Reprezentant de marcă al grupării nemţene de artişti plastici, Mihai Agape se avântă într-un domeniu arhisaturat de mari cărţi care vor rezista timpului dar şi de capodopere ale genului-cel al prozei.
Volumul propus de el, „Eşecul fatidic” (Editura „Nona”, Piatra-Neamţ, 2014), publicat iniţial sub un alt titlu mai explicit dar mai puţin convingător („Lampa care întinde morţii prada”), este un scurt roman ce cuprinde o singură biografie: cea a procurorului de caz Gavril Ambruş, aflat la final de carieră (una deloc strălucitoare) în faţa unui caz ciudat, chiar fatidic pentru soarta lui: incendierea unui merceolog de CAP (un caz clasat cu mulţi ani în urmă de alţi procurori) pentru a acoperi un furt din „avutul obştesc”, cum se va vedea până la sfârşitul cărţii. Povestirea, care este condusă cu mână de maestru, nu elucidează întru totul cauza, ba o complică neaşteptat de mult, provocând doar o discuţie despre cumpăna nesigură din mâna unei justiţii oarbe ai căror reprezentanţi la fel de miopi nu află adevărul de dincolo de nişte declaraţii la fel de nesigure. Cartea tratează un caz oarecum comun, ca multe altele – poate puţin ieşit din tiparul omorurilor de tot felul – dar romanul este unul remarcabil şi merită lecturat. Stilistic, romanul poate fi încadrat în rândul celor poliţiste, dar este unul psihologic de la un capăt la altul. Pentru că în spatele unui dosar sunt oameni care luptă pentru a uita ceea ce au făcut într-o noapte de pomină, la lumina unei lămpi de gaz.
Prin volumul acesta asistăm, în fapt, la naşterea unui prozator de certă valoare.
