Povestirile despre Sâmedru ţin de două civilizaţii distincte: pastorală şi agrară, în unele legende, Sâmedru este cioban nedezlipit de turma pe care o supraveghează „într-un mijloc de codru, necălcat de picior omenesc”. Acolo, lângă stâna oilor, ar fi şi murit.

Într-o poveste culeasă din zona Muscelului, Sâmedru se metamorfozează în porc, străveche reprezentare mitică a spiritului grâului. Se spune că un unchiaş şi o mătuşă fără copii au plecat în lume, unul într-o parte, celălalt în altă parte, în speranţa că vor găsi un suflet pe care să-l crească. Mergând pe jos, unchiaşul a găsit un purcel. Când împăratul care domnea în acea ţară a dorit să-şi mărite fata, nici un fecior n-a izbutit s-o ia pentru că probele pe care pretendenţii trebuiau să le treacă le depăşeau puterile. Singurul care a trecut de toate încercările a fost purcelul unchiaşului. Victorios la toate încercările, purcelul se căsătoreşte cu fata împăratului. Noapte de noapte purcelul lepăda pielea şi devenea un flăcău frumos, precum soarele. Într-o noapte nevastă-sa i-a aruncat pielea în foc. Supărat, flăcăul i-a spus că el este Sâmedru şi că va pleca în lume, iar ea să-l caute până l-o găsi, căci numai atunci va putea naşte copilul. Se zice că l-a găsit după nouă ani şi de atunci au trăit împreună până la moarte.