulie 2011
Istoria „Vacanţelor Muzicale”, cuprinsă într-o carte, Realitatea Media, 14 iulie 2011
„Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, Ziarul Lumina, 5 iulie 2011
„Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ”, Portal Radio Iaşi, 12 iulie 2011
Au început „Vacanţele Muzicale”, Evenimentul de Iaşi, 19 iulie 2011
Festivalul Internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ”, ediţia 40
În perioada 17-24 iulie, va avea loc cea de-a 40-a ediţie a „Vacanţelor Muzicale la Piatra Neamţ”, ediţie jubiliară, prezidată de soprana Felicia Filip. Pe scena amplasată, în acest an, în Piaţa Petrodava, vor urca nume consacrate ale muzicii clasice, dar şi ale muzicii pop, blues, jazz, etno sau ale folclorului: Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, dirijorul Valentin Doni, tenorul Hector Lopez, baritonul Adrian Mărcan, mezzosoprana Gabriela Hazarian, Ansamblul de percuţie condus de Grigore Pop, Cvartetul de patru corni al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi, Cvintetul „Anatoly”, Trio „Cantabile”, formaţia „Terrarte”, Marius Mihalache, formaţia K1, Mihai Godoroja&The Blue Spirit, Ansamblul de muzică veche „Trei Parale”, Cristian Pomohaci, Gelu Voicu şi coruri din Neamţ şi Vaslui. Nici în acest an, nu vor lipsi din programul „Vacanţelor...” talentaţii balerini ai Colegiului Naţional de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi şi tradiţionalul concert de la Roman, dedicat memoriei lui Sergiu Celibidache, care va avea loc chiar în ultima seară a Festivalului.
Cursurile de măiestrie care au constituit piatra de temelie a „Vacanţelor...” acum 40 de ani, vor fi coordonate, la ediţia 2011, de dr. Felicia Filip (canto), conf. univ. dr. Valeriu Maior (vioară) şi de prof. univ. dr. Grigore Pop (percuţie).
Această ediţie aniversară găzduieşte şi o competiţie a celor mai talentaţi tineri interpreţi ai genului liric, Concursul Naţional de Interpretare – Canto, care se va desfăşura pe 23 iulie, în Sala Consiliului Judeţean Neamţ (www.vacantemuzicale.ro).
Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra – Neamţ”,
Ediţia a 40- a, 17 – 24 iulie 2011
Cursuri Master Class, 18 – 22 iulie 2011
Canto – dr. Felicia Filip, soprană
Corepetitor: asist. univ. drd. Cristina Moroi
Vioară – conf.univ.dr. Valeriu Maior
Corepetitor: asist. univ. drd. Raluca Rad
Percuţie – prof. univ. dr. Grigore Pop
Duminică, 17 iulie
ora 2030, Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Festivitatea de deschidere
Concert simfonic
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
Dirijor: Valentin Doni
Solişti:
Felicia Filip – soprană
Gabriela Hazarian – mezzosoprană
Hector Lopez – tenor
Adrian Mărcan – bariton
şi
Cvartetul de corni al Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi
În program: Concert pentru patru corni şi orchestră de H. Hubler, arii şi uverturi din creaţia compozitorilor R. Leoncavallo, J. Strauss, G. Verdi, G. Bizet, J. Massenet, G. Rossini, J. Offenbach, P. Abraham, A. Lara, Fr. Loewe, W. A. Mozart, G. Grigoriu.
Luni, 18 iulie
ora 1700, Sala Muzeului de Istorie
Lansare de carte, Valentin Andrei - „Patruzeci de ani de «Vacanţe Muzicale». File de istorie culturală”
Simpozion „La 40 de ani de «Vacanţe Muzicale»”
ora 2030, Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Seară de jazz
Balkanic Zeppelin
Mike Godoroja&The Blue Spirit
Marius Mihalache – ţambal
Ansamblul de muzică veche „Trei Parale”
Marţi, 19 iulie
ora 2030, Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Concert
Ansamblul de percuţie condus de Grigore Pop
În program: E. Terenyi, C. Bolling, N. Rosauro, N.J. Živkovič, M. Miki, V. Firth.
