PREMIUL NAŢIONAL PENTRU PROZĂ „ION CREANGĂ”, EDIŢIA A DOUA

La începutul săptămânii care urmează, în organizarea Consiliului Judeţean Neamţ şi a Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, se va desfăşura cea de a doua ediţie a proiectului cultural intitulat Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă, Opera Omnia”.

Astfel, luni, pe 30 aprilie, municipiul Piatra-Neamţ va fi gazdă ospitalieră pentru o serie de scriitori, dintre cei mai importanţi din România. Aceşti vor participa la sesiunea de comunicări ştiinţifice pe tema ”Creangă în conştiinţa literară europeană”, care va avea loc la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean, începând cu ora 10:00. Vor face referiri la opera marelui povestitor nemţean critici şi scriitori de marcă, precum: Nicolae Manolescu, Dumitru Radu Popescu, Nicolae Breban, Mircea Coloşenco, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu, Cristian Livescu, Constantin Parascan, Nicolae Scurtu, Dan Stanca, George Neagoe, Sorin Lavric, Lucian Strochi, Vasile Spiridon, Eugen Uricaru, Ana Vîrlan, Emilian Marcu, Raluca Naclad, Nicolae Muscalu.

De asemenea, va avea loc şi o serie de lansări de carte. Vor fi prezentate publicului prezent (intrarea la sala „Calistrat Hogaş” este liberă) următoarele lucrări: Ion Creangă – „Poezii”, Editura Academiei Române; D. R. Popescu – „Ivan Turbincă şi Iapa Troiană”, Editura Crigarux; Vasile Lovinescu – „Creangă şi Creanga de aur”, Editura Crigarux; Constantin Parascan „Povestea vieţii lui Ion Creangă” şi „Bojdeuca la centenar (1918-2018)”, Editura Pamfilius; lansarea celui mai recent număr al Revistei „Antiteze” (nr. 49).

Marţi, 1 mai, la ora 12:00, la Casa memorială din Humuleşti, va avea loc decernarea Premiului naţional pentru proză „Ion Creangă”.

Juriul, alcătuit din acad. Nicolae Manolescu, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Cristian Livescu, Gabriel Coșoveanu, George Neagoe, Vasile Spiridon, a creat o listă de şapte nominalizaţi la acest prestigios premiu: Gabriela Adameşteanu, Nicolae Breban, Radu Cosaşu, Dan Stanca, Dumitru Ţepeneag, Eugen Uricaru, Varujan Vosganian. Dintre ei va fi ales laureatul de anul acesta.

Reamintim că anul trecut, la prima ediţie, Premiul naţional pentru proză „Ion Creangă, Opera Omnia” a fost acordat scriitorului Dumitru Radu Popescu.