Program „Vacante muzicale”, Marţi, 8 iulie 2014, ora 21,00

Marţi, 8 iulie 2014, ora 21,00
Piaţa Turnului lui Ştefan cel Mare

SEARA MUZICII DE JAZZ

„JAZZ AND BEYOND”

MIRCEA TIBERIAN – pian

MICHAEL ACKER – contrabas

JOHN BETSCH – percuţie

NADIA TROHIN – voce

___________
REMEMBER
„Un festival admirabil şi cu perspective de lungă durată. În faţa dificultăţilor economice prin care trece ţara, mă bucur pentru deschiderea şi inteligenţa organizatorilor de aici, cei care ştiu, şi o dovedesc cu sensibilitate, că arta şi cultura sunt bogăţiile noastre cele mai de preţ”.
(Ştefan Ruha-violonist, 1997)

tiberianMIRCEA TIBERIAN este unul dintre personajele cu evoluţia cea mai complexǎ şi spectaculoasǎ din muzica româneascǎ a ultimelor decenii. Activitatea sa muzicala s-a materializat în mii de concerte şi peste douazeci de albume realizate sub nume propriu; cel mai recent a aparut in 2013 la casa de discuri Soft Records sub titlul „Dinner for one”. Mircea Tiberian are, în acelaşi timp, un rol esenţial în pedagogia jazzului şi a muzicii improvizate din România, fiind iniţiatorul şi conducǎtorul primului şi celui mai important departament de jazz şi pop la nivel academic de la noi. A primit din partea Universitǎţii Naţionale de Muzicǎ din Bucureşti calificativul de Magna cum Laude pentru lucrarea sa de doctorat „Raportul dintre ritm şi celelalte elemente ale discursului muzical” şi predǎ la aceastǎ instituţie cu gradul de profesor universitar. Tiberian este activ şi în domeniul literar, muzicologic sau al interferenţelor artistice, publicând numeroase articole, cǎrţi, sau antologii şi fiind autorul câtorva spectacole ce includ, alǎturi de muzicǎ, poezie, teatru sau film. I-a fost acordat de cinci ori premiul pentru compoziţie de jazz al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, ultima oarǎ în 2012 pentru volumul antologie „Jazz inside out”. Cea mai nouǎ carte a sa, intitulatǎ „Sunetul de referinţǎ”, apărutǎ la editura Nemira în 2013, s-a bucurat de o primire călduroasǎ şi aprecieri elogioase, atât în lumea literarǎ cât şi în rândul cercetătorilor fenomenului muzical.
Deşi foarte tânǎr, contrabasistul MICHAEL ACKER are deja o carierǎ bogatǎ pe scenele jazzului autohton şi nu numai. El a cântat alǎturi de mai toţi reprezentanţii importanţi ai genului din România dar a avut şi colaborǎri cu muzicieni internaţionali precum John Betsch sau Nicolas Simion. Paleta sa stilisticǎ acoperǎ o arie largǎ de expresie, de la jazzul main stream panǎ la avangardǎ sau de la funk la ethno jazz.
JOHN BETSCH este unul din reprezentanţii de marcă ai percuţiei contemporane de jazz. După o carieră strălucită în cetatea jazzului New York, se mută în Europa la începutul anilor ’80 unde devine membru permanent al celebrului cvartet condus de Steve Lacy; în acelaşi timp colaborează intens şi cu alte legende ale muzicii afro-americane precum Mal Waldron sau Archie Shepp. Anul acesta el a efectuat turnee cu artişti de talia lui Benny Golson, Don Byron sau Kirk Lightsey. Arta lui John Betsch este o lecţie vie de istorie a bateriei şi, totodata, ne poate creiona o viziune asupra importanţei acestui instrument în muzica zilelor noastre.
nadiaNu în ultimul rând trebuie menţionată interpretarea vocală de excepţie a pieselor datorată NADIEI TROHIN, o personalitate artistică bine conturată pe scena românească a jazzului din ultimii ani. Mircea Tiberian şi Nadia Trohin au realizat cu puţin timp în urmă, un album dedicat muzicii româneşti din perioada interbelică şi intitulat La margine de Bucureşti; album cǎruia i s-a acordat premiul „Discul românesc de jazz al anului 2011”. Nadia Trohin este doctorand la Universitatea Naţională de muzică din Bucureşti. În acelaşi timp ea activează ca profesor asociat la această instituţie cât şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică predând cursuri de jazz, interpretare pop şi vocal training.

*

Întâlnirea acestor muzicieni este o ocazie pentru ascultători de a fi părtaşi la o performanţă de cel mai înalt nivel, intensă şi plină de originalitate, o adevărată mostră de autenticitate muzicală.
Programul „Jazz and beyond” conţine în prima parte compoziţii ale lui Mircea Tiberian. Materialul prestabilit este însă tratat liber, creativ, fiecare membru având o importantă contribuţie la realizarea conceptului muzical.
În partea a doua a programului, ni se propune asocierea unor stiluri în aparenţă foarte îndepărtate. Este vorba despre muzica uşoară românească a anilor 60-70 sau chiar de unele cântece „de mahala” ce fuzionează cu arii stilistice specifice jazzului, muzicii contemporane ori cabaretului berlinez interbelic.
Piesele alese pot fi considerate hit-uri, multe dintre ele fiind laureate la festivalurile de muzică uşoară ale timpului: „Două rândunici”, „Lalele”, „Să nu ne despărţim”, „Of, inimioară”, „Inimă nu fii de piatră” şi multe altele.