Centrul
pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” Neamț vă propune ca vreme de
câteva zile să intrăm, virtual, în viața de zi cu zi a strămoșilor
noștri, în lumea plină de farmec a meșteșugurilor populare.
Vom porni
în demersul nostru de la o lucrare a reputatului etnolog Romulus
Vulcănescu intitulată “ETNOGRAFIA: știința culturii populare” (Editura
Științifică, București, 1966).
Meșteșuguri – Pielăritul
Prelucrarea
pielii pare a fi una din îndeletnicirile cele mai vechi care s-a
dezvoltat din comuna primitivă. în trecutul îndepărtat se confecţionau
piese de îmbrăcăminte sumară din piei crude. Cu timpul, pieile crude au
fost înlocuite cu piei tăbăcite. Metodele arhaice de tăbăcire au fost :
cruşitul, amuşala, dubitul, argăseala. Deosebirile dintre aceste metode
constau în prepararea diferită a substanţelor chimice de tăbăcit şi în
tehnicile tăbăcirii (umede sau uscate, cu substanţe organice sau
anorganice). Prelucrarea pieilor a luat un avânt deosebit în perioada
feudală, în mediul de tăbăcari, curelari, pielari, samaragii (cei ce
făceau samare), de al căror nume e plină toponimia.
Dintre meseriaşii
legaţi de prelucrarea pielii, în parte dispăruţi astăzi, amintim la
români pe: şeihădari sau cei care făceau şei; pe burdufari, care
confecţionau burdufuri pentru ferestre şi pentru păstrat produse lichide
; pe ciurari, care meștereau ciururi şi dirmonuri, foaie şi cimpoaie;
pe chesari, care confecţionau traiste şi buhaiuri.
Cele mai dezvoltate ramuri ale prelucrării pieilor au fost şi sunt: cojocăritul, curelăritul şi hămurăritul.
Cojocăritul
se dezvoltă diferit de la un popor la altul. Tipul de veşminte de piele
e deosebit la eschimoşi de cel al locuitorilor stepei asiatice sau al
muntenilor europeni. Cojocăritul cel mai evoluat din punct de vedere
artistic se întâlneşte în zonele temperate, la popoarele europene.
Piesele de piele sunt brodate cu fire de lână, de metal, cu fâşii de
piele colorată sau sunt împodobite cu „lipituri” aplicaţii, cu picturi.
La români, cojocăritul prezintă o varietate foarte bogată, atât în
privinţa croitului, cât mai ales a ornamentării.