RECITAL VOCAL-INSTRUMENTAL

Stagiunea artistică organizată în parteneriat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra-Neamţ, continuă cu un recital vocal-instrumental susţinut de basul Cezar Mititiuc şi pianista Ligia Ghilea.
Evenimentul va avea loc miercuri, 22 noiembrie, ora 17:00, la Sala „Cupolă” a Bibliotecii judeţene „G.T. Kirileanu” din Piatra-Neamţ. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

***
CEZAR MITITIUC s-a născut pe 2 aprilie 1986, la Suceava.
A absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Facultatea de Muzică Piatra-Neamț, specializarea canto clasic, la clasa lect. univ. dr. Gabriela Pepelea.
Între anii 2010-2012 a urmat cursurile de master în cadrul Universităţii „George Enescu Iaşi”, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializarea canto clasic, la clasa conf. univ. dr. Paula Ciochină.
A susţinut numeroase recitaluri ca solist în Piatra-Neamţ și Suceava.
Din anul 2009 este profesor de canto la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.

***
LIGIA GHILEA, absolventă Liceului de Muzică din Cluj-Napoca, secția pian principal, clasa prof. Valentin Gora, a urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Gheorghe Dima”, specializarea pian principal cu prof. Lucia Crăiță, în paralel pregătindu-se și cu renumita profesoară Eliza Ciolan. Este membră a Asociației „Rossini” din Germania.
A urmat cursuri de măiestrie la Weimar – Germania cu pianistul Sviatoslav Richter.
A susținut numeroase concerte și recitaluri camerale alături de artiști ai scenei lirice românești.
A participat la numeroase workshop-uri ca pianist-acompaniator, împreună cu soliști instrumentiști din Germania și în țară sub egida UNESCO.
Este deținătoarea a numeroase distincții la concursuri naționale și internaționale, între care amintim: „Hariclea Darclée”, „Eugenia Moldoveanu”, „Ionel Perlea”, „Gheorghe Dima”, „Nicolae Bretan”, „W.A. Mozart”, Interpretarea Liedului românesc – Brașov.
Manifestă o intensă preocupare pentru îndrumarea tinerilor muzicieni, în special a pianiștilor acompaniatori, discipoli ai săi fiind laureați la importante concursuri naționale și internaționale. Absolvenții săi sunt angajați în diferite instituții de prestigiu din țară și străinătate.
A realizat numeroase înregistrări audio și video și a publicat o serie de volume de specialitate („Periplu în universul liedului”, „Pianistul acompaniator”, „Gheorghe Dima – lieduri în germană și română”, „Hugo Wolf – lieduri în germană și română”), precum și articole în diferite volume de specialitate din țară și străinătate.
În anul 2003 obține titlul de doctor în Interpretare muzicală.
În prezent este lector universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, specializarea interpretare muzicală – studiul acompaniamentului pianistic și colaborator al Extensiei Piatra-Neamț.