Sarea a fost unul dintre cele mai cunoscute produse de schimb ale omenirii prima formă de schimb, trocul, prin care puteai obţine orice marfa dorită dacă aveai sare, până la numele primit de soldat şi plata acestuia, soldă (cuvinte care vin de la indo-europeanul sare, lat. sal, salis „sare”), istoria consemnează modalităţile diferite de a ajunge la aceasta: Nicolae Perianu, banul Severinului, cerea regelui Sigismund să plătească leafa unor oşteni dându-le bani sau sare; călătorii străini relatau că pe vremea lui Alexandru Ipsilanti sarea se vindea pe peşte; înainte de Primul Război Mondial România exporta în Africa (Congo) sare anume tăiată în tablete de aceeaşi mărime şi cu aceeaşi greutate, pentru a fi folosită ca monedă.

În întreg continentul european nu se găseşte o mai mare concentrare de zăcăminte salifere, sare gemă şi izvoare sărate, ca în România. Aproximativ 200 de masive salifere se pot număra de o parte şi de alta a Carpaţilor româneşti. La acestea se adaugă izvoarele sărate, numite slatine, slătioare, murătoare, izvoare sărate. Arheologii au constatat că nu există masiv salifer sau izvor de apă sărată care să nu fi avut prin apropiere una sau mai multe aşezări preistorice.

Mănunchiul de drumuri ale sării care porneau din spaţiul carpatic spre toate azimuturile europene, tehnicile de extragere a sării din ocne şi saline, din slatine şi slătioare, toponimia şi antroponimia românească legată de sare, locul ocupat de sare în actele rituale şi practicile magice, în obiceiurile şi folclorul românesc etc. alcătuiesc un strălucit tezaur.

Un impresionant material de teren atestă rolul acestui dar al naturii pentru civilizaţia şi cultura românilor care stăpânesc, de când se ştiu, solniţa Europei.