GABRIELA ADAMEȘTEANU NOMINALIZATĂ LA PREMIUL „ION CREANGĂ”

Din cauza vicisitudinilor vremii de la sfârșitul lunii februarie, decernarea Premiului național pentru proză „Ion Creangă” s-a amânat pentru zilele de 30 aprilie și 1 mai. Vă reamintim cei șapte nominalizați: Gabriela Adameşteanu, Nicolae Breban, Radu Cosaşu, Dan Stanca, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Varujan Vosganian.

În cele ce urmează, vă propunem prezentarea scriitoarei Gabriela Adameșteanu.

Gabriela Adamesteanu

 GABRIELA ADAMEȘTEANU

Prozatoare, publicistă și traducătoare, s-a născut la Târgu Ocna (Bacău). Este fiica lui Mircea Adameșteanu și a Elenei Adameșteanu (n. Predescu), profesori. Face liceul la Pitești (1956-1960), apoi va absolvi Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1960-1965), după care intră în sistemul editorial, ca redactor la Editura Enciclopedică Română (1968-1974), Editura Științifică și Enciclopedică (1974-1983) și Cartea Românească (1983-1990). În aprilie 1990 părăsește Editura Cartea Românească pentru revista “22”, al cărui redactor-șef devine în septembrie 1991.

Debutează în 1971, la “Luceafărul”, iar în 1975 își face debutul editorial cu romanul “Drumul egal al fiecărei zile”. Urmează “Dăruiește-ți o zi de vacanță” (1979). Romanul “Dimineață pierdută” (1983) transformă un simplu ax familial în carusel de istorie colectivă, întregind în câteva figuri ∕ destine evoluția României de-a lungul veacului XX, sub privirea necruțătoare, plină de sarcasm plebeu, a unui “raisonneur” cu valențe de arhetip etnopsihologic: Vica Delcă. (…) La ora apariției, romanul a fost înțeles inclusiv în cheie subversivă, războiul de la 1916, cu toate dilemele și suferințele sale, fiind “citit” ca parabolă a ceaușismului. (…) Dramatizarea făcută de Cătălina Buzoianu în 1986, una foarte reușită, a consacrat romanul și în ochii publicului de teatru, cel puțin două actrițe, Tamara Buciuceanu în Vica și Gina Patrichi în Ivona, devenind de-a dreptul întruparea personajelor.

Gabriela Adamesteanu primind placheta pentru nominalizare la prima editie a Premiului CREANGA

În 1989 scrie “Vară-primăvară”, din care mai târziu, în 2003, va relua nuvela “Întânirea”, care va da și titlul noului său roman. (…)

Din 1989 până în 2003, Gabriela Adameșteanu a părăsit literatura și s-a dăruit cu înfrigurare gazetăriei politice. Pentru multe segmente de public, Adameșteanu înseamnă revista “22”, Grupul pentru Dialog Social, implicarea zilnică în cele mai dure, mai sinuoase și mai spinoase evoluții ale politicii românești. Cele două mărturii editoriale – interviurile din “Obsesia politicii” (1995), dar mai ales volumul “Cele două Românii” (2000) – sunt totuși departe de a oferi adevărata anvergură și ponderea acestei activități. Frumusețea paradoxului este că  tot ființa scriitorului biruiește până la urmă în pagină. Autoarea  este un amestec exploziv de melancolii colerice, frondă, inocentă și înțelepciune profitabilă, hrănindu-se, așadar, din propriile contrarii. Abilitate, vehemențe derutante și capitulări inexplicabile. Însă, oricât patos ar cheltui în politicale și jurnalism, autoarea rămâne scriitor.

Traduceri: Guy de Maupassant, “Pierre și Jean”, Bucuresti, 1978 (în colaborare cu Viorica Oancea), Hector Bianciotti, “Fără îndurarea lui IIsus”, București 2003.

(Dan C. Mihăilescu, extrase din prezentarea făcută Gabrielei Adameșteanu în “Academia Română – DICȚIONARUL GENERAL AL LITERATURII ROMÂNE”, volumul I (literela A, B), Editura Univers Enciclopedic, București, 2004.)

În 2010, Gabriela Adameșteanu publică romanul, “Provizorat”, iar în 2014 scoate “Anii romantici”, carte care a fost prezentată și publicului din Piatra-Neamț la ediția din 2016 a Târgului de carte “Libris”.

Opera sa a fost tradusă pentru publicul cititor din Franța, Estonia, Israel, Bulgaria, Polonia și Ungaria.

***

“«Dimineață pierdută» este un roman cu adevărat modern, dar în care tehnicile întrebuințate sunt atât de  bine stăpânite, ținute în frâu, justuficate, chemate de structura romanului și de cerințele personajelor, încât devin invizibile. În ciuda perspectivei care se schimbă cu fiecare dintre personaje, căruia i se dă cuvântul în deplină libertate, fără cenzura auctorială, caleidoscopul acesta mișcător se adună în final într-o perspectivă atât de unitară, încât «Dimineață pierdută» poate fi citit dintr-o singură respirație, ca un roman tradițional, și numai după aceea să-ți dai seama prin ce strategii narative a fost obținută curgerea.” (Monica Lovinescu, extras din același  “DICȚIONAR GENERAL AL LITERATURII ROMÂNE”)