MEMORIA LOCULUI: 90 DE ANI DE FIINŢARE A ŞCOLILOR NORMALE

Fiecare pietrean a trecut măcar o singură dată pe lângă Şcolile Normale. Un loc aparte de la marginea oraşului, în care generaţii de elevi şi profesori au bătătorit împreună căile cunoaşterii, cei dintâi pregătindu-se pentru o carieră didactică, gata să-şi înlocuiască, la un moment dat, magiştrii.

 Din cartea semnată de Violeta Simina Moşu, „Piatra-Neamţ, ieri”, aflăm că „în prima zi a anului 1931, s-a dat în folosinţă noul sediu al Şcolii Normale de învăţători, amplasat pe o terasă a terenului din Dărmăneşti, care le oferea o frumoasă perspectivă elevilor şi profesorilor.

Lucrările de construcţie au durat şapte ani şi s-au făcut destul de greu, fiind executate în regie de antreprenorul Carol Zani. Au început în vara anului 1923, când s-a obţinut un avans de 500.000 de lei de la Minister.

Cu trei luni înainte de inaugurare, noul edificiu era prezentat de Constantin Turcu, în ziarul Avântul, ediţia din 31 octombrie 1930:

«Săli mari, spaţioase. Săli de clasă, meditaţie, laboratoare. Dormitoare, sufragerii, bucătării, magazii, pivniţe. Mobilier nou, lumină, apă. Curte mare cât toate zilele şi teren întins pentru cultură. Bieţii copii!

E mai mult decât un dar providenţial această nouă clădire, pentru sufletul lor, pentru sănătatea lor şi pentru dezvoltarea lor fizică. Când vor ieşi din vechea clădire, vor crede că au scăpat din temniţe. Căci nimic sănătos şi confortabil, nimic îndemânatec şi nimic din atmosfera de şcoală n-au avut seriile de învăţători cari au ieşit până acum. Ci, dimpotrivă, şederea în şcoală le era nefastă, un mijloc de sălbăticire, de abrutizare şi un focar infecţios de ruinat sănătatea, robusteţea morală şi fizică. Copiii de ţăran – copiii de munte şi de şes – robuşti, plini de viaţă şi energie, bronzaţi de soare şi căliţi de vânturi aspre, veniau de se sfrijiau, se anemizau şi se ftiziau în cocina care a ţinut loc de şcoală până acum.

Perseverenţa domnului director N. Stoenescu şi a acelor cari l-au ajutat întru terminarea noului local este o binecuvântare. Copiii îl vor pomeni cu admiraţie, iar părinţii se vor descoperi dinainte-i cu respect.

Domnul Stoenescu să nu fie îngrijorat de girul celor aproape 800.000 Iei pe care l-a dat, personal, pentru isprăvirea localului. Părinţii nu-l vor lăsa. Şi, pe deasupra, va avea marea mulţumire sufletească de a fi făcut o mare operă de cultură socială.»

Spre deosebire de învăţători, viitoarele învăţătoare aveau să aştepte câteva luni în plus până la mutarea într-un spaţiu propriu. Consemna regretatul profesor Paul Vasiliu, în «Monografia Şcolilor Normale din Piatra-Neamţ, 1912-2002»:

«Lucrările au fost terminate la 1 septembrie 1931, iar în curs de o lună a fost mutat mobilierul şi s-a făcut curăţenie, astfel că, la l octombrie, a putut avea loc solemnitatea deschiderii cursurilor în localul propriu al şcolii, una dintre cele mai însemnate zile din viaţa acestei instituţii.

În cuvântarea rostită cu această ocazie, directoarea Eufrosina Săvescu. care-şi vedea împlinit visul pentru care luptase atâta, spunea: «Astăzi, când şcoala noastră păşeşte în al 13-lea an de existenţă, ea are, în sfârşit, negrăita fericire de a vă primi în localul său propriu. Această fericire am început să o întrezărim când s-a pus temelia acestui local, şi ea a fost farul nostru călăuzitor şi idealul care ne-a încălzit sufletele şi ne-a oţelit voinţa de a înlătura toate necazurile».”

Dar nu totul a fost roz. Până să intre toatelucrurile în normal a mai durat ceva. Căci, „Şcoala era împovărată de mari datorii, contractate pentru terminarea localului. Din cauza lipsei de fonduri, primăria a întârziat aducerea cablului electric şi a conductei de apă, de la Şcoala Normală de Băieţi la cea de Fete, încât în primele zile au fost utilizate lămpile cu petrol, iar apa a fost cărată cu butoiul.

Mult timp şcoala nu a dispus de un mijloc de transport pentru profesori, care erau nevoiţi să parcurgă pe jos 3-4 km la dus şi tot atâţia la întors. De aceea, cu timpul, unele cadre didactice au emigrat la şcolile din oraş, mai ales la Liceul de Fete, fiind înlocuite cu suplinitoare, acest fapt aducând prejudicii procesului le învăţare, îndeosebi la fizico-chimice, matematică, muzică, lesen, obiecte la care detaşările au continuat până în 1938.” (prof. Paul Vasiliu, în „Monografia Şcolilor Normale din Piatra-Neamţ, 1912-2002”)

Lucrările la Şcoala Normală de învăţătoare au început în 1924, după ce proiectul a fost scos, iniţial, la licitaţie şi adjudecat le antreprenorul Carol Zani.

Din 1955, respectiv, 1956, în cele două clădiri au funcţionat clasele de Copii, fete şi băieţi.”

Sursă foto: Colecţia Bibliotecii Judeţene G. T. Kirileanu” Neamţ.

Acest articol a fost postat in Noutati.