NARCISA SUCIU DESCHIDE SĂPTĂMÂNA MUZICALĂ LA TÂRGUL DE CRĂCIUN LA NEAMŢ, ALĂTURI DE „ALLEGRIA”, „PINOCCHIO” ŞI ISABELA CHITOŞCĂ

Săptămâna începe la Târgul de Crăciun la Neamţ cu muzică de calitate, într-o atmosferă de tinereţe, bucurie şi voie bună. Luni, 23 decembrie, pe scena de pe platoul Curţii Domneşti, începând cu ora 18:00, vor urca copiii clubului Allegria” (că tot vorbeam de… bucurie!), urmaţi apoi de membrii Asociaţiei cultural artistice „Pinocchio”. Seara se va încheia cu recitalurile a două soliste binecunoscute publicului local: pietreanca Isabela Chitoşcă, o stea în devenire a muzicii româneşti, şi consacrata şi mult apreciata Narcisa Suciu.

***

CLUBUL „VIVA ALLEGRIA”

Clubul de copii „Viva Allegria” a fost înființat în anul 2008. Organizează, în spațiile special amenajate în sediul propriu din Piatra-Neamț, cursuri de canto și dans modern (profesor Alina Apetrii), dar și cursuri de teatru și chitară (profesor Gabriel Apetrii). De-a lungul timpului, elevii Clubului „Viva Allegria” au obținut zeci de trofee și premii la concursuri naționale. Dintre ele am reţinut: „Mamaia Copiilor”, „Neghiniță”, „Cântec de stea”, ”Music for kids”, „Lumini sonore by Ozana Barabancea”. Succesul copiiilor de la „Allegria” s-a manifestat şi peste hotare, ei participând şi câştigând premii în Italia, Croația, Franța.

Totodată, Asociația Culturală „Viva Allegria” organizează la Piatra-Neamț Festivalul internațional de muzică pentru copii și tineri „Viva Allegria”, actualmente fiind în pregătire a șasea ediție.

ASOCIAȚIA CULTURAL ARTISTICĂ „PINOCCHIO 2008” PIATRA-NEAMȚ

A fost înființată în 2008. În cadrul Asociației, din 2012, își desfășoară activitatea Gupul  vocal „Pinocchio“,  în prezent pregătit de profesor Oana Maria Tanasă.

Grupul  a obținut, în decursul anilor, numeroase premii la concursurile din țară. Cele mai importante premii sunt Trofeul categoriei la Festivalul „Steluțe de iarnă”, București, Trofeul categoriei la Festivalul „Provocarea talentelor”, Bacău și Premiul II la Festivalul internațional „Mărul de aur”.

Deviza grupului este: „Toţi pentru unu, unul pentru toţi!”

ISABELA  GABRIELA CHITOȘCĂ

S-a născut la 28 iunie 1999, la Piatra-Neamţ. Din clasa a VI-a și  până în clasa a X-a a studiat  la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, secțiunea muzică (flaut – instrument principal și pian -instrument secundar). A fost elevă, în clasele a XI-a şi a XII-a, la Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti” din București, sectiunea arta actorului.

Actualmente este studentă în anul II la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografie „Ion Luca Caragiale” Bucureşti – secţiunea arta actorului – clasa George Ivaşcu.

În plan particular, paralel cu școala, din anul 2009 până în anul 2011, a studiat  canto la Școala  „Star Melody” – profesor, compozitorul și chitaristul Cristian Alivej, iar din 2011 până în prezent, este studentă a Școlii „Crina Mardare Music Experience”, Bucureşti (secțiunea canto, muzică ușoară și teorie muzicală), având-o ca magistru pe însăși Crina Mardare.

Isabela Chitoșcă este membră a Clubul „Pinocchio” din Piatra-Neamț,  unde a studiat teatru, dans modern și balet.

Ca hobby-uri, Isabela se declară foarte atrasă de teatru și de  dans. De asemenea, îi place televiziunea, în acest domeniu având deja experiență de moderator de emisiuni pentru copii la televiziunile locale.

Ca palmares putem spune că, din 2012, de când a participat la primul concurs de muzică, și până în prezent, Isabela Chitoșcă a obținut numeroase premii și trofee, care au propulsat-o să devină artistul care este astăzi.

NARCISA SUCIU

Narcisa Suciu este cunoscută atât pentru performanţele sale solo, cât şi pentru colaborarea strânsă cu interpretul şi compozitorul Mircea Rusu, susţinând numeroase spectacole cu „Mircea Rusu Band” şi participând la înregistrarea discurilor „Omu’ bun şi pomu’ copt” şi „Chef în Grozăveşti”.

S-a născut la Baia Mare, pe 27 ianuarie 1975. A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, Sectia Franceză-Engleză. Intre 1992-1995 urmează cursurile Facultăţii de Music-Hall din Cadrul Universitatii Ecologice Bucureşti.

În 1995 face prima înregistrare, în studioul „Magic Sound” cu cântecul „Câmpuri aurii” (ătext – Mircea Rusu). În 1996 participă împreună cu „Mircea Rusu Band” la spectacolul „Viaţa de român”, organizat de Fundaţia Culturală „Phoenix”, în finalul Festivalului „Cerbul de aur” de la Braşov ş susţine un micro-recital la Festivalul Naţional de muzică pop „Mamaia” `96.

Narcisa Suciu a cântat în deschiderea concertului extraordinar susţinut în România de binecunoscuta Joan Baez (22 iunie 1997). în acelaşi an, a obţinut Premiul III la secţiunea de interpretare a Festivalului International „Cerbul de aur”.

În ultimii ani, este  invitatul prioritar al actiunilor caritabile, vizându-i pe copiii defavorizaţi

Pe de altă parte, susţine activitatea copiilor supradotaţi, mmonitorizaţ de Fundaţia „Henry Coandă”, în acest sens donându-şi, pentru o licitaţe pe internet, premiul obţinut la Festivalul “Cerbul de aur” din 1997, trofeu  care – licitat intens timp de o lună – a ajuns la un fan din Spania.

Premii: Trofeul „Ursuleţul de aur” – Baia Mare (1991); Trofeul „Floare de Colţ” – Cluj-Napoca (1992); Premiul I la Festivalurile de Muzica Pop de la Iaşi şi Alexandria (1995); Premiul III la „Cerbul de aur” (1997); Trofeul Festivalului Cântecului de dragoste, cu piesa „Poate tu, poate eu” (2002); Trofeul pentru cea mai bună voce feminină la Festivalul Celor 3 Mari (Varna, 2003).