PRACTICI POPULARE ROMÂNEȘTI – DESCÂNTEC DE GÂLCI

Multe sunt practicile populare pe care le foloseau românii din vechime. Printre ele, un loc însemnat îl ocupă descântecul. Acesta, la rândul său, era de multe feluri, cele mai cunoscute fiind de deochi, de boală, de dezlegare ori de legare.

Printre bolile cu care se pricopsește omul de-a lungul vieții se găsește și cea de gâlci, o inflamație a amigdalelor provocată de microbi, viruși sau ciuperci. În unele descântece de gâlci sunt pomeniți nouă feciori ai Ciandalinei (în alte locuri, Măndălinei). După scoaterea gâlcilor din gât, prin diferite tehnici terapeutice (ceaiuri, gargară cu ţuică amestecată cu untdelemn, compresie cu ceapă pisată cu untdelemn, cu ceapă coaptă sau cu mămăligă caldă presărată cu sare), cei nouă fraţi sunt trimişi prin descântec la pierzanie.

Fiind o suferinţă a copilăriei, textele care însoţeau tehnicile terapeutice erau acompaniate de mici povestioare care captau atenţia şi alinau durerea micilor suferinzi. Într-un descăntec de şopârlă, nume local al gâlcilor, aceasta era alungată din corp în urma dialogului interpretat de descântătoare: ” – Şopărla lată,/ Fost-ai la baltă?/ – Fost/ – Prins-ai peşte?/ – Prins./ Fiertu-l-ai?/ – Fiert./ Săratu-l-ai?/ – Sărat/ Măncatu-l-ai?/ – Măncat/ Dar lui Nicu n-ai lăsat?/ – Ptiu, c-am uitat/ Şi gâlca s-a uscat”. (Ion Ghinoiu, “Calendarul țăranului român”)