LA MULȚI ANI, DOMNULE PROFESOR GHEORGHE SIMON!

Astăzi îl celebrăm pe poetul Gheorghe Simon, personalitate culturală distinctă a zonei Târgu Neamț.

Gheorghe Simon

Gheorghe Simon s-a născut în ziua de 27 martie 1950, la Agapia (Neamț). A absolvit Liceul „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, apoi Facultatea de Litere din Iaşi (1975), fiind numit profesor de limba franceză la Şcoala „Nicolae Grigorescu” din Agapia.

A fost unul dintre membrii fondatori şi redactor-şef adjunct ai Revistei „Opinia studenţească” (1974- 1975).

Debut cu poezie în Ziarul „Ceahlăul” (1969). Debut editorial, apoi, cu „Fulgere captive”, poeme (1984). Pentru eseu, a fost apreciat cu premii ale revistelor „Luceafărul”, „Ateneu”, „Tribuna”, „Antiteze”.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru al Asociaţiei Europene „François Mauriac”, la colocviile căreia participă.

A publicat mai multe cărţi, dintre care amintim: „La quête sans conquête”, eseu, Franţa, 1994; „Viaţa după Iisus”, „James Joyce, une lecture roumaine”, 1996; „Duminica absenţelor”, „Ardere de tot”, „Sylvie Germain ou la trenscendance du silence”, Franţa, 2012, „Amin Agapia”, „Fractalia”.

Este cetățean de onoare al comunei Agapia, precum și al orașului Târgu-Neamț.

Apreciindu-se activitatea în domeniul poeziei, în 2018, a fost nominalizat la Gala Ambsadorilor nemțeni, la categoria Literatură, alături de Cornel Paiu, Dorin Ploscaru, Ștefan Baghiu și Cristian Livescu.

Despre opera literară a lui Gheorghe Simon, Zoe Dumitrescu-Bușulenga (retrasă, în ultimii săi ani de viață, în viața monahală a mănăstirii Agapia) spunea: „poezia religioasă a lui Gheorghe Simon izvorăşte dintr-o credinţă profundă, cu temeiuri teologice foarte bine stăpânite. Totuşi, Domnia Sa vorbeşte despre acele lucruri prea înalte cu o modestie şi o discreţie, aş zice, monahală. Şi în acelaşi timp, poetul autentic şi foarte cultivat, prin cunoştinţe multiple din literatura română din care citează de la Eminescu la Nichita Stănescu, apoi de la Homer la Kafka, Rilke sau Marguerite Yourcenar, cu referiri la artele plastice de la Bruegel la Dali, cu un elogiu al lui Bach etc., se înşiruie în registrul modernismului cu un ermetism de o mare fineţe, deşi cu încifrări spirituale sustrase profanilor.”