Astăzi este vineri. Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” vă invită să ne pregătim împreună pentru ziua de mâine, sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, când de veacuri românii celebrau Moşii de vară – ziua în care se făceau pomeni de tot felul: mâncare, băutură, haine, pentru ca morţii familiilor respective să aibă parte de acestea pe Lumea cealaltă.
Credinţa românească spune că ziua cea mai nimerită pentru a face pomeni este Sâmbăta. S-a ajuns la acest obicei plecând de la faptul că Iisus a fost ucis în ziua de Vineri şi a înviat Duminica. Astfel, toată ziua de Sâmbătă, Iisus a fost mort. Se crede că Iisus, împreună cu toţi morţii, a fost condus în imperiul Sfintei Sâmbete de către Sfânta Vineri. În noaptea dintre cele două zile, „în întuneric, ies strigoii şi toate duhurile rele; noaptea aceasta şi, prin urmare, Sfânta Sâmbătă, este stăpâna acestor duhuri”. (Tudor Pamfile, „Sărbătorile la Români”, Editura Saeculum, Bucureşti, 1997)
Acelaşi Tudor Pamfile susţine că „dintre toate sâmbetele, şi prin urmare dintre toţi Moşii, ziua cea mai nemerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este sâmbăta Duminicii Mari, în Ajunul Duminicii Mari, zi numită şi Moşii Duminicii Mari, Moşii Rusaliilor, Moşii de vară.”
Pregătindu-se pentru această importantă zi a morţilor, gospodinele cumpără din ajun diverse vase – „cofe, cofiţe cu flori negre, străchini, talgere, farfurii, căni, sticle, ulcele, oale şi linguri” – pe care le vor umple cu mâncarea şi băutura ce urmează a ostoi foamea şi setea celor trecuţi în Cealaltă lume.
Un alt obicei important din ziua Moşilor de vară se petrecea la fântâna de unde se lua apă: „cofele se umplu cu apă de la puţ. Când se umplu cofele sau cofiţele, pe ghizdul puţului se lasă o monedă de cinci ori de zece bani, care se numeşte plata apei.” Este, în fapt, un tribut adus înaintaşilor care s-au trudit la săparea acelei fântâni, crezându-se că „neplătind-o, pomana n-ar fi primită, adică n-ar fi adevărată”. (Tudor Pamfile, „Sărbătorile la Români”, Editura Saeculum, Bucureşti, 1997)
În zona noastră mai era o credinţă legată de această importantă sărbătoare de Ajun a Moşilor de vară. În sâmbăta Moşilor nu e bine ca cineva să se ospeteze înainte de a fi săvârşit pomana. Se credea că această sâmbătă era ziua „cuminecării”, a împărtăşirii morţilor, fapt care nu avea loc dacă cei vii nu făceau pomana. Astfel că dis-de-dimineaţă, românii, femei şi bărbaţi, duceau pe la vecini, neamuri sau oameni sărmani cofele cu apă proaspătă şi cu vin, ori cu lapte proaspăt (pentru copii, mai ales) coşuri (împodobite cu flori, mai ales busuioc) cu de-ale gurii. Toate acestea, „dimpreună cu o lumină de ceară galbină, care se aprinde când femeia (bărbatul) intră în casa în care se duce.” Dacă nu făceau aşa, morţii din familiile lor nu primeau, în lumea de apoi, sfânta cuminecătură.
După ce împlineau toate acestea, românii din vremurile demult apuse se aşezau şi ei la masă şi se ospătau, căutând cu gândul la cei dispăruţi.
