Tragerea brazdei de plug în jurul vetrei satului a fost o practică magică obişnuită pentru apărarea simbolică a aşezărilor, cetăţilor şi statelor. O legendă a Antichităţii romane spune că „Gloria întemeierii Romei revenindu-i lui Romulus, acesta a trecut imediat la fapte, trăgând o brazdă în jurul Palatinului. Pământul aruncat afară simboliza zidul cetăţii, brazda şanţul şi, în locul rezervat porţii, plugul ridicat în sus lăsa o trecere spre exterior”. Fratele său geamăn, Remus, încercând să ridiculizeze zidul şi şanţul de pământ, le-a trecut dintr-o săritură, motiv pentru care Romulus îl omoară blestemând: „Aşa să piară oricine va trece în viitor zidul meu!”

Tradiţia tragerii brazdei de plug ca hotar între state, care nu putea fi călcată fără consecinţe grave, s-a păstrat până spre zilele noastre. Simbolul de hotar al brazdei de plug a persistat în spaţiul carpato-dunărean şi datorită celor două valuri de pământ construite în Antichitate de romani şi numite de români Brazda lui Novac sau Brazda lui Troian.

Conform tradiţiei populare, brazda de plug delimita până la Unirea din 1859 satele, dar şi provinciile româneşti Moldova şi Ţara Românească. (Ion Ghinoiu, „Calendarul ţăranului român”).