Păpuşa confecţionată vara, pe timp de secetă, din lut, cârpe, paie sau crenguţe de lemn îmbrăcate cu hăinuţe din cârpe este una dintre efigiile Marii Zeiţe neolitice. Dacă era invocată să aducă ploaia se numea Ploaia, Moaşa Ploii, Mama Caloiana, Maica Călătoarea, Maica Domnului, Zâna, Scaloiana, dacă trebuia s-o oprească devenea Seceta, Mama Secetei, Tatăl Soarelui, Sfântul Soare, Sântilie. Frecvent, apăreau soli anume, Caloianul sau Scaloianul, trimişi la divinitatea adorată să dezlege sau să lege ploile: „Caloiene, Ene,/ Du-te în Cer şi cere:/ Să deschidă porţile,/ Să sloboade ploile,/ Să curgă ca gârlele;/ Caloiene, Ene,/ Cum ne curg lacrimile,/ Să curgă şi ploile,/ Zilele şi nopţile,/ Să umple şanţurile,/ Să crească legumele,/ Şi toate ierburile…”
Scenariul ritual al Caloianului începe, de regulă, într-o zi de marţi, când se confecţiona păpuşa din lut sau din alte materiale şi se înmormânta. Ritul funerar se continua după trei zile, joia, cu dezgroparea Caloianului urmată, de la zonă la zonă, cu reînhumarea, ciopârţirea, abandonarea pe pământ sau pe apă a acestuia (scufundarea sau depunerea lui pe o scândură în apă, aruncarea în fântână) şi cu ospăţul funerar. Când Caloianul era purtătorul unui mesaj către divinitatea care lega sau dezlega ploile, acesta se iniţia, precum mortul la înmormântare, prin texte rituale cântate.
Ceremonialul funerar reconstituit după informaţia etnografică şi textul folcloric cuprinde mai multe secvenţe rituale: formarea cetei din fetiţe şi fete nemăritate, cu rare apariţii de femei măritate, de obicei gravide; naşterea (confecţionarea) Caloianului, de obicei din lut; moartea năprasnică a solului (băiat, fetiţă); înmormântarea Caloianului după un scenariu identic cu înmormântarea tinerilor necăsătoriţi (cu preot şi dascăl, cu steag sau stâlp funerar, cu bocete şi multe lacrimi) intr-un loc secret; dezgroparea (învierea) după trei zile; scufundarea Caloianului în apă, aruncarea în fântână, aşezarea pe o scândură să plutească pe apa curgătoare; ospăţul funerar cu mâncare şi băutură, care se încheie, uneori, cu hora Caloianului.
Când apar mesageri perechi, Caloian şi Caloiana sau Mama Ploii şi Tatăl Soarelui, aceştia sunt trimişi la divinitate printr-un rit funerar (înhumare sau scufundare în apă) cu mesaje diferite: Ea să aducă, El să oprească ploile pe Pământ. Obiceiul a fost atestat, în diferite stadii de evoluţie, pretutindeni în România. Data fixă a ceremoniei, de obicei în a treia săptămână după Paşte, a devenit, în vremurile recente, o practică ocazională, efectuată primăvara sau vara în perioada secetelor sau ploilor prelungite.