Miercuri 20 iulie
Ora 2030 , Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Balet clasic şi modern
Corpul de balet al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi
În program: momente coregrafice pe muzică din creaţia compozitorilor W.A. Mozart, B. Asafiev, L. Minkus, R. Drigo, C. Pugni, J. Schneitzhoeffer, Ch. Adolph Adam, P. I. Ceaikovski, C. Chaplin, E. Moriconne, Scedrin, Bayer, J. Brell.
Joi, 21 iulie
Ora 1800, Sala Consiliului Judeţean
Ziua instituţiilor de învăţământ superior muzical
Recitaluri
Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi
Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Facultatea de Muzică Braşov
Forum „Problema contemporană a muzicii clasice versus pop, hard-rock”
Ora 2030, Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Recital
Trio „Cantabile”
În program: A. Piazzolla, A. Giampieri, G. Bizet, W. A. Mozart, J. Brahms, V. Monti, J. Strauss.
Recital
Cvintetul „Anatoly”
În program: Lăutăreasca, Balada “România”, Hora Staccato, Tango trentino, Bărbierul din Sevilla - Uvertura, The Creole Love Call
Vineri 22 iulie
Ora 1830, sala Consiliului Judeţean Neamţ
Concertul claselor de măiestrie
Ora 2030 Piaţa Petrodava, nr. 1 – 3
Concert coral
Corul Facultăţii de Muzică Piatra Neamţ
Corala „Heruvimii” Piatra Neamţ
Corala „Voces” a Casei Corpului Didactic Vaslui
Corala „Bazil Anastasescu” a Casei Culturii „Ion Creangă” Târgu Neamţ.
Recital
Formaţia „Terrarte”
În program: lucrări din creaţia compozitorilor F.P. Tosti, V. Bellini, P. Mascagni, S. Păutza, poezii de E. Brumaru, G. Topârceanu, G. Dumitrescu, M. Sorescu, Walt Whitman, Charles Baudelaire, Vladimir Maiakovski şi texte după V. Hugo şi M. Bittermann.
Sâmbătă, 23 iulie
orele 1000 - 2000, sala Consiliul Judeţean Neamţ
Concurs Naţional de Interpretare - Canto
Recital susţinut de finaliştii Concursului de Canto
Ora 2030, Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Seară de folclor
Gelu Voicu
Cristian Pomohaci
Duminică, 24 iulie
Piatra Neamţ
Ora 2030 Piaţa Petrodava, nr. 1 - 3
Festivitatea de închidere
Balade din Carpaţi
Felicia Filip şi formaţia K 1
Roman
Ora 2030, Piaţa Roman Vodă
Concert simfonic „In Memoriam Sergiu Celibidache”
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău
Dirijor: Valentin Doni
Solistă: soprana Nadejda Cerchez
În program: P.I. Ceaikovski, G. Rossini, P. Mascagni, G. Verdi, G. Puccini, A. Boito, J. Brahms, A. Dvořák, J. Strauss
Recital folcloric
Cristian Pomohaci
Trofeul “Florile Ceahlăului” a fost câştigat de piteşteanul Gabriel Marinel Dumitru

Trofeul „Florile Ceahlăului” 2011 a fost câştigat de Dumitru Gabriel Marinel, 21 de ani, din Piteşti.
Premiul cel mare i-a fost înmânat de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Mircea Pintilie.
Secţiunea I (8-15 ani)
Menţiune: Elena Cazacu (Vlăsineşti, Botoşani) şi Valentin Bertea (Fălticeni, Suceava);
Premiu special oferit de Radio Iaşi: Ana Hoza (Sângeorz-Băi, Bistriţa Năsăud);
Premiul III: Ana Hoza (Sângeorz-Băi, Bistriţa Năsăud);
Premiul II: Nicoleta Andrei (Mărgineni, Neamţ);
Premiul I: Teodora Maria Ciocănea (Miercurea Sibiului, Sibiu) şi Ana Dragu (Târgu Neamţ, Neamţ).
Secţiunea a II-a (16-25 ani)
Menţiune: Larisa Vasilica Uţă (Baia Mare, Maramureş) şi Crina Mădălina Ginga (Tăcuta, Vaslui);
Premiu special oferit de Radio Iaşi: Simona Mazăre (Băluşeni, Botoşani);
Premiul III: George Valentin Ghencea (Lopătari, Buzău);
Premiul II: Simona Mazăre (Băluşeni, Botoşani);
Premiul I: Elena Simona Manolache (Târgu Neamţ, Neamţ).
