PREGĂTIRI PENTRU PREMIUL „ION CREANGĂ” – EDIŢIA A DOUA

La sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie vor avea loc, la Piatra-Neamţ şi Tîrgu Neamţ, manifestări prilejuite de proiectul PREMIUL NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ”, OPERA OMNIA, aflat anul acesta la ediţia a doua.
În prima etapă a fost stabilit juriul naţional care va desemna laureatul ediţiei de anul acesta. Preşedinte al juriului este academicianul Nicolae Manolescu, ceilalţi membri fiind: Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Cristian Livescu, Gabriel Coșoveanu, George Neagoe, Vasile Spiridon.
În urma anchetei realizată de organizatori în cadrul filialelor Uniunii Scriitorilor, redacţiilor de reviste, fundaţiilor culturale de profil, incluzând şi votul unor critici literari şi al academicianului Dumitru Radu Popescu, laureatul de anul trecut (care, conform Regulamentului proiectului, poate să facă nominalizări), s-a stabilit lista finală din care va fi ales laureatul ediţiei 2018. Această listă cuprinde numele a şapte scriitori din prima linie a prozei româneşti contemporane: Gabriela Adameşteanu, Nicolae Breban, Radu Cosaşu, Dan Stanca, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Varujan Vosganian.
Programul de anul acesta al proiectului prevede o sesiune de comunicări ştiinţifice pe tema ”Creangă în conştiinţa literară europeană” şi lansări de carte, toate acestea urmând a se desfăşura pe 28 februarie la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului judeţean Neamţ. A doua zi, la Humuleşti, pe 1 martie, ziua de naştere a lui Ion Creangă, va avea loc anunţarea şi decernarea Premiului „Ion Creangă” celui de-al doilea laureat.