NEAMŢ ART FESTIVAL, SPAŢIU DESCHIS CULTURII Ediţa a II-a, 3-5 septembrie 2021

Şi anul acesta începutul de toamnă la Piatra-Neamţ vine cu proiectul intitulat NEAMŢ ART FESTIVAL, organizat de Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, eveniment care se desfăşoară în timpul primului sfârşit de săptămână al lui Răpciune: de vineri, 3 septembrie şi până duminică, 5 septembrie. 

Neamţ Art Festival se vrea a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul celor şapte arte, viaţa social-culturală a municipiului Piatra-Neamţ, mult afectată în această perioadă de pandemie. Din paleta celor şapte arte (pictură, sculptură, arhitectură, muzică, dans, literatură, cinematografie) această a doua ediţie a Neamţ Art Festival aduce în prim-plan muzica, prin cele trei evenimente excepţionale: Concertul de muzică de fanfară, Concertul Trio Boema şi Rock Symphonic Concert al Filarmonicii de Stat din Sibiu; teatrul, prin intermediul a două spectacole dedicate celor mici; dansul, adus de unul dintre cluburile de profil din judeţ; arta vizuală, cea care propune, în două locuri diferite, expoziţii de fotografie; literatură, prin lansarea a două volume editate la „Nona” şi dedicate copiilor: Răvaş de colorat, respectiv DaBaDa, NuBaNu şi prietenii lor.

Vor mai exista în desfăşurătorul ediţiei a doua şi patru ateliere (două de ceramică, unul de sticlărie şi altul dedicat armelor medievale), precum şi demonstraţii de arte marţiale.

Un eveniment aparte se va desfăşura sâmbătă după-amiază, în două reprize, când la Muzeul de Artă şi apoi pe scena din Piaţa Turnului pietrenii vor putea participa la o extraordinară prezentare de bijuterii confecţionate manual, inspirate de arta populară românescă, precum şi de străvechea civilizaţie cucuteniană

Locul ales pentru desfăşurarea celor mai multe dintre  evenimentele culturale este centrul istoric al municipiului – Curtea Domnească –, loc tradiţional în care au loc anual marile sărbători muzicale aflate în organizarea Centrului: Festivalul „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ” şi Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Dar, spre deosebire de ediţia inaugurală, de anul trecut, în 2021 Neamţ Art Festival aduce pietrenilor arta atât în centrul urbei, cât şi la periferie, locul cunoscut sub denumirea de La Caiace fiind considerat ideal pentru câteva ore de destindere.

La această a doua ediţie, Neamţ Art Festival, organizat de Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, se extinde cu spectacolele  şi pe teritoriul judeţului. Astfel, în fiecare după-amiază a perioadei 3-5 septembrie 2021, Parcul Central din Târgu Neamţ va găzdui spectacole de dans şi muzică dedicate publicului local.

Neamţ Art Festival se doreşte a fi un proiect care să se repete şi anul viitor, Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ vizând permanentizarea acestui proiect cultural prin care să se realizeze atragerea interesului publicului larg pentru artă şi pentru promovarea municipiului Piatra-Neamţ ca un spaţiu deschis culturii.

Partenerii întregului proiect Neamţ Art Festival de anul acesta sunt Complexul Naţional Muzeal Neamţ, Primăria Târgu Neamţ, Asociaţia Culturală „Magia copilăriei”, Cercul Militar Piatra-Neamț și Foto Club Neamţ.

Acest articol a fost postat in Noutati.