Concurenţii au fost evaluaţi în funcţie de calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea repertoriului, autenticitatea costumului popular şi ţinuta scenică, de juriul alcătuit din specialişti în domeniu - prof. Dana Macsim, director, Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ, Oana Petrică, director adjunct, Centrul Naţional pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Bucureşti, Adrian Ardeleanu, director, Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Iaşi, Dedilia Popovici, coordonatoarea Ansamblului folcloric “Floricică de la Munte”, dr. Elena Florescu, etnolog, actriţa Maria Hibovski, coordonatoarea clasei de actorie a Şcolii Populare de Arte, prof. Mihăiţă Albu, director al Liceului de Artă “Victor Brauner” din Piatra Neamţ şi Laurenţiu Ursache, realizator de emisiuni radio şi TV.
Tot în seara de final, în calitate de invitaţi speciali, au susţinut recitaluri Matilda Pascal-Cojocăriţa şi Ştefan Cigu dar şi Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”.
La ediţia din acest an a Festivalului organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Consiliul Judeţean Neamţ s-au înscris 39 de concurenţi din aproape toate zonele etnofolclorice ale României.
Citeste articole presă:
Trofeul "Florile Ceahlăului", câştigat de piteşteanul Gabriel Dumitru, Ceahlăul, 8 martie 2011
Trofeul "Florile Ceahlăului" a plecat la Piteşti, Realitatea Media, 8 martie 2011
Trofeul „Florile Ceahlăului”- câştigat de piteşteanul Gabriel Marinel Dumitru, Evenimentul, 8 martie 2011
Piatra Neamţ: Trofeul Festivalului „Florile Ceahlăului“ merge la Piteşti, Adevărul de Seară, 7 martie 2011
Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului”, 5-6 martie 2011
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” organizează, în perioada 5-6 martie, o nouă ediţie a Festivalului-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului”. Manifestarea, desfăşurată sub egida Consiliului Judeţean Neamţ, se adresează copiilor şi tinerilor solişti vocali de muzică populară din România, cu vârste cuprinse între 8 şi 25 ani.
Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: una pentru concurenţii cu vârste între 8 şi 15 ani, cealaltă, pentru concurenţii cu vârste între 16 şi 25 ani. Înscrierea se face pâna la data de 15 februarie 2011 (pentru concurenţii din judeţul Neamţ) şi până la data de 20 februarie 2011 (pentru concurenţii din ţară).
Detalii pe http://www.florile.ceahlaului.culturaneamt.ro/
Citeste articole presă:
O nouă ediţie a Festivalului "Florile Ceahlăului, Ceahlăul, 9 februarie 2011
În martie, Festivalul Naţional „Florile Ceahlăului” -, Realitatea Media, 9 februarie 2011
Au început înscrierile la Festivalul „Florile Ceahlăului” din judeţul Neamţ - , www.viziteazăneamt.ro, 9 februarie 2011
Festival-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri - , Făclia de Cluj, 10 februarie 2011
Festival-concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineret „Florile Ceahlăului” -, Flacăra Iaşului, 9 februarie 2011
Festivalul-concurs „Florile Ceahlăului” - , www.piatra-neamt-cultural.ro, 7 februarie 2011
Se caută concurenţi pentru Festivalul „Florile Ceahlăului” - , Radio Iaşi, 14 februarie 2011
Ansamblul „Floricică de la munte” la Festivalul „Piatra pe zăpadă”, 4-5 februarie 2011
Ansamblul folcloric „Floricică de la munte” a fost invitat, în perioada 4-5 februarie, la cea de-a doua ediţie a Festivalului „Piatra pe zăpadă”, desfăşurat pe Pârtia Cozla din Piatra Neamţ. Ansamblul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a încântat publicul cu mai multe suite de dansuri tradiţionale din Moldova (Valea Bistriţei, Valea Siretului).
