Spre deosebire de vin, băutură creată de Dumnezeu, ţuica e licoarea inventată de drac. Se spune că: „A fost un om care a greşit mămăliga nesărată. Dracul, care mănâncă numai bucate nesărate, a găsit o bucăţică şi a mâncat-o. Seara, când au venit toţi dracii la cel mai mare, fiecare a spus ce a făcut. Aista a spus că a mâncat mămăliga . «- Apoi n-ai făcut bine ceea ce ai făcut, de amu du-te şi-i slujeşte pentru mămăliga ceea un an de zile», i-a zis cel mai mare. N-a avut încotro: s-a dus şi s-a băgat în slujbă la om. Acesta l-a învăţat să meargă la boier să-i termine de legat tot lanul de grâu până a doua zi, şi altceva să nu-i ceară, decât pâine cât va putea duce băieţii lui în spate. Diavolul şi dracii lui au lucrat toată noaptea, astfel că dimineaţa treaba era încheiată. Aşa a făcut la mai mulţi boieri … «- Amu ce-om face noi, zice omul, cu pâinea asta aşa de multă? «- Las că te-oi învăţa eu ce să faci. Fă o velniţă!» (cazan de ţuică). L-au învăţat cum să facă. Când a fost velniţa gata, dracii s-au strâns sfătuiască cum să numească băutura pe care o vor face. Dracii cei bătrâni au zis că în numele lor să se cheme drachiu. «- Dar în numele nostru cum să se cheme?» au zis cei mijlocii. «- S-o chema drăcilă!». «- Da în numele nostru»?, au zis cei mititei «- Într-al vostru ţuică!». Şi aşa a rămas: rachiul cel mai tare e drachiu, cel mijlociu e drăcilă, iar cel slab, care se face din perje, ţuică” (legendă culeasă de Ion Ghinoiu din Bucovina).