OMAGIU ADUS MEMORIEI POETULUI IORDACHE OLTEANU – „RĂNILE NEÎNTRUPATULUI TIMP”

Placheta de poezie este scrisă de Iordache Olteanu în anul 2000, cel care se confesa: „Când am înţeles pe deplin că poezia şi muzica nu mint niciodată, mi-am însuşit un nou crez, unul ideatic, poetic, plin de compasiune şi cu el am căutat să traversez o lume bolnavă, lipsită de soarele iubirii, să pot participa cu demnitate la toate suferinţele celor ce-au pierdut noţiunea de frumos, sincer şi curat.”

***

Iordache Olteanu s-a născut pe 18 ianuarie 1923, la Piatra-Neamţ,. A fost cunoscut în comunitatea nemţeană pentru activitatea sa de poet, dirijor de fanfare (Famfara Fabricii „Reconstrucţia”), de coruri şi de orchestre ale elevilor.

A absolvit Şcoala de Muzică Militară din Sibiu (1944). A fost unul din iniţiatorii înfiinţării Şcolii de Muzică din Piatra-Neamţ (1961). Membru al Cenaclului literar „Petrodava”, a debutat în „Convorbiri literare” (1981).

A avut colaborări cu publicaţiile „Ceahlăul”, „Flacăra”, „Asachi”.

În antologii: „Arbori de lumină”, „Gânduri înfrăţite”, „Viaţă şi interferenţe”.

A publicat, la Editura „Nona”, o serie de volume de poezie: „Patimile singurătăţii”, „Crucea de fum”, „Spre hotarul tăcerii”, (2000) „Rănile neîntrupatului timp” (2000), „Frigul din sânge” (2000).

Sursă de documentare: Constantin Tomşa – „Personalităţi ale culturii din judeţul Neamţ”.