Citeste articole presă:
A început „Piatra pe zăpadă” - , Realitatea Media, 5 februarie 2011
„Piatra pe zăpadă”-deschiderea oficială -, www.1doi3.ro, 5 februarie 2011
Festivalul „Piatra pe zăpadă”- Piatra Neamţ 2011 - ediţia a doua,, www.viziteazaneamt.ro, 2 februarie 2011
Festivalul „Piatra pe zăpadă”, ediţia a II-a, www.viziteazapiatraneamt.ro
Expoziţie aniversară Arcadie Răileanu
Pictorul Arcadie Răileanu şi-a vernisat duminică, 27 noiembrie, la Galeria Şcolii Populare de Arte, cea mai recentă expoziţie, una aniversară, care reuneşte lucrări de factură diversă – uleiuri, acuarelă, grafică.
Arcadie Răileanu pictează de peste un deceniu la Piatra-Neamţ. S-a născut în Republica Moldova, la Petreni, în 1950. Primele contacte cu arta plastică le-a avut în copilărie, la Şcoala de arte plastice „A.V. Sciusev” din Chişinău. În 1968, intră la Facultatea de Arhitectură a Institutului Politehnic din Chişinău.
În 1987, devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, iar doi ani mai târziu, vine în România şi se stabileşte la Piatra-Neamţ. Devine membru al UAP din România, în 2004. Are aici o intensă activitate expoziţională, iar din 2006, începe să coordoneze clasa de pictură din cadrul Şcolii Populare de Arte a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ. Printre expoziţiile personale, le amintim pe cele de la Galeriile de artă UAP Râmnicu-Vâlcea, Bălţi (Republica Moldova) şi Piatra-Neamţ, Galeriile de Artă „Vollard”, Craiova, Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chişinău, Muzeul Literaturii Romane Iaşi, Galeriile „N. Tonitza” din Bârlad, Teatrul Tineretului Piatra-Neamţ, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca sau Galeria Şcolii Populare de Arte din Piatra-Neamţ.
Din 2006, de când coordonează clasa de arte plastice a Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură, Arcadie Răileanu a format cu succes tineri artişti care, după ce şi-au făcut ucenicia lângă profesorul lor, au reuşit să urmeze studii în domeniu sau să-şi creeze ei înşişi un nume în arta plastică românească.
Citeste articole presă:
Expoziţie aniversară Arcadie Răileanu, Ceahlăul, 26 noiembrie 2011
Expoziţie aniversară Arcadie Răileanu la Galeria Şcolii Populare de Arte din Piatra-Neamţ, Adevărul de Seară, 26 noiembrie 2011
Expoziţie aniversară Arcadie Răileanu, Realitatea Media, 26 noiembrie 2011
Premiile Galei Artei Tradiţionale de la Piatra-Neamţ, ediţia I
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ a premiat sâmbătă, 19 noiembrie, meşterii populari care au venit să-şi expună creaţiile la Galeriile de Artă Modernă din Piatra Neamţ, în perioada 18-20 noiembrie, în cadrul primei ediţii a Galei artei tradiţionale.
În colaborare cu Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” a decernat trei trofee: unul pentru întreaga activitate, care i-a revenit lui Ion Albu din Timişeşti, Neamţ, un altul intitulat „Tânără speranţă”, câştigat de cea mai tânără creatoare în domeniul artei populare, Lorena Ciocoiu, în vârstă de şapte ani, din Vorona, Botoşani şi trofeul „Meşterul anului 2011”, obţinut de Iulian Mihalachi (Valea-Seacă-Bălţăteşti, Neamţ), unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai meşteşugului ţesutului.
Alături de aceştia, în cadrul Galei artei tradiţionale au mai expus Eusebiu Iacinschi (Botoşani) şi Petru Maxîm (Dorohoi, Botoşani) – ceramică, Marian Lungu (Sănduleni, Bacău) – piese de port popular, Niculina Andronache şi Andreea-Petronela Rusu (Vorona, Botoşani) – măşti şi textile, Nucu Benţa (Fălticeni, Suceava), Valentina Acasandrei (Iaşi) şi Cecilia Hăisan (Piatra-Neamţ) – icoane, Ana Grunzu (Tomeşti, Iaşi) – împletituri din textile şi fibre vegetale, toţi fiind răsplătiţi cu diplome de excelenţă din partea Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.
Gala artei tradiţionale a fost o manifestare organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Municipiului Piatra-Neamţ, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţ şi Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ.
