SĂRBĂTORI, CREDINŢE ŞI TRADIŢII POPULARE ROMÂNEŞTI – SÂNPETRU DE VARĂ, SFETNIC AL LUI DUMNEZEU

La sfârşitul lui Cireşar, românii celebrează Sărbătoarea lui Sfânţilor Petru şi Pavel.

Divinitate care indică în Calendarul popular miezul verii agrare şi perioada secerişului, Sânpetrul de Vară a preluat data şi numele Sfântului Apostol Petru din Calendarul ortodox. În Panteonul românesc, Sânpetru de Vară este despărţit de fratele său, Sânpetru de Iarnă, patron al lupilor, de aproximativ o jumătate de an.

În tradiţiile populare Sânpetru apare ca personaj pământean, dar şi ca divinitate celestă. Se spune că în vremuri imemoriale, când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla singur sau însoţit de Dumnezeu pe Pământ. Adesea, Dumnezeu îl consulta la luarea deciziilor. În unele poveşti şi snoave Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti; se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul; i se întâmplă lucruri hazlii pentru calitatea lui de sfânt (i se fură caii sau boii chiar în vremea aratului, petrece şi joacă la cârciumă, are o drăguţă pescăriţă, se îmbată şi este bătut de oameni); intră slugă la diavol; este iscoada lui Dumnezeu pe Pământ şi altele ca acestea.

Fiind credincios, harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în Cer unde I sunt încredinţate porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările Cereşti, împarte hrană animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă.

La marile sărbători calendaristice (Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene) Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă Cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Local, sărbătoarea este anunţată de anumite repere terestre sau cosmice: apariţia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei.

Sursă de documentare: Ion Ghinoiu – „Calendarul ţăranului român – Zile şi mituri”, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2019.