Jocul căluşarilor este un colind de mare spectacol în care Căluşul şi anturajul său, ceata căluşarilor, redau prin dans, gesturi, acte rituale, strigături victoria repurtată în lupta lor cu Ielele sau Rusaliile. Ei povestesc prin dans lupta crâncenă a unei oşti înarmate cu ciomege împotriva Ielelor sau Rusaliilor, un adversar invizibil sau văzut numai de aceştia. În timpul jocului se trece gradat de la atmosfera paşnică dinaintea luptei, redată de mersul la pas al cailor, numită Plimbarea, la tropăitul şi galopul vijelios când apar victime în rândul căluşarilor, secvenţă rituală numită sugestiv Doborârea din Căluş.

Ciocnitul beţelor, zăngănit al armelor de luptă, zgomotul produs de bătutul pământului cu picioarele, de clopoţei, zurgălăi şi pinteni au menirea de a înfricoşa adversarele. Comenzilor date de Vătaf şi strigăturile de joc sunt un adevărat jurnal de război care cuprinde pregătirea de luptă. Comenzile şi strigăturile acestea sunt de mare vechime. Ele cuprind, uneori, cuvinte necunoscute sau ieşite din vocabular: „Ei joacă, repetând strigătul jalda” (Urdarii de Sus, jud. Gorj); „Strigă: «Hăp, zi-i, jalda, jalda pe ea!»” (Cârligei, jud. Gorj); „Alaija, obze, iar aşa, ş-aşa” (Bragadiru, jud. Teleorman).