Citeste articole presă:
Gala artei tradiţionale din Moldova, Cronica Română, 20 noiembrie 2011
Măşti de iarnă şi costume tradiţionale la Gala artei tradiţionale din Piatra-Neamţ, Adevărul de Seară, 18 noiembrie 2011â
Premiile Galei artei tradiţionale, Flacăra Iaşului, 21 noiembrie 2011
Gala artei tradiţionale, ediţia I, Piatra-Neamţ
Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” organizează, în perioada 18-20 noiembrie, prima ediţie a Galei artei tradiţionale, la Galeriile de Artă Modernă din Piatra-Neamţ. Manifestarea reuneşte meşteri populari din cinci judeţe, meşteri care s-au remarcat de-a lungul anilor în domenii precum industria casnică, prelucarea lemnului, confecţionarea pieselor de port popular, confecţionarea măştilor, iconografie, ceramică, ţesut, împletituri din fibre vegetale sau sfoară. Contribuţia acestora la păstrarea, trasmiterea şi valorificarea patrimoniului cultural românesc va fi recompensată într-o ceremonie festivă, o gală a excelenţei în artă tradiţională.
Vor fi prezenţi, la Piatra-Neamţ şi îşi vor prezenta creaţiile, Niculina Andronache, Lorena Ciocoiu, Andreea Petronela Rusu (Vorona, Botoşani) – măşti şi textile, Marian Lungu (Sănduleni, Bacău) – port popular, Nucu Benţa (Fălticeni, Suceava) şi Alexandru Găină (Dămuc, Neamţ) – prelucrarea lemnului, Ion Albu (Timişeşti, Neamţ) – măşti, Cecilia Hăisan (Piatra-Neamţ) – icoane pe sticlă, Eusebiu Iacinschi (Botoşani) şi Petru Maxîm (Dorohoi, Botoşani) – ceramică, Iulian Mihalachi (Valea Seacă-Bălţăteşti, Neamţ) – ţesut, Ana Grunzu (Tomeşti, Iaşi) – împletituri din sfoară şi fibre vegetale.
Gala artei tradiţionale este organizată de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi Consiliul Judeţean Neamţ, în parteneriat cu Primăria Piatra-Neamţ, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului şi Camera de Comerţ Neamţ.
Amatorii de artă tradiţională pot vedea, aşadar, creaţiile unora dintre cei mai importanţi meşteri populari din Moldova, la Galeriile de Artă Modernă din Piatra-Neamţ (zona Casa Cărţii), începând cu 18 noiembrie. Intrarea publicului este gratuită.
CIPRIAN ISTRATE ŞI TREI DINTRE ELEVELE SALE EXPUN ICOANE LA VERBANIA, ITALIA
Ciprian Istrate, profesor al Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” şi trei dintre elevele sale, Laura Oprea, Ionela Pintilie şi Emilia Comoniţă, vor vernisa mâine, de la ora 18.00, o expoziţie de icoane dedicată Sărbătorilor Pascale, în oraşul înfrăţit cu Piatra Neamţ, Verbania - Italia. Până acum, cele două localităţi au desfăşurat împreună activităţi administrative şi sportive, iar acum a venit rândul unei înfrăţiri culturale.
Vernisajul se va bucura de prezenţa primarului localităţii Verbania, Marco Zacchera şi de cel al autorităţilor locale. Expoziţia va rămâne deschisă până pe 1 mai.
Citeste articole presă:
Expoziţie de icoane româneşti la Verbania, Gazeta românească, 13 aprilie 2011
Ciprian Istrate duce icoana românească în Italia, Adevărul de Neamţ, 12 aprilie 2011
Expoziţie de icoane pietrene la Verbania, în Italia, Realitatea Media, 11 aprilie 2010
Expoziţie de icoane româneşti la Verbania, Evenimentul, 11 aprilie 2011
Expoziţie de artă plastică
Clasele de arte plastice ale Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură „Carmen Saeculare” vă invită joi, 24 februarie, de la ora 17.00, la Galeria de Artă din Piaţa Mihail Kogălniceanu, la vernisajul unei expoziţii comune dedicată Dragobetelui.
Clasa de pictură, îndrumată de pictorul Arcadie Răileanu, vine în faţa publicului cu o „personală” semnată de una dintre cele mai talentate eleve ale şcolii, Elida Rotaru. Tânăra artistă, în vârstă de doar 13 ani, expune 30 de lucrări de grafică şi artă decorativă.
Alături de expoziţia personală a Elidei Rotaru, vor mai expune lucrări de artă decorativă şi elevii claselor îndrumate de Ciprian Istrate şi Lăcrămioara Gheghici.
Citeste articole presă:
Două premii la concursul de arte plastice, Ceahlăul, 24 februarie 2011
Artişti premiaţi la Concursul Naţional „Ion Irimescu”, Realitatea Media, 24 februarie 2011
Elevi nemţeni premiaţi la Concursul de Artă Plastică „Ion Irimescu”, Evenimentul, 25 februarie 2011
Ciprian Istrate, profesor al Şcolii Populare de Arte,
la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin
Artistul plastic Ciprian Istrate, profesor al Şcolii Populare de Arte din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, va fi unul dintre reprezentanţii judeţului Neamţ la cel mai mare târg de turism al Germaniei, Internationale Tourismus Börse (ITB) Berlin, care se va desfăşura în perioada 9-13 martie. Ajuns la cea de-a 48 ediţie, târgul reprezintă una dintre cele mai importante manifestări de profil din Europa, înregistrând la ediţia din 2010 aproape 200.000 de vizitatori şi un număr de peste 11.000 de expozanţi din peste 180 de ţări.
O caracteristică specială a târgului o reprezintă faptul că expozanţii realizează adevărate ateliere de creaţie ad-hoc, în care artişti din toate domeniile îşi pot demonstra măiestria. Ciprian Istrate împreună cu un elev al Şcolii Populare de Arte va realiza la Berlin lucrări în tehnica frescei, va picta icoane pe sticlă, precum şi piese de ceramică, în stilul Cucuteni. Alături de artistul plastic pietrean, vor mai fi prezenţi şi meşterii populari Ionela şi Costi Lungu din Târgu Neamţ.
Deplasarea reprezentanţilor Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” la Berlin se va face cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al Primăriei municipiului Piatra Neamţ.
Citeste articole presă:
La Târgul de Turism de la Berlin: Străinii atraşi în Neamţ prin intermediul artei, Realitatea Media, 8 martie 2011
Artist plastic pietrean, prezent la cel mai mare târg de turism din Germania, Evenimentul, 8 martie 2011
Neamţ: Pictorul Ciprian Istrate, ambasadorul judeţului la Berlin, Adevărul de Seară, 7 martie 2011
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |

Simona Elena Manolache şi Vasile Urzică, doi tineri interpreţi de muzică populară, vor reprezenta judeţul Neamţ în sferturile de finală ale Concursului Naţional „Vocea populară”, organizat de TVR 3, în colaborare cu TVR Bucureşti, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi şi TVR Timişoara.
Dintre cei cinci solişti care s-au prezentat în etapa judeţeană, Simona Elena Manolache, 18 ani, din Târgu Neamţ şi Vasile Urzică, 26 de ani, din Vânători-Neamţ, au obţinut cele mai mari medii în urma aprecierii făcute de juriul de specialitate, 9.33, respectiv 8.77.
Ceilalţi participanţi, Carmen Roxana Sava, 20 de ani, din Farcaşa, Mădălina Blaj, 19 ani, din Barticeşti şi Ionela Brănişteanu, 24 de ani, din Vânători-Neamţ, au primit diplome de participare din partea TVR 3.
Juriul a fost alcătuit din specialişti în domeniu, etnomuzicologii, Viorel Bârleanu şi Florin Bucescu, profesori ai Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi şi Vasile Pohoaţă, realizator de emisiuni în cadrul studioului din Iaşi al Televiziunii Române.
Soliştii au fost acompaniaţi de Orchestra Ansamblului „Floricică de la munte” din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Ansamblul „Floricică de la munte” a adus, de asemenea, în faţa telespectatorilor, cele mai frumoase dansuri tradiţionale specifice judeţului Neamţ.
Concurenţii au interpretat câte o doină şi câte o piesă din repertoriul unui solist consacrat, dar au vorbit şi despre obiceiuri populare specifice sărbătorilor de Florii, 1 Martie, Mucenici, Sânziene sau Armindeni.
După această etapă judeţeană, vor urma sferturile de finală, care se vor desfăşura pe parcursul a patru ediţii. Alte două ediţii vor fi consacrate semifinalelor, în care se vor alege concurenţii pentru finala regională. Câştigătorul acesteia va participa la finala pe ţară, în cadrul căreia se va desemna „Vocea populară”, ediţia 2011.
Marele premiu al concursului este în valoare de 10.000 de lei, dar vor fi acordate premii şi în finala regională: premiul I - 2500 de lei, premiul II - 300 de lei, iar premiul III - 200 de lei. Pe lângă acestea, participanţii vor mai primi diplome şi un premiu acordat de TVR 3. De asemenea, finaliştii vor fi sprijiniţi şi promovaţi pe posturile de televiziune şi radio.
Citeste articole presă:
Neamţul are doi aspiranţi la „Vocea populară”, Monitorul de Neamţ, 13 aprilie 2011
Doi nemţeni – în semifinalele „Vocii Populare”, Ceahlăul, 14 aprilie 2011
1Doi nemţeni în sferturile de finală ale concursului „Vocea populară”, Evenimentul,3 aprilie 2011
Doi interpreţi din Neamţ în sferturile de finală ale concursului „Vocea populară”, Realitatea Media, 13 aprilie 2011
Luni, 11 aprilie, de la ora 20.00, pe TVR 3, judeţul Neamţ va intra în competiţie pentru „Vocea populară”, ediţia 2011. La concursul organizat de TVR 3, în colaborare cu TVR Bucureşti, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi şi TVR Timişoara, vor participa şase dintre cei mai talentaţi tineri interpreţi de muzică populară, desemnaţi de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. Vor reprezenta judeţul Neamţ, la ediţia din acest an a concursului, Simona Elena Manolache (18 ani), din Târgu Neamţ, Iuliana Candrea (19 ani), din Borca, Vasile Urzică (26 de ani), din Vânători-Neamţ, Ionela Brănişteanu (23 de ani), din Târgu Neamţ, Anca Carp (26 de ani), din Roman şi Carmen Sava (20 de ani), din Farcaşa. Toţi vor fi acompaniaţi de Orchestra Ansamblului folcloric „Floricică de la munte” din cadrul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”. De altfel, şi Ansamblul „Floricică de la munte” va aduce în faţa telespectatorilor câteva suite cu cele mai frumoase dansuri populare din judeţul Neamţ.
Probele de concurs vor include interpretarea unei piese din repertoriul personal (cules sau creaţie proprie), cu acompaniament orchestral, interpretarea unei piese din genul liric (doină, cântec doinit) sau din genul epic (baladă), fără acompaniament orchestral, o probă de cultură populară din calendarul popular de primăvară-vară şi interpretarea unei piese din repertoriul unui interpret consacrat din zonă, cu acompaniament orchestral. Pentru această ultimă probă, tinerii solişti nemţeni au apelat la piese care au făcut parte din repertoriul cunoscuţilor Valerica Patrichi, Ileana Peşte, Mişu Rusu sau Anton Achiţei.
După etapa judeţeană, vor urma sferturile de finală care se vor desfăşura pe parcursul a patru ediţii. Alte două ediţii vor fi consacrate semifinalelor, în care se vor alege concurenţii pentru finala regionala. Câştigătorul acesteia va participa la finala pe ţară, în cadrul căreia se va desemna „Vocea populară”, ediţia 2011.
Marele premiu al concursului este în valoare de 10.000 de lei, dar vor fi acordate premii şi în finala regională: premiul I - 2500 de lei, premiul II - 300 de lei, iar premiul III - 200 de lei. Pe lângă acestea, participanţii vor mai primi diplome şi un premiu acordat de TVR 3. De asemenea, finaliştii vor fi sprijiniţi şi promovaţi pe posturile de televiziune şi radio.
Citeste articole presă:
Nemţeni la Concursul Naţional „Vocea populară”, Ceahlăul, 22 martie 2011
Nemţeni la „Vocea populară”, Realitatea Media, 22 martie 2011
Prezenţe nemţene la Concursul „Vocea populară”, Evenimentul, 22 martie 2011
Şase nemţeni participă la Concursul „Vocea populară”, organizat de TVR, news-roman.ro, 25 martie